Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi Facultatea de Ştiinţe ...

6exclusiv pedagogică, ea va deveni, din ce în ce mai mult, o problemă socială şi politică (Husen,1974). Învăţămîntul trebuie privit într-un context social mai larg, el nu funcţionează într-unvacuum socio-economic, aşa cum îl gîndesc unii profesionişti ai educaţiei.Pentru a-şi asuma cu responsabilitate rolul de adulţi, tinerii trebuie să găsească în şcoalănu numai informaţii, ci şi modele de acţiuni; ei trebuie ajutaţi să aplice cele învăţate, să propunăalternative, să creeze, adică să se adapteze lumii reale, lumii muncii, lumii adulte. Renunţînd laautoritatea paternalistă a profesorului, autogestiunea pedagogică deplasează miza actuluieducativ pe „elev” (fie el copil, tînăr sau adult), investindu-l cu noi responsabilităţi, inclusiv aceaa propriei formări (cf. Guigon, 1972). Numai astfel se va înregistra o participare semnificativă şiresponsabilă la activitatea productivă şi socială a comunităţii adulte, numai astfel tinerii vorproba mai tîrziu un comportament democratic şi participativ, activismul social, interesul pentrucontinua lor formare ca profesionişti şi cetăţeni.Ce caracteristici distincte justifică apariţia unei ştiinţe a formării şi educării adulţilor?Sînt adulţii atît de deosebiţi faţă de copii încît să li se aloce un segment distinct din ştiinţeleeducaţiei?Atunci cînd depăşeşte criza adolescenţei, individul capătă, de regulă, încredere în sineînsuşi, constată că poate depăşi dificultăţile, doreşte autonomie şi autogestiune, nu mai simtenevoia tutelei, îşi organizează viaţa după un scenariu propriu care cuprinde mai multe paliere:economic (dobîndeşte statut profesional, calificare într-un domeniu, adesea independenţă),afectiv (îşi construieşte o reţea relaţională proprie, descoperă rolul sentimentelor şi afecţiunii înorganizarea vieţii sale), social (dobîndeşte o competenţă de a judeca şi evalua oamenii şievenimentele, manifestă încredere în raţionalitate şi stabilitate, descoperă valoareaangajamentului socio-afectiv, învaţă să satisfacă obligaţiile ce-i revin, oferă un stil decomportament caracterizat prin echilibru, armonie şi capacitate de autogestiune). El descoperăvaloarea integrării sociale şi a eficienţei ca factori care conduc la convertirea capitalului culturalîn capital social şi economic.Vîrsta adultă, rezultă din caracterizarea de mai sus, solicită un alt tratament decît vîrstacopilăriei. Analizînd specificul educaţiei adulţilor, Guy Avanzini (1996), profesor de ştiinţeleeducaţiei la Universitatea Lyon II, insistă asupra nevoii adultului de „perfecţiune”, de „creştere”şi de „independenţă”. Individul în proces de „adultizare” (termenul îi aparţine) caută autonomie,statut profesional, inserare într-o reţea relaţională caracterizată prin afecţiune, stabilitate socială.Adultizarea implică o unificare a personalităţii prin integrarea factorilor aparent disjuncţi –afectivi, intelectuali, sociali –, operaţie ce are drept consecinţă armonizarea vieţii private şi avieţii publice, articularea dintre seriozitatea profesională şi ataşarea de familie.