revista de filosofie review of philosophy

5 Viaţa lui Constantin Noica – viaţa intelectualului modest
În 1972, lui Constantin Noica i se permite să-şi viziteze copiii aflaţi în Anglia
şi în acelaşi an i se restituie o parte din manuscrisele confiscate în decembrie 1958.
(O altă parte va fi restituită Doamnei Noica, în 1994.)
În 1975, Noica se pensionează (la 66 de ani) şi, după tatonări, se stabileşte la
Păltiniş, cu multe reveniri în Bucureşti şi cu dese călătorii culturale în Maramureş,
la Iaşi, la Sebeş ori la Craiova.
Alături de propria-i creaţie, gânditorul se preocupă tot mai pasionat de
formarea unui grup de tineri cărturari, cei 22 – câte 1 la 1 milion de români trăitori.
În decurs de două decenii, îşi apropie tineri precum: Alexandru Surdu, Gabriel
Liiceanu, Andrei Pleşu, Constantin Barbu, Sorin Vieru sau Vasile Dem.
Zamfirescu. Este căutat şi încurajează mulţi alţi tineri, din Craiova, din Iaşi, Cluj,
Timişoara sau Alexandria, precum: Andrei Cornea, Andrei Hossu, Mircea Scarlat,
Liviu Antonesei, Constantin Grecu, Dan Negrescu, Şerban Nicolau şi alţii.
În decurs de aproape două decenii, Filosoful a publicat multe cărţi şi aproape
toate manuscrisele. Despre conţinutul cărţilor, va fi vorba cu un alt prilej.
Spre sfârşitul lui noiembrie ’87, vrând să izgonească un şoricel rozător de
manuscrise, suferă un accident, este internat şi se stinge din viaţă într-un spital din
Sibiu, în 4 decembrie 1987. Este înmormântat în 6 decembrie, imediat în dreapta
Schitului din Păltiniş, după o slujbă şi o cuvântare a lui Antonie Plămădeală,
mitropolitul Ardealului. Au asistat multe sute de intelectuali, veniţi din cele mai
diverse oraşe ale ţării.
De-acum începe aventura spirituală postumă a lui Constantin Noica.
Aşadar, viaţa lui Noica n-are nimic spectaculos în ea. Biografia lui n-are
conţinut, cum spunea într-o notă testamentară din anii ’80. Iar viaţa este transfigurată
speculativ în operă, întru Operă.
În ordinea imediată, viaţa lui Constantin Noica a fost sub vremi şi sub voinţă
proprie. Prin Operă, Gânditorul este peste vremea dată lui şi peste aceea dată nouă.
Este întru perenitatea Spiritualităţii Româneşti.
617