Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi Facultatea de Ştiinţe ...

7Dacă adultul este altfel decît copilul şi adolescentul, înseamnă că şi educaţia sa vaînsemna altceva. Considerată pînă nu demult un sistem şcolar adiţional, un sistemcompensatoriu, aditiv şcolii, educaţia adulţilor a devenit astăzi educaţia de-a lungul întregiidurate a vieţii (Maubant, 2004). Dacă acceptăm acest punct de vedere, dacă acceptămdiferenţierea sa de educaţia şcolară, chiar ruperea legăturilor cu acest sistem, vom accepta şifaptul că în acest caz formarea adulţilor îşi pierde specificitatea de sistem educativ şi va triumfa onouă concepţie: adulţii au nevoie de forme noi de educaţie, se impune o nouă concepţie despreformarea lor.Conceptul de formare poate fi valorificat mai bine dacă adoptăm o perspectivăpsihosociologică pentru înţelegerea sa. A forma înseamnă nu a adăuga, ci a dezvolta potenţeleexistente, substanţa intelectuală şi socio-morală a individului, a-i schimba structurile aperceptiveşi acţionale încît să se schimbe întreaga structură a personalităţii. Formarea nu e un simpluproces de achiziţie, ci implică o transformare a ierarhiilor interne, implică dobîndirea unui altmod de a (inter)acţiona, se prezintă ca o intervenţie profundă, globală, implică depăşireaatitudinii de „consum” (în instruire, învăţare), pasajul spre interacţiune (Neculau, 1989). Esenţialpentru formator este actul, acţiunea şi răspunsul celui „de format”, comportamentul observabil alacestuia. Formarea ţinteşte la dezvoltarea adaptabilităţii subiectului „de format”, a capacităţiisale de a acţiona şi a competenţei de a comunica, la dobîndirea unei culturi a interacţiuniisatisfăcătoare. Motiv pentru care în acţiunile de formare se preferă metodele participative, îngrupuri mici, numai acestea provocînd schimbări la nivelul stilului de comportament.Educaţia adulţilor constituie, aşadar, dintr-o perspectivă psihosociologică nu o continuarea educaţiei şcolare tradiţionale, ci un continuu, în sensul alimentării nevoii de informaţie, dar şial orientării valorice cu modele acţionale şi stiluri de viaţă, nevoie pe care o resimte omulcontemporan. Adultul nu e un şcolar perpetuu, dar el şi-a format în anii şcolarizării deprinderi dea se informa, de a încorpora noul din problematica lumii contemporane. Se face astăzi o strictădemarcaţie între „a preda”, „a învăţa pe alţii” şi „a învăţa” (ca subiect activ) pentru a utilizacunoştinţele asimilate. În limba franceză există o netă distincţie între două procese: enseigner nueste o garanţie pentru apprentissage. Pornind de la această evidenţă, metodele de învăţare aucunoscut o evoluţie spectaculoasă. Acum sînt încurajaţi educatorii adulţilor să asigure învăţareainvitînd indivizii şi grupurile să participe în mod activ la propria formare. „Învăţatul” s-aameliorat, ceea ce contribuie, în consecinţă, la realizarea obiectivelor personale, sociale,economice şi politice. Noile metode conferă corpului didactic pentru adulţi responsabilităţi de ocomplexitate mai mare decît cele pe care le comportau, în mod implicit, sarcinile tradiţionale dinşcoală. Atitudinile educatorilor de adulţi faţă de „elevii” lor, raporturile cu ei, ca şi maniera de apreda şi metodele lor ar putea fi (deveni) mai importante decît conţinutul real al „predării”. Chiar