revista de filosofie review of philosophy

19 Originalitatea sistemului filosofic al lui Constantin Noica 611
Ne propunem să discutăm într-un alt context diferitele opinii actuale despre
cât de creator poate fi omul în materie de etică, nu numai de moralitate.
Preocupările etice care includ acest tip de cercetări merg de la metaetică la teorii
etice concurente şi apoi la aplicaţii ale eticii în biologie sau tehnică (bioetica şi
tehnoetica) şi chiar până la etica maşinii, în fiecare dintre aceste domenii fiind
posibile diferite grade de creativitate, teoretică sau practică.
Noica subliniază energic că, în plan etic „este vorba de acţiune, nu de
speculaţie, astfel că sinteza va fi între două comportări, iar nu între două momente
de gândire. Cum reuşim să împăcăm o comportare cu alta... aceasta este...
problema conştiinţei etice”, arată Noica, în acelaşi loc.
Este evidenţiat, cu putere, de asemenea, rolul reflecţiei etice în ansamblul
conştiinţei filosofice, ca şi în raport cu conduita practică. „Înainte de a da un
conţinut vieţii spirituale active (de pildă, orientarea spre bine), eticul dă o
consistenţă, un stil, în sensul adânc al cuvântului. O viaţă trăită etic are unitate,
identitate cu sine” (eodem loco).
În cadrul reflecţiilor etice ale lui Constantin Noica îşi face loc însă şi o
„preconcepţie” (pentru a nu-i spune prejudecată), consolidată în două sute de ani de
filosofie postkantiană, cea referitoare la „rigorismul” kantian.
Mai exact, opunându-l pe Kant vechilor greci, pentru care etica este şi
metafizică, Noica afirmă că la filosoful din Königsberg eticul se obţine „prin
simplul exerciţiu al imperativului, care... instituie un «trebuie» dincolo de orice
conţiut moral” 50 . (subl. C.N.).
Amintim, aici, că la Kant găsim poate cele mai explicite şi chiar cele mai
multe pagini despre libertatea morală, ca şi faptul că susţinătorul imperativului
categoric este şi cel care a analizat, înainte de existenţialişti, de Noica sau de
Liiceanu (la noi), maladiile conştiinţei umane, inclusiv cele profesionale, atunci
când a evidenţiat, de pildă, principalele piedici în exersarea publică a raţiunii, adică
ale libertăţii manifestate în plan social.
Consacrate explorării cu instrumente mai ales fenomenologice şi hermeneutice a
conştiinţei filosofice, a spiritului uman sau a capacităţii individuale de a concepe şi de a
institui ceva nou, principalele contribuţii filosofice ale lui Constntin Noica, sintetizate
de noi, îndeosebi din perspectiva cercetărilor de filosofie a naturii şi de filosofie a
cunoaşterii, se constituie şi în elemente constructive pentru dezvoltarea filosofiei
culturii, mai ales prin evidenţierea specificului spiritualităţii româneşti. Amploarea şi
diversitatea preocupărilor sale spirituale pot fi sintetizate, aşa cum am arătat, într-un
sistem de categorii, care alcătuiesc structura explicativă a gândirii sale filosofice.
50 Op. cit., p. 24.