revista de filosofie review of philosophy

500
Alexandru Boboc 10
obiectul” şi astfel „a avea sens, respectiv «a avea în sens» ceva, constituie
caracterul fundamental al oricărei conştiinţe care nu este numai trăire în genere, ci
şi purtătoare de sens, «noetică», corespunzându-i o «noema»” 33 .
9. Prin tema intenţionalităţii, problema raportului subiect-obiect ia astfel altă
turnură, în sensul că „elaborând un sens care nu este ea”, conştiinţa, prin natura ei,
are capacitatea de a constitui un obiect 34 .
Aşa cum s-a precizat, intenţionalitatea „nu înseamnă faptul că un obiect
exterior intră în relaţie cu conştiinţa, nici că în conştiinţa însăşi se stabileşte un raport
între două conţinuturi psihice, îmbinate unul cu altul. Raportul de intenţionalitate nu
are nimic din raporturile între obiecte reale, ci este esenţialmente actul de a conferi
un sens (Sinngebung). Exterioritatea obiectului reprezintă exterioritatea însăşi a ceea
ce e gândit în raport cu gândirea care-l vizează. Obiectul constituie astfel un moment
ineluctabil al însuşi fenomenului sensului. Afirmarea obiectului nu va fi, la Husserl,
expresia unui realism oarecare. În filosofia sa, obiectul apare ca determinat de
structura însăşi a gândirii care are un sens şi se orientează în jurul unui pol de
identitate pe care ea îl pune. Pentru a elabora ideea de transcendenţă, Husserl nu
pleacă de la realitatea obiectului, ci de la noţiunea de sens” 35 .
În fond, pe baza analizei noţiunilor de semnificaţie şi expresie, Husserl
ajunge la încheierea că esenţială este „chestiunea privind fiinţa intenţionalităţii” 36 .
Ca o „manieră de a identifica conştiinţă şi deschidere”, ideea de intenţionalitate
„suprimă primatul absolut al «problemei epistemologice», permiţând o comprehensiune
«conciliatoare» a diverselor exigenţe” 37 .
În raport cu Descartes şi Kant, adică cu „analiza reflexivă” şi cu cea
transcendentală (care ne ridică la „condiţii”), Husserl consideră că fenomenologul
tinde spre o „experienţă primă”, care, „în afara fenomenologului care o descoperă”,
nu este „o experienţă actuală”.
În ultimă instanţă, contextul elaborării logicii utilizează pentru intenţionalitate
adjectivele „fungierende” (operativ) şi „lebendig” (în manieră vie): „ceea ce-mi stă
în opoziţie” şi-a primit întregul său sens de fiinţare „din intenţionalitatea mea
33
E. Husserl, op. cit., p. 223. Se reia cumva „distincţia scolastică dintre obiectul «mental»
intenţional sau «imanent», pe de o parte, şi cel «real», pe de altă parte”, adică „în trăire intenţia este
dată laolaltă cu obiectul ei intenţional” care-i aparţine „ca real” (Ibidem, pp. 223, 224).
34
A. De Waelhens, op. cit., p. 117.
35
E. Levinas, En découvrant l’existence avec Husserl et Heidegger, Vrin, Paris, 1967, p. 22.
36
E. Fink, Das Problem der Phänomenologie Edmund Husserls, în: „Revue Internationale de
Philosophie”, Première Année, 2 (1939), p. 270.
37
A. De Waelhens, op. cit., p. 121. Este de precizat că ideea de intenţionalitate, elaborată în
Logische Untersuchungen, în raport cu temele semnificaţie şi expresie, reapare în Ideen I în
principal prin corelaţia noetic-noematic, apoi prin „teoria constituirii” şi, în ultimele lucrări, ca
„intenţionalitate operativă” (J.N. Mohanty, Husserl’s Concept of lntentionality, în: Analecta
Husserliana, vol. I, D. Reidel Publishing Company, Dordrecht-Holland, 1971, pp. 109, 111, 114).