revista de filosofie review of philosophy

17 Originalitatea sistemului filosofic al lui Constantin Noica 609
Aceeaşi autoprezentare stă mărturie a credinţei sale că a elaborat o viziune
metafizică, de vreme ce vorbeşte 41 , despre o aplicaţie a acesteia, concretizată în
analiza operelor lui Goethe (1952) şi Hegel (1956).
Autoprezentarea conţine şi o concisă caracterizare a cărţii (dragi lui şi, se
pare, şi multor altora) „Douăzeci şi şapte de trepte ale realului”, în care, consideră
el, a prezentat principalele categorii ale gândirii europene, ca şi „spectrul” culturii
noastre ştiinţifice, atât naturaliste, cât şi umaniste.
Noica apreciază că, prin opera sa, a realizat trecerea de la „o configuraţie
noetică susceptibilă să capete noi determinări”, identificată în Mathesis... şi
potenţată printr-o ontologie formală, la obţinerea unui model ontologic (subliniază
el), în lucrarea Sentimentul românesc al fiinţei 42 .
Autorul precizează că va opera în continuare cu acest model, „văzând în el nu
doar unul ontologic, ci condiţia oricărei împliniri, de cunoaştere, de comportare
etică şi de reuşită estetică” 43 . În acelaşi timp, el „vede activ modelul ontologic”,
reia şi pune în ordine această viziune în Tratatul de ontologie (1981).
Aplicând crezul său fenomenologic, Constantin Noica face „reproşuri” atât
logicii tradiţionale, cât şi celei moderne, în principal întrucât, consideră el, ambele
subordonează individualul generalului, şi propune o logică în care partea nu este în
întreg, ci întregul este în parte 44 . El identifică o logică bazată pe o nouă unitate
logică şi pe o „conectivitate fără conectori”, care pleacă de la individual.
Categoria de conştiinţă poate fi definită satisfăcător, refăcându-se, în sens invers,
succesiunea ierarhică, de altfel genetic constituită, a modurilor fundamentale de fiinţare.
Conştiinţa este produsul funcţionării unui nivel superior de organizare al existenţei.
Raportată la formele de existenţă în sine, conştiinţa a fost definită ca „a fi
pentru sine”. Fiinţa umană, definită şi ca fiinţa dotată cu conştiinţă, poate fi ea
însăşi determinată ca „a fi pentru alţii”, având în vedere o altă însuşire esenţială a
sa, aceea că este nu numai o fiinţă asociativă (socială), ci existenţa ei este dedicată
unei întregi ierarhii de forme de asociere sau, poate mai bine spus, de comuniune.
Această succesiune şi chiar ierarhie a formelor de asociere ar trebui să
includă atât familia, clanul sau organizaţia motivate de finalităţi de grup, cât şi
fiinţarea socială în ansamblul ei, orientată de perspective comune pe termen lung.
Conştiinţa filosofică este un subiect deseori indirect sau implicit tratat în
opera lui Constantin Noica, dar prezent, în mod semnificativ, în principala sa
scriere ontologică.
La fel ca şi Blaga, Noica insistă, mai degrabă, asupra aspectului individual şi
asupra unicităţii conştiinţei filosofice, iar atunci când se referă la funcţiile acesteia,
vorbeşte mai ales despre lume în general, incluzând, astfel, societatea şi devenirea
41 Ibidem, p. 60.
42 Ibidem, p. 59-60.
43 C. Noica, op. cit., p. 60.
44 Ibidem, p. 61.