revista de filosofie review of philosophy

590
Maria Cornelia Bârliba 10
„Restul” admite, în opinia noastră, conceptualizarea sa în conjuncţie teoretică
cu funcţia fatică a limbajului. Descrisă ca funcţie de context sau funcţie de contact,
această caracteristică a limbii poate fi atribuită şi „restului” creat de subînţelegere.
În acest sens, el participă la contextualizarea comunicării prin identităţile sale:
„rest” actual, prezent ca decodificare parţială în trăirea psihică în act, „rest”
potenţial, virtual, care se decodifică în viitor, în acte discursive ulterioare, ca
dorinţă, „rest” dezirabil pentru a împlini comunicarea, pentru a personaliza
subiectivitatea umană. Restul determină amplificarea contextului comunicării prin
dualitatea, prin îngemănarea care se produce cu fenomenul de cuminecare: cu cât
„restul” este mai mare, cu atât vom avea mai multe secvenţe succesive de
decodificare, vor rezulta mai multe nuanţe care se compun/se descompun ca „o
aură de rest” în jurul cuvintelor. O concluzie de etapă reflexivă poate să susţină
ideea următoare: „prezenţa restului” în comunicare, admis ca un nivel special al
profunzimii subiective, conturează universul fabulos al subînţelesurilor care, prin
trăirea subiectivă unică, spontană, excesivă, surprinzătoare, emoţional-cognitivă,
insinuantă, garantează interpretarea, intervenţia subiectului mediator/interpret 42 .
O altă perspectivă de interpretare ca posibilă corelaţie structurală cu funcţia fatică
a limbajului devine relaţia „restului” cu „informaţia de participare”. După cum am
afirmat în lucrarea Informaţie şi competenţă 43 , informaţia de participare reprezintă acel
fond social comun, specific unei perioade istorice date, la care fiecare individ se
raportează direct sau indirect. Raportarea este selectivă şi comportă grade diferite care
permit să se depăşească, de regulă, acest cadru 44 . Parafrazată ca garant al sentimentului
de siguranţă, necesar la nivelul intercomunicării creatoare a unui mod de
comportament, informaţia de participare admite, în structura argumentativă propusă,
interpretarea „restului” cuminecării prin categoriile consacrate de: „ereditate verbală”,
„pseudoereditate” sau „rudenie socială” 45 . Ideea de „comuniune” proprie celor două
construcţii teoretice – „restul” – şi „informaţia de participare” se explică prin „dialogul
de prelungire”, caracterizat prin excelenţă de expresivitatea pe care o conferă
mijloacele de stil şi mai ales cu ajutorul conceptului de „redundanţă”. Într-un tablou
succint, aceasta exprimă „nevoia de a crea o serie de aproximări succesive pentru
receptor” 46 prin acele meandre ale „restului”; apare ca o garanţie a înţelegerii (prin
subînţelegerea pe care o guvernează), ca redundanţă la nivelul înţelesului, al sensului;
ca modalitate de manifestare mai subtilă, ea participă la „contextualizarea şi
personalizarea limbajului” 47 . „Restul ca informaţie de participare” validează trăsătura
42 Ibidem, p. 52.
43 Maria Cornelia Bârliba, Informaţie şi competenţă, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, 1986.
44 Ibidem, pp. 50-51.
45 Ibidem, p. 50.
46 Ibidem, p. 54.
47 Ibidem, p. 55.