Universitatea de Stat âAlecu Russoâ din BÄlÅ£i Facultatea de ÅtiinÅ£e ...
Universitatea de Stat âAlecu Russoâ din BÄlÅ£i Facultatea de ÅtiinÅ£e ... Universitatea de Stat âAlecu Russoâ din BÄlÅ£i Facultatea de ÅtiinÅ£e ...
102– principiul fortificării ştiinţifice şi terapiei conştiinţei maselor, pentru a le ocroti dealunecarea spre forme de patologie socială (superstiţii, idei false);– cultivarea disciplinei şi solemnităţii ca principii ale educaţiei adulţilor;– principiul seninătăţii, al recreaţiei, al umorului;– principiul organizării întregului mediu social pe temei educativ (Dumitrescu et alii,1972).Pornind de la aceste principii, autorii înfăţişează un pachet impresionant de metodeutilizabile în activitatea culturală, cele mai multe punînd accentul pe activitatea şi dinamismulparticipanţilor, pe stimularea comportamentului participativ al acestora – cartea constituind astfelun bun îndrumător pentru activiştii culturali. Dar şi un instrument, un ghid de impregnareideologică a „maselor de adulţi”.O lucrare cu caracter teoretic şi practic-aplicativ de ţinută publică Leon Ţopa, pentru care„educaţia permanentă constituie un mod coerent de a da răspuns acestor noi condiţii princonducerea sistemică a proceselor educaţionale şi organizarea acestora potrivit unei strategii”.Definiţia sa este precedată de o judicioasă inventariere a unor „caracteristici ale vieţiicontemporane” care impun continua educare a oamenilor. Întregul său demers e orientat spreorganizarea educaţiei permanente ca un sistem coerent, integral, după logica internă adezvoltării. Produce un sentiment stenic şi faptul că se evită limbajul impregnat de formulepropagandistice, care minează adesea textele pedagogilor epocii. „Educaţia permanentă, – scrieLeon Ţopa. – semnifică diversificare, reluare la trepte superioare, restructurare a cunoştinţelor,conversiune de deprinderi şi transfer al acestora, şi nu pur şi simplu învăţare pe tot parcursulvieţii. Soluţia e... de a învăţa exact ce se poate învăţa mai ales şi numai la tinereţe şi de acontinua învăţarea, de a reînvăţa sau de a perfecţiona, ceea ce este posibil şi în alte perioade alevieţii”. Funcţia educaţiei permanente, sîntem de acord, e aceea de a realiza conexiuni creatoare,democratice, de a conjuga învăţarea organizată cu cea spontană, difuză şi discontinuă.Pentru Emilian Dimitriu, educaţia permanentă înseamnă „educaţia întregului popor”, unsistem coerent de asistenţă a omului, întreaga viaţă, punînd în evidenţă următoarele caracteristiciale educaţiei: totalitatea, integrarea, flexibilitatea, democratizarea, oportunitatea şi motivaţia,educabilitatea, calitatea vieţii şi a învăţării. Toate aceste principii educative se cer întemeiate peplanificare, organizare, evaluare continuă a sistemului şi pe „o stare de spirit favorabilă în maselelargi populare”. Ceea ce irită sensibilitatea unui lector de astăzi este aici limbajul prea aliniatcomandamentelor propagandistice ale timpului. Sintagme ca „educaţia întregului popor” sau„mase largi” evocă un sistem de ideologizare forţată, de îndoctrinare sistematică, diluînd şideviind finalităţile educaţiei permanente.
