Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi Facultatea de Ştiinţe ...

98regîndire a strategiei în educaţia permanentă. De ce este „insuficientă” educaţia şcolară? Pentrucă propune, sub etichete pozitive precum socializare sau integrare, finalităţi inacceptabile precumuniformizarea, inerţia, controlul ideologic, monopolul, conservatorismul cultural. Pentru că esteîndepărtată de viaţa reală (este „ireală”, „inactuală”, hiperintelectualistă, hiperdidacticistă,autoritaristă, elitistă şi, pînă la urmă, ineficientă).Care ar fi deci noua perspectivă? Accentul pe pertinenţa culturală, pe dezvoltarea umană,pe libertatea personală, pe egalitatea socială şi pe productivitate. Iar dacă educaţia permanentă seextinde pe toată durata vieţii, educaţia adulţilor nu reprezintă decît un segment din aceasta şinecesită, se înţelege, o strategie specifică. Ea impune utilizarea unei noi concepţii asupraindividului, a unor noi forme de a-1 trata. Conceptul de formare, alăturat celui de adult, pare maiadecvat decît cel de educaţie. Sintagme precum „formare profesională” sau „formare personală”par atunci mai potrivite.Educaţia permanentă pare să conjuge trei componente esenţiale: a) mijloace, aparatajpentru a favoriza învăţarea; b) persoane; c) un stoc de cunoştinţe (o acumulare de experienţeculturale) pe care trebuie să le combinăm în aşa fel încît individul să fie stimulat să participe. Eleste ajutat să înveţe să urmărească întreaga viaţă dezvoltarea potentelor sale, fără a stînjeni peceilalţi; să contribuie la buna stare economică şi la progresul poporului său, la buna ţinută aecosistemului său; să trăiască, să înveţe şi să schimbe, în cadrul procesului de dezvoltare socială,comunitatea căreia îi aparţine (Lynch, 1978). Educaţia permanentă ne apare astfel ca o „ofertă”de mijloace, unificînd educaţia dispersată, promovînd democratizarea relaţiilor şi o nouăconcepţie despre calitatea vieţii, dar, în acelaşi timp, dînd posibilitatea „individualizăriiproceselor educative, funcţiile de nevoile beneficiarilor”. Reunirea diferitelor mijloace şiexperienţe în funcţie de cerinţele posibililor beneficiari conferă educaţiei permanente caracterulde proces „global”, pe care-l subliniază toţi autorii. Ea reuneşte educaţia în familie, educaţia debază formală şi diferite alte tipuri de educaţie, din afara şcolii. De aceea nu se poate desfăşuradecît în forme de o diversitate şi o supleţe necunoscute de educaţia şcolară. În acelaşi timp,trebuie să-1 pregătească pe individ astfel încît să devină „cît mai mult propriul subiect şi propriulinstrument al dezvoltării sale prin intermediul multiplelor forme de autoinstruire” (Lengrand,1973). Educaţia comportă toate aspectele şi etapele dezvoltării umane, precum şi diverselestatusuri pe care le joacă omul în viaţă; ea începe odată cu debutul vieţii şi se termină odată cusfîrşitul. Important este că articulează educaţia şcolară cu formarea adulţilor,