revista de filosofie review of philosophy

616
Florica Diaconu 4
apărut în două volume (1942–1943), sub îngrijirea lui Constantin Floru, Constantin
Noica şi Mircea Vulcănescu, cu studii ale lui Nae Ionescu şi Mircea Vulcănescu;
colaborează şi: Octav Onicescu, Alice Botez, C. Noica, Aurora Nasta ş. a.
Aceiaşi trei cărturari-editori reuşesc să tipărească şi patru dintre cursurile de
metafizică şi logică profesate de Nae Ionescu.
Suntem în anii în care Noica meditează la tema fiul risipitor şi fratele lui –
care străbate întregul Jurnal filosofic tipărit în 1944 – şi vrea să continue pe Nae
Ionescu printr-o şcoală filosofică. În acest scop, îşi construieşte o casă la Pădurea
Andronache. Iar încercarea de a fi titularizat prin concurs la conferinţa de filosofie
a culturii şi a istoriei eşuează, în favoarea lui Ion Zamfirescu.
În 1946 se prăpădesc tatăl, Grigore Noica, şi sora, Adina (căs.) Cernescu;
filosoful se află la moşia de la Chiriacu şi cere Tribunalului Poporului să fie judecat
pentru activitatea publicistică din toamna lui ’40; cererea îi este clasată.
Ca mic moşier, Noica este arestat în noaptea de 2 martie 1949 (se declanşa
procesul de cooperativizare a agriculturii şi a ţărănimii) şi este nevoit să-şi
stabilească domiciliu obligatoriu în alt judeţ decât cel în care se afla moşia; se
aşează la Câmpulung Muscel.
Curând divorţează de Wendy, pentru ca aceasta, împreună cu copiii: Răzvan
(n. 1942; actualul călugăr, în ţară) şi Alexandra (Dina; n. 1944; căsătorită în Anglia)
să se poată strămuta în Anglia ( unde pleacă în septembrie 1955). La Câmpulung se
căsătoreşte cu Mariana Nicolaide (n. 1916; azi, în Bucureşti). În oraşul muscelean,
Noica trăieşte din meditaţii (engleză şi matematică), lucrează la un Anti-Goethe, la
o lucrare de ontologie şi intră în corespondenţă cu Emil Cioran, aflat la Paris.
În decembrie 1958, Constantin Noica este arestat, judecat într-un proces al
„grupului Noica” şi condamnat la 25 de ani muncă silnică. Din 1962 primeşte să
citească anume cărţi (Istoria filosofiei, tradusă din limba rusă, ş.a.), precum şi
hârtie, creion şi permisiunea de a scrie lucrări. Încât, în august 1964, când este
eliberat – odată cu toţi deţinuţii politici supravieţuitori –, are deja elaborate câteva
lucrări. I se oferă posibilitatea de a rămâne în ţară ori de a emigra în Occident.
Firesc, Noica optează pentru a rămâne în ţară.
La un an după eliberarea din închisoare, este încadrat ca cercetător la Centrul de
Logică al Academiei R.S.R. (Mulţi dintre intelectualii ieşiţi din închisoare sunt încadraţi
în cercetare, în publicistică, în viaţa culturală autohtonă, Amintesc acum numai pe:
Anton Dumitriu, Adrian Marino, Grigore Popa, Alexandru Zub, Petre Ţuţea…)
Ca cercetător, Noica elaborează lucrări de logică şi istorie a logicii şi traduce
în franceză două scrieri ale lui Teofil Coridaleu. Revine în viaţa culturală, în cea
publicistică, din ţară şi cu revărsări şi în străinătate; mai importante sunt serialele
din „România literară”, „Cronica”, „Steaua” ori „Viaţa Românească”, precum şi
colaborări la „Revista de filosofie”, „Ramuri” şi multe altele. Aproape toate
serialele sunt adunate în cărţi tipărite în timpul vieţii.