103Mai decupăm, dintre numeroasele volume, studii, cercetări asupra principiilor şistrategiilor educaţiei permanente, o carte care se ambiţionează să prezinte o „tehnologie ainfluenţării comportamentului uman”, o modalitate de formare a atitudinilor pornind de lagrupurile umane. N. Radu vede în „valorile relaţionale” şansa de a forma sau reeduca trăsăturilede personalitate. Nici o trăsătură nu este complet independentă de lumea înconjurătoare, ci,dimpotrivă, „legată şi dependentă de ea”, aceste relaţii-valori „leagă indivizii între ei în formeconcrete”, ele exprimă un suport educativ cu ajutorul căruia „putem forma sau îmbogăţitrăsăturile de personalitate”. Modelul de influenţare prin prietenie, solicitudine, prestigiu,principialitate şi atitudine faţă de muncă, propus de N. Radu, va putea deveni – credem – uninstrument subtil la dispoziţia tuturor tipurilor de educatori. Cîteva opţiuni finale salvează carteade bănuiala că „dirijarea comportamentului uman” s-ar dori o simplă „învăţare dirijată”, dupămodele „fabricate” în scopul de a forma după un tipar ideologic dat. Iată: „Pentru a învăţaatitudinile de bază este nevoie de cadrul natural al grupurilor umane, iar pentru a interiorizavalori, de un întreg context istoric” (Radu, 1981, p. 177). Ambianţa socială, crede autorul acesteiinteresante lucrări, nu poate fi nici proiectată, nici dirijată riguros, ci cel mult cunoscută, pentru aputea armoniza activitatea de învăţare cu specificul contextului. Are, desigur, dreptate, oriceînvăţare înseamnă o inserţie mai bună în social, o adaptare mai eficientă la situaţie. Aceastanumai în afara cazului în care contextul deformat nu presează perfid „masele largi” pentru adeprinde anumite scheme cognitive şi atitudinale, livrate de aparatul propagandistic al puterii(Neculau, 2002).Octavian Neamţu, colaborator al lui D. Gusti în opera sa de educaţie naţională, încercîndsă se adapteze „noilor cerinţe” (a activat ca cercetător în domeniul educaţiei adulţilor), dezvoltăîn ultima sa lucrare o profesiune de credinţă. Cultura, în concepţia sa, trebuie să fie „orientatăspre înfăptuiri necesare oamenilor”, să aibă o „funcţie transformatoare”, să se prezinte ca o„acţiune socială” de schimbare a condiţiei sociale, economice, psîhofizice a individului. „Stareade cultură” trebuie să se concretizeze în „acţiuni sociale”, în „actele de cultură” – „prilej derealizare a persoanei umane, spre treapta înaltă a personalităţii culturale”. Opţiunea sa, cu valoarede mesaj, ar putea figura ca îndemn pentru oricare intelectual care-şi vede realizarea în opera deeducaţie socială: „Căutarea fericirii se obţine de cele mai multe ori prin actul etic al dedicăriiîntregii noastre fiinţe unui scop înalt... izvor de mulţumire pe care-l oferă realizarea persoaneiprin acţiune socială”Ce s-a întîmplat în România după 1989? Din păcate, producţia de lucrări teoretice cucaracter social-pedagogic, în primii ani de după schimbarea din 1989, a fost redusă. Nu au existatmanuscrise sau nu s-au putut tipări. Dintre puţinele abordări, în primii ani de după 1989,semnalăm doar două luări de poziţie, propunînd noi strategii în educaţia adultului.
- Page 51 and 52: 51dintre ele, fiind certe, ca de al
- Page 53 and 54: 53expunerea de adeziune totală sau
- Page 55 and 56: 55Desfăşurarea cursului magistral
- Page 57 and 58: 57dintre noi ne-am dezvoltat person
- Page 59 and 60: 59îmbinarea cunoscutului cu necuno
- Page 61 and 62: 61vom reuşi să realizăm una din
- Page 63 and 64: 63ele, ci să ajungă la semnifica
- Page 65 and 66: 65înfăţişa cum noi făurim ast
- Page 67 and 68: 67Conversaţia individuală şi în
- Page 69 and 70: 69cursului prin întrebări şi ră
- Page 71 and 72: 71creativităţii (tot proces de ed
- Page 73 and 74: 73(adultului) şi nu simple înregi
- Page 75 and 76: 75realiza prin aceasta sau cum pute
- Page 77 and 78: 77Să presupunem că avem de organi
- Page 79 and 80: 79grupului de formare (K. Levin şi
- Page 81 and 82: 81Obiective specificeObiective gene
- Page 83 and 84: 834.3. Metode de joc ale desfăşur
- Page 85 and 86: 85(2) Jocurile operaţionale ajută
- Page 87 and 88: 874. Învăţarea individuală a ro
- Page 89 and 90: 893. Mersul jocului:- familiarizare
- Page 91 and 92: 91competiţii, imitaţii, interpret
- Page 93 and 94: 93discutat, adultul care învaţă
- Page 95 and 96: 95Toate aceste noi provocări pot c
- Page 97 and 98: 975.2. Obiectivele educaţiei perma
- Page 99 and 100: 995.3. Caracteristicile conceptuale
- Page 101: 101formă de învăţare, metode ce
- Page 105 and 106: 105de cultură generală, „aritme
- Page 107: 10727. Surdu, E., Prelegeri. Pedago
102– principiul fortificării ştiinţifice şi terapiei conştiinţei maselor, pentru a le ocroti <strong>de</strong>alunecarea spre forme <strong>de</strong> patologie socială (superstiţii, i<strong>de</strong>i false);– cultivarea disciplinei şi solemnităţii ca principii ale educaţiei adulţilor;– principiul seninătăţii, al recreaţiei, al umorului;– principiul organizării întregului mediu social pe temei educativ (Dumitrescu et alii,1972).Pornind <strong>de</strong> la aceste principii, autorii înfăţişează un pachet impresionant <strong>de</strong> meto<strong>de</strong>utilizabile în activitatea culturală, cele mai multe punînd accentul pe activitatea şi <strong>din</strong>amismulparticipanţilor, pe stimularea comportamentului participativ al acestora – cartea constituind astfelun bun îndrumător pentru activiştii culturali. Dar şi un instrument, un ghid <strong>de</strong> impregnarei<strong>de</strong>ologică a „maselor <strong>de</strong> adulţi”.O lucrare cu caracter teoretic şi practic-aplicativ <strong>de</strong> ţinută publică Leon Ţopa, pentru care„educaţia permanentă constituie un mod coerent <strong>de</strong> a da răspuns acestor noi condiţii princonducerea sistemică a proceselor educaţionale şi organizarea acestora potrivit unei strategii”.Definiţia sa este precedată <strong>de</strong> o judicioasă inventariere a unor „caracteristici ale vieţiicontemporane” care impun continua educare a oamenilor. Întregul său <strong>de</strong>mers e orientat spreorganizarea educaţiei permanente ca un sistem coerent, integral, după logica internă a<strong>de</strong>zvoltării. Produce un sentiment stenic şi faptul că se evită limbajul impregnat <strong>de</strong> formulepropagandistice, care minează a<strong>de</strong>sea textele pedagogilor epocii. „Educaţia permanentă, – scrieLeon Ţopa. – semnifică diversificare, reluare la trepte superioare, restructurare a cunoştinţelor,conversiune <strong>de</strong> <strong>de</strong>prin<strong>de</strong>ri şi transfer al acestora, şi nu pur şi simplu învăţare pe tot parcursulvieţii. Soluţia e... <strong>de</strong> a învăţa exact ce se poate învăţa mai ales şi numai la tinereţe şi <strong>de</strong> acontinua învăţarea, <strong>de</strong> a reînvăţa sau <strong>de</strong> a perfecţiona, ceea ce este posibil şi în alte perioa<strong>de</strong> alevieţii”. Funcţia educaţiei permanente, sîntem <strong>de</strong> acord, e aceea <strong>de</strong> a realiza conexiuni creatoare,<strong>de</strong>mocratice, <strong>de</strong> a conjuga învăţarea organizată cu cea spontană, difuză şi discontinuă.Pentru Emilian Dimitriu, educaţia permanentă înseamnă „educaţia întregului popor”, unsistem coerent <strong>de</strong> asistenţă a omului, întreaga viaţă, punînd în evi<strong>de</strong>nţă următoarele caracteristiciale educaţiei: totalitatea, integrarea, flexibilitatea, <strong>de</strong>mocratizarea, oportunitatea şi motivaţia,educabilitatea, calitatea vieţii şi a învăţării. Toate aceste principii educative se cer întemeiate peplanificare, organizare, evaluare continