Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi Facultatea de Ştiinţe ...

975.2. Obiectivele educaţiei permanente.Conceptul de educaţie permanentă s-a impus prin anii ’60 ai secolului XX, sub impulsulorganizaţiilor internaţionale ca UNESCO şi Consiliul Europei, interesate să difuzeze ideeaofertei de şanse egale de dezvoltare generală pentru fiecare individ, de-a lungul întregii sale vieţişi în toate domeniile, cu scopul de a participa plenar la dezvoltarea societăţii. O sinteză aliteraturii de pînă atunci, datorată lui R.H. Dave (1976), ne propune un inventar al obiectiveloreducaţiei permanente. Ele s-ar grupa astfel:(1) Scopuri convenţionale: a învăţa să citeєti, să scrii, să calculezi, să-ţi conservisănătatea, să dobîndeşti o calificare profesională. Aceste scopuri se regăsesc şi în cazul educaţieide tip şcolar.(2) Scopuri ce presupun o nouă situare: ele privesc idealurile relative la dezvoltareasocietăţii – lupta pentru pace şi democraţie, pentru libertatea şi bunăstarea cetăţenilor, pentru osocietate ce conjugă eficacitatea i refuzul alienării.(3) Scopuri de importanţă centrală: ele privesc dezvoltarea personală, asigurînd o nouăcalitate a vieţii. între acestea: achiziţionarea unui bagaj personal permiţînd tolerarea schimbării;dezvoltarea afectivă în conjuncţie cu cea cognitivă; conservarea unui spirit tînăr, caracterizat prinflexibilitate, curiozitate şi creativitate; dezvoltarea capacităţii de face alegeri responsabile,nelăsînd altora decizia pentru viitorul propriu; angajarea socială; dorinţa de a se depăşi înpermanenţă; reîmprospătarea continuă a cunoştinţelor, nu de dragul acumulării, ci pentru adegaja esenţialul.(4) Scopuri instrumentale: a învăţa pentru a învăţa; a învăţa împreună cu alţii; a dezvoltacapacitatea de a profita de experienţa educativă deja dobîndită; a avea iniţiativa învăţării.Din examinarea obiectivelor de mai sus rezultă o constatare: filosofia educaţieipermanente este aceea de a trezi, în fiecare individ, nevoia de a continua studiul şi formarea,gustul pentru experienţe noi, dorinţa de a se autodepăşi şi de a-şi ameliora calitatea propriei vieţi.Acest mod de a înţelege existenţa şi de a trăi este sursa unei dinamici personale, aangajamentului în schimbarea propriei vieţi.Conceptul de educaţie permanentă a fost supus în ultima perioadă unei reexaminăricritice (Forquin, 2002; Maubant, 2004). Se consideră că acest concept are un „caracter nomad”,identificat în principalele sale componente tematice şi doctrinale. El propune:a) ideea de schimbare şi mutaţie în lumea contemporană, ceea ce înseamnă redefinireaobiectivelor fundamentale ale educaţiei;b) asigurarea că sistemele şcolare tradiţionale sînt insuficiente, ceea ce presupune o