revista de filosofie review of philosophy

586
Maria Cornelia Bârliba 6
deschide unele cuvinte. Tabloul cuvintelor este prezentat în concluzie prin
simplitatea ecuaţiilor de câmp pentru majoritatea acestora, în timp ce misterul altor
rostiri, numite „aurul limbilor” 25 , nu poate fi cuprins în respectivele ecuaţii de
câmp. Diferenţa aceasta explică „neparticiparea” cuvintelor de aur la acte de simplă
comunicare; ele devin relevante pentru procese prin excelenţă de înţelegere mai
intimă, unde rostirile venite din zona de dor, înconjurate de această margine
subiectivă, de o atare aură de sensibilitate, sunt dornice să zidească noi lumi de
înţelegere ca o subînţelegere umană, deplină.
Filosofia lui Constantin Noica oficiază în templele sale de introspecţie
ritualul creaţiei rostirii: fiinţa umană, purtătoare de orizont, deţine magia dorului: la
un nivel de speculaţie adâncită, omul devine o „introducere la dor” împreună cu
rafinatele sale cuvinte, şi ele deschizătoare de lumini de înţelesuri aflate în
ferecatele puteri ale dorului.
Cuvintele „dorului”, ale omului care se străduieşte în atmosfera pecetluită de
„dor” nu sunt ale lingvistului (care pretinde unicitate); nu sunt mijloc de
comunicare (atunci oricare cuvânt ar fi bun); nu sunt cuvintele unei limbi în genere,
dar nici cuvintele unei limbi anumite. Caracterul speculativ al prezentării
specificităţii „vorbelor dorului” apare în act prin susţinerea unei teze a lui Hasdeu:
„în basm şi în vis deosebirile de limbă nu există” 26 . Această clipă de apropiere
maximă de trăirea compunerii expresiilor verbale va fi instituită ca nivelul de
rostire pură şi simplă” 27 . Este o cufundare în plămădirea aceea primară, dătătoare
de margini de dor cuvintelor, de contopiri inefabile cu darul de a crea preaplinul
unor clipe de uimire în faţa puterii de creaţie a acestora.
Cuvintele „moşite” în universul de dor de către „oamenii dorului” posedă altă
densitate, deoarece are loc starea de consecinţă a unei noi legi pe care Constantin
Noica o prezintă în eseurile Lucru şi lucrare şi Despărţirea de cuvinte: „cuvântul se
poate ascunde în înţelesurile sale” 28 . Explicitarea acestei capacităţi de metamorfozare
se realizează prin diferenţa pe care o deţine şi o propune în relaţia cu celelalte vorbe
sau prin păstrarea formei, dar modificarea funcţiei sale. Dedublarea, transformarea,
întruchiparea ca formă şi ca funcţie, ca rol se desfăşoară prin extragerea la niveluri
diferite a esenţelor din experienţa originară a lumii. Constantin Noica se referă la un
timp istoric privilegiat, când „nomina” se poate preface în „numina”, când aşadar
„numele date pot deveni zeităţi” 29 . Exegeza relevă „convingerea profundă a
filosofului român că există un fond inepuizabil şi stabil din care se nasc construcţiile
filosofice, o matrice care subzistă celor mai diferite abordări” 30 .
25 Ibidem, p. 208.
26 Ibidem, p. 321.
27 Ibidem.
28 Ibidem, p. 322.
29 Ibidem.
30 Dragoş Popescu, Elemente pentru o filosofie a culturii la Constantin Noica: de la Şase
maladii ale spiritului contemporan la Modelul cultural european, în „Studii de istorie a filosofiei