Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi Facultatea de Ştiinţe ...

372) O stabilitate mai mare s-a observat între adolescenţă şi perioada adultă dominată detinereţe, şi între tinereţe şi perioada adultă mijlocie.3) Acele dimensiuni ale personalităţii care interesau îndeosebi eul, de exemplu,încrederea de sine, erau mai stabile.4) Personalităţile femeilor tindeau să fie mai stabile decît cele ale bărbaţilor.5) Personalităţile bărbaţilor s-au schimbat cel mai mult în perioada de la adolescenţă latinereţe, întrucît şi-au dezvoltat cariera profesională şi independenţa financiară.6) Oamenii şi-au dezvoltat, din adolescenţă pînă la vîrsta bătrîneţii, investiţia cognitivă,deschiderea spre sine şi spre ceilalţi, încrederea de sine; adică, exista un grad scăzut de stabilitateabsolută a acestor dimensiuni.Concluzii. Se pare că deşi apar unele transformări evolutive, personalitatea adultă nuconstituie subiectul unor schimbări ample şi globale (pervazive) în raport cu credinţele,atitudinile şi valorile. Haan şi colaboratorii (1986) sugerează că transformările care apar în cadrulpersonalităţii probabil provin din circumstanţe ce forţează persoana la schimbare. Aceasta susţineideea, conform căreia oamenii îşi ajustează personalităţile ca răspuns la evenimentele de viaţăcum ar fi căsătoria sau creşterea unui copil.2.4. Vîrsta adultă tîrzieVîrsta bătrîneţii este ultima fază a vieţii. Gerontologii (gerontologia este numele datstudiului ştiinţific al persoanelor bătrîne) au încercat să definească cînd începe exact vîrstabătrîneţii; unii fac distincţia între „bătrîneţe” şi vîrstă „avansată”. Se consideră că vîrsta bătrîneţiitimpurii apare între 65 şi 74 de ani, iar vîrsta bătrîneţii tîrzii de la 75 de ani înainte. Totuşi, odefiniţie cronologică a bătrîneţii poate fi eronată. Adagiul „eşti bătrîn după cum te simţi” esteadoptat de către majoritatea adulţilor mai bătrîni. În acest sens, subiectivitatea sau factoriipsihologici sînt mai importanţi în definirea bătrîneţii, decît menţionarea numărului de ani trăiţi.Studiul persoanelor vîrstnice a căpătat avînt în ultimii 20 de ani. Pe măsura creşteriisperanţei de viaţă, persoanele bătrîne au devenit centrul atenţiei psihologilor, personaluluimedical, urbaniştilor şi politicienilor. Printre gerontologi s-au ivit numeroase neînţelegeri cuprivire la perioada adultă tîrzie. Unii au depistat că abilitatea intelectuală scade cu vîrsta; alţiirefuză să accepte că se întîmplă aєa. Unii consideră că adaptarea cu succes la vîrsta bătrîneţii sedatorează detaşării individului de societate; alţii susţin că, de fapt, continuarea activităţiifavorizează adaptarea în următorii ani.O categorie tot mai vizibilă: vîrsta a treia. Odată cu creєterea speranţei de viaţă, adevenit presantă şi problema tratării cohortelor tot mai numeroase de vîrstnici care îşi pun