revista de filosofie review of philosophy

598
Laura Pană 6
fiinţă, dar numeroase şi importante consideraţii ontologice ale lui Noica sunt
cuprinse în alte scrieri ale sale, dintre care unele analizate chiar în acest studiu, mai
ales ca ilustrare a felului cum este asigurat caracterul integrativ al operei sale, ca
expresie a caracterului său mai general, acela de sistemicitate.
Vom demonstra integrativitatea creaţiei sale, înţeleasă ca manifestare
esenţială a sistemicităţii, mai ales prin evidenţierea îmbinării, în lucrări
semnificative ale sale, a temelor, respectiv reflecţiilor ontologice şi gnoseologice,
motiv pentru care vom dedica acestui aspect o parte distinctă a studiului nostru.
Problematica ontologică a operei lui Constantin Noica va fi, de asemenea, cât
mai concret posibil analizată, iar în acest scop ne propunem o analiză a categoriei
filosofice de Fiinţă, inserată în prezentarea consacrată sistemului categorial care
constituie structura explicativă a filosofiei lui Noica.
Filosofia cunoaşterii este ilustrată, în creaţia filosofului aniversat de noi, prin
numeroase lucrări. Dintre acestea, ne vom opri asupra celei intitulate De caelo.
Încercare în jurul cunoaşterii şi individului (1937), în ideea că ea conţine chiar
proiectul gnoseologic iniţial al filosofului şi cu conştiinţa că, fiind mai puţin
cunoscută, această scriere merită să fie readusă în atenţie.
În această carte, despre care Noica spune, în Introducere, oarecum nehotărât,
că vorbeşte „despre chestiuni de viaţă interioară”, autorul dă o „schiţă filosofică”
pe care îşi propune să o dezvolte în alte rânduri 7 .
Constatând că „istoria ştiinţelor privită ca o succesiune de aproximaţii ale
adevărului nu este, poate, expresia cea mai fericită a trecutului” ştiinţific, filosoful
pune problema dacă o istorie a conceptelor ştiinţifice care să pună accentul pe eroare,
ar putea fi mai instructivă decât deformarea concepţiilor trecute, chiar înspre adevăr 8 ,
în scopul prezentării ştiinţei ca un progres de la un adevăr la următorul adevăr.
În această schiţă ontologică a sa, Noica nu acordă un loc deosebit lui
Aristotel, despre care totuşi spune că este „autorul unui sistem heliocentric despre
care se poate bănui că era asemănător celui al lui Copernic”. Facem aici propria
menţiune şi anume că, în lucrarea lui Aristotel Despre cer (publicată de curând la
noi în 3 versiuni lingvistice incluse în acelaşi volum), avem nu numai susţinerea
unui model cosmologic finit, ci aproape identic şi poate mai extins decât la Kant,
discutarea unei mulţimi de argumente pentru finitudinea, respectiv infinitatea
universului, mulţimea argumentelor fiind, în acelaşi timp, analizată (întoarsă pe
toate feţele) din multiple puncte de vedere 9 .
Noica aminteşte, de asemenea, contributia unui Cremonini, care scrie un De
Caelo după modelul lui Aristotel, dar nu discută modelul cosmologic al lui
7
C. Noica, De caelo. Încercare în jurul cunoaşterii şi individului, Bucureşti, Editura Vremea,
1937, p. 4.
8
Ibidem, p. 8.
9
Aristotel, Despre cer. De caelo. Περί ούρανού, Editura Paideia, Bucureşti, 2005, pp. 189–
198; 207–220, de pildă.