revista de filosofie review of philosophy

11 Afectivitatea ca principiu ontologic la Ştefan Lupaşcu 629
altceva decât omogenizare, căci „fiinţa vie, în mecanismele sale cele mai intime,
luptă pentru eterogen şi moare în omogen” 44 ), acest fapt va fi semnalizat sub formă
de durere, de indispoziţie, menită să declanşeze feed-back-ul, procesul de revenire a
sistemului biologic la echilibrul care îl menţine în viaţă. În organismul viu eterogenul
se actualizează prin potenţializarea omogenului, dar această potenţializare nu este
niciodată deplină: avem totdeauna de-a face cu o trecere spre act, dar niciodată în act
a eterogenului cu un echilibru disimetric şi instabil de forţe. De pildă, poziţia în
picioare a omului presupune un compromis între forţele gravitaţionale şi cele
neuromotorii; dacă stăm mai mult timp în picioare, intervine mai întâi oboseala, iar
apoi durerea care ne semnalizează că echilibrul dintre forţele gravitaţionale şi cele
neuropsihice este pe cale să se strice în favoarea celor dintâi. Se impune întreruperea
statului în picioare; de îndată ce omul se aşează, durerea începe să slăbească în
intensitate, locul ei fiind luat de o stare plăcută care nu durează, nici ea, decât până
când cele două tipuri de forţe se reechilibrează. Afectivitatea, indiferent de tonalitatea
ei plăcută sau dureroasă, marchează un dezechilibru, un conflict căci „un mecanism
biologic sau spiritual perfect montat este gol de afectivitate” 45 . Durerea este
considerată de Lupaşcu (ca şi de Schopenhauer) forma pozitivă a afectivităţii, căci ea
indică existenţa unui conflict, a unui dezechilibru distructiv, în timp ce plăcerea
semnalizează transcenderea acestui conflict.
Dacă afectivitatea fizică poate fi localizată, în schimb cea psihică „năpădeşte
întregul psihism” 46 . Acest lucru se explică, crede Lupaşcu, pornind de la faptul că
materia psihică este constituită printr-o sistematizare energetică diferită de cea
întâlnită în cazul materiei vii. Aici nu mai avem de-a face cu un echilibru
disimetric omogen-eterogen, ci cu un echilibru simetric între forţele macrofizice
omogenizatoare şi cele biologice eterogenizatoare, echilibru desemnat de Lupaşcu
drept starea T, de semiactualizare şi semipotenţializare a tuturor parametrilor
dualismului antagonist (o stare a terţiului inclus, pe care logica clasică o respinge,
dar pe care Lupaşcu o postulează drept principiu explicativ al sistematizării energetice
ce generează materia microfizică şi pe cea neuropsihică). Dezechilibrul psihic poate
avea drept cauze atât o actualizare în exces a parametrilor biologici, cât şi a celor
macrofizici care, prin intermediul proceselor psihosomatice, afectează practic întregul
sistem. Dezechilibrul dintre excitaţie şi inhibiţie, dintre procesele aferente şi cele
eferente poate conduce fie la schizofrenie, fie la psihoză maniaco-depresivă.
În cazul schizofreniei, procesele omogenizatoare eferente se actualizează
inhibându-le pe cele aferente, iar controlul subiectului (care „se închide” faţă de
lume) asupra obiectului devine din ce în ce mai greu de realizat. „Schizofrenicul
44 Stéphane Lupasco, Energia şi materia vie, în vol. Logica dinamică a contradictoriului,
cuvânt înainte de Constantin Noica; selecţie, traducere şi postfaţă de Vasile Sporici, Bucureşti,
Editura Politică, 1982, p. 234.
45 Stéphane Lupasco, Du devenir logique et de l’afectivité ..., vol. II, p. 186.
46 Ştefan Lupaşcu, Omul şi cele trei etici ale sale ..., p. 29.