Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi Facultatea de Ştiinţe ...

103Mai decupăm, dintre numeroasele volume, studii, cercetări asupra principiilor şistrategiilor educaţiei permanente, o carte care se ambiţionează să prezinte o „tehnologie ainfluenţării comportamentului uman”, o modalitate de formare a atitudinilor pornind de lagrupurile umane. N. Radu vede în „valorile relaţionale” şansa de a forma sau reeduca trăsăturilede personalitate. Nici o trăsătură nu este complet independentă de lumea înconjurătoare, ci,dimpotrivă, „legată şi dependentă de ea”, aceste relaţii-valori „leagă indivizii între ei în formeconcrete”, ele exprimă un suport educativ cu ajutorul căruia „putem forma sau îmbogăţitrăsăturile de personalitate”. Modelul de influenţare prin prietenie, solicitudine, prestigiu,principialitate şi atitudine faţă de muncă, propus de N. Radu, va putea deveni – credem – uninstrument subtil la dispoziţia tuturor tipurilor de educatori. Cîteva opţiuni finale salvează carteade bănuiala că „dirijarea comportamentului uman” s-ar dori o simplă „învăţare dirijată”, dupămodele „fabricate” în scopul de a forma după un tipar ideologic dat. Iată: „Pentru a învăţaatitudinile de bază este nevoie de cadrul natural al grupurilor umane, iar pentru a interiorizavalori, de un întreg context istoric” (Radu, 1981, p. 177). Ambianţa socială, crede autorul acesteiinteresante lucrări, nu poate fi nici proiectată, nici dirijată riguros, ci cel mult cunoscută, pentru aputea armoniza activitatea de învăţare cu specificul contextului. Are, desigur, dreptate, oriceînvăţare înseamnă o inserţie mai bună în social, o adaptare mai eficientă la situaţie. Aceastanumai în afara cazului în care contextul deformat nu presează perfid „masele largi” pentru adeprinde anumite scheme cognitive şi atitudinale, livrate de aparatul propagandistic al puterii(Neculau, 2002).Octavian Neamţu, colaborator al lui D. Gusti în opera sa de educaţie naţională, încercîndsă se adapteze „noilor cerinţe” (a activat ca cercetător în domeniul educaţiei adulţilor), dezvoltăîn ultima sa lucrare o profesiune de credinţă. Cultura, în concepţia sa, trebuie să fie „orientatăspre înfăptuiri necesare oamenilor”, să aibă o „funcţie transformatoare”, să se prezinte ca o„acţiune socială” de schimbare a condiţiei sociale, economice, psîhofizice a individului. „Stareade cultură” trebuie să se concretizeze în „acţiuni sociale”, în „actele de cultură” – „prilej derealizare a persoanei umane, spre treapta înaltă a personalităţii culturale”. Opţiunea sa, cu valoarede mesaj, ar putea figura ca îndemn pentru oricare intelectual care-şi vede realizarea în opera deeducaţie socială: „Căutarea fericirii se obţine de cele mai multe ori prin actul etic al dedicăriiîntregii noastre fiinţe unui scop înalt... izvor de mulţumire pe care-l oferă realizarea persoaneiprin acţiune socială”Ce s-a întîmplat în România după 1989? Din păcate, producţia de lucrări teoretice cucaracter social-pedagogic, în primii ani de după schimbarea din 1989, a fost redusă. Nu au existatmanuscrise sau nu s-au putut tipări. Dintre puţinele abordări, în primii ani de după 1989,semnalăm doar două luări de poziţie, propunînd noi strategii în educaţia adultului.