Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi Facultatea de Ştiinţe ...

34102 evenimente posibile. Aceasta se datorează, cel puţin în parte, faptului că oamenii sînt slabpregătiţi de societate pentru creşterea copiilor.Numeroase studii au indicat că satisfacţia maritală tinde să scadă cu sosirea primuluicopil (Reibstein şi Richards, 1992). Schultz (1972) a depistat că tinerii părinţi discută între eiaproape cu 50% mai puţin decît cuplurile fără copii, şi atunci conversaţia este deseori desprecopil. În unele căsătorii, totuşi, mai ales dacă s-a planificat naşterea copiilor, ei pot întări relaţiamaritală.Creşterea copiilor duce invariabil la relaţionarea cuplului cu societatea într-o nouămodalitate. Tinerele mame se bucură de compania celorlalte; părinţii tineri caută companiapărinţilor lor pentru sfaturi şi susţinere emoţională – şi pentru a se ocupa de nepoţi. Instituţiilesociale care anterior nu aveau semnificaţie în viaţa cuplului şi şcolile, şi poate să apară oimplicare activă în cauze cum ar fi promovarea siguranţei pe drumurile publice sau opoziţia faţăde violenţa prezentată în programele de televiziune (Brodzinsky şi colab., 1986).Calitatea relaţiei existente între părinţi înainte să se nască copilul este un aspectimportant. În primul rînd, relaţia lor are implicaţii asupra modului în care părinţii se vorconfrunta cu problema creşterii copiilor şi în al doilea rînd, pentru calitatea interacţiunilor lor cucopiii (Cox şi colab., 1989; Heinike şi Guthrie, 1992). Heinike şi Guthrie au arătat că părinţiicare au avut interacţiuni dintre cele mai pozitive înainte de naşterea copilului şi care eraucapabili să facă faţă diverselor conflicte într-o manieră mutuală, plina de respect, au prezentat obună adaptare la naşterea copilului. Cox şi colaboratorii (1989), revizuind literatura despecialitate, au ajuns la concluzia că măsura în care cuplurile stabilesc o relaţie demnă deîncredere era legată de căldura maternă şi de sentimentele soţului despre rolul lui ca tată.Comportamentul de ataşament la părinţi. Acel comportament la copii care indicăataşamentul, include dorinţa de a sta în apropierea persoanei de ataşament, tulburare în absenţa eişi sentimente de securitate în prezenţa „persoanei de ataşament” Aceste caracteristici sînt, deasemenea, identificate la tinerii părinţi care nutresc un ataşament puternic faţă de copil (Newmanşi Newman, 1988). Cu toate acestea, experienţa de ataşament a părinţilor prezintă cîteva trăsăturisuplimentare: de exemplu, un simţ puternic al responsabilităţii pentru bunăstarea copilului,bucurie la satisfacerea trebuinţelor copilului şi anxietate şi stres cînd acele trebuinţe nu pot fisatisfăcute. De asemenea, părintele experimentează o nouă capacitate socială: posibilitatea şiobligaţia de a-şi exercita autoritatea. Modul în care aceasta este încorporată în viaţa de familieare implicaţii importante pentru dezvoltarea copilului şi pentru relaţia părinte-copil. Aici pare afi, de asemenea, şi un simţ al continuităţii în relaţiile de ataşament. Feeney şi colaboratorii(1994) şi Main au depistat că raportările noilor părinţi despre biografia personală, privindataşamentul, erau strîns legate de tipurile de ataşament identificate la copiii lor. Aceste