Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi Facultatea de Ştiinţe ...

56conţinutului conceptelor, definiţiile (clasice, genetice etc.). Nu trebuie să uităm că definiţia, prinstructura ei, omite o serie întreagă de trăsături, de legături şi de aceea se cere să o considerămdoar ca pe una din verigile explicării complexe a unei probleme sau a alteia. Ca atare, definiţiatrebuie să fie dezvoltată şi clarificată, în prealabil. Acest lucru se poate realiza, în primul rînd, pebaza procesului istoric de acumulare a cunoştinţelor. În acest context, nu trebuie să uităm căscopul cursului magistral este şi formarea unei atitudini, unei convingeri. De aceea, o explicaţierealizată cu ajutorul unei definiţii, după care urmează exemple alese în mod întîmplător, nu poaterealiza astfel de obiective. De un real sprijin în acest sens, pot fi faptele cotidiene cu ajutorulcărora se argumentează mult mai clar necesitatea înţelegerii profunde a unui aspect sau altul alproblemei, ştiut fiind că numai un amplu material de fapte concrete este şi convingător.În epoca actuală a creşterii informaţiilor, a diferenţierilor şi specializărilor variatelorcompartimente ale cunoaşterii, cursul magistral parcurge un puternic proces de înnoire, mai alespe linia activităţii participanţilor.Formele pe care le ia metoda expozitivă sunt, desigur, mult mai numeroase. Astfel avemcursuri introductive, de sistematizare, de recapitulare, cicluri de conferinţe etc. Oricare ar fi însăforma, important este faptul de a asigura discursivitate, argumentaţie, apel la gîndirea creatoare,la motivaţii şi interese de învăţare etc. Cel mai adesea, acest fapt se realizează prinproblematizare, prin participarea directă sau mediată a auditoriului la naşterea noului. Ca atare,stimularea orizontului de creaţie şi cercetare a actului de cultură îndeplineşte, în cazul metodeiexpozitive, funcţia de structură fundamentală.În determinarea conţinutului şi formelor metodei expozitive, specialiştii în educaţiaadulţilor sunt încă într-o serioasă dilemă. Ea provine mai ales din faptul că atît filmul, cît şicartea, presa sau radioteleviziunea, joacă un rol deosebit de important în activitatea educativă cuadulţii. Utilizarea acestora constituie o metodă de sine stătătoare sau, dimpotrivă, o formă demanifestare a metodei expozitive.La prima vedere, atît cartea cît şi filmul sau presa pot fi înglobate în metodele expozitive:cartea este un discurs al autorului către cititor; filmul, radioteleviziunea sau presa procedează înmod similar. Ca atare, lucrurile par certe – ne aflăm în faţa unor forme modificate ale metodeiexpozitive. Alţi autori tind să înglobeze aceste forme în categoria mijloacelor didactice de care sepoate servi conferenţiarul, cel care organizează şi desfăşoară o acţiune educativă. Desigur niciacest fapt nu poate fi contestat. Utilizarea mijloacelor filmului, a pasajelor dintr-o lucrare etc. vinsă sporească forţa unei expuneri, a unei conferinţe de popularizare sau a cursului magistral. Dar,totodată, reducerea filmului, a cărţii, a radioteleviziunii, a presei doar la simple mijloacedidactice, nu reflectă situaţia de fapt. Acestea pot constitui şi de sine stătător modalităţi deeducaţie a adulţilor. Şi nu este nevoie de cine ştie ce cercetări ample pentru a arăta că fiecare