Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi Facultatea de Ştiinţe ...

36Pentru a rezuma, criza de la mijlocul vieţii nu pare a fi atît de frecventă precum indicaLevinson. Durkin (1995) sugerează că perioada şi gradul în care oamenii fac autoevaluăriincomode variază în funcţie de personalitate, calitate şi contextul social.În ansamblu, miezul vieţii este o perioadă de schimbare şi reajustare, dar natura şiconsecinţa schimbărilor sînt integral întreţesute cu relaţiile sociale şi rolurile individului (Durkin,1995, p. 638)Personalitatea şi dezvoltarea socială. O întrebare principală care a fost adresată de cătrecercetători este: „Aspectele personalităţii, cum ar fi valorile şi credinţele, se schimbă sistematicpe măsură ce oamenii trec de la perioada adultă dominată de tinereţe la vîrsta mijlocie şi abătrîneţii, sau personalitatea este stabilă în toate aceste perioade?”. Din nefericire, răspunsul laaceastă întrebare nu este uşor de obţinut. Personalitatea este un aspect extrem de complex alfiinţelor umane, şi nu este uşor de măsurat cu precizie în timp. Totuşi, în general, dovezileempirice susţin opinia de stabilitate a personalităţii în perioada adultă.In particular, studiile longitudinale arată că unele dintre cele mai stabile caracteristiciinclud valorile (sociale, politice, economice, religioase şi estetice) şi interesele profesionale.Neugarten (1977) a raportat că în studiile transculturale descoperirile sînt mai puţin conturate, cuunele studii, deşi nu cu toate, identificînd diferenţe intragrupale privind caracteristicile depersonalitate, cum ar fi: rigiditatea, prudenţa, conservatorismul şi conceptul de eu.Studiile personalităţii de-a lungul timpului au făcut diferenţa între stabilitatea relativă şistabilitatea absolută.Stabilitatea relativă se referă la rangul scorurilor de personalitate al unui eşantion desubiecţi pe o perioadă de timp. O dimensiune a personalităţii ar fi relativ stabilă dacă ranguldintre subiecţi a rămas acelaşi de la o perioadă la alta, independent de creşterea sau scăderea deansamblu a scorurilor.Stabilitatea absolută se referă la probabilitatea ca participanţii să obţină acelaşi scor pe odimensiune a personalităţii, de la o testare la alta. De exemplu, este cunoscut faptul că oameniiîşi sporesc nivelul conştiinţei de sine între copilărie şi vîrsta mijlocie. Stabilitatea absolută aacestei dimensiuni a personalităţii este aşadar scăzută.Stabilitatea în timp a personalităţii. Haan şi colaboratorii (1986) au executat unimportant studiu longitudinal asupra personalităţii şi sănătăţii fizice şi mentale la cîteva grupuride adolescenţi pînă la vîrsta mijlocie. Evaluările personalităţii participanţilor au fost corelate de-alungul adolescenţei, tinereţii şi vîrstei mijlocii. Rezultatele au arătat următoarele:1) În general, dimensiunile personalităţii erau relativ stabile, adică participanţii care auobţinut scoruri înalte pentru dimensiuni particulare la o testare, au obţinut scoruri înalte şi la otestare ulterioară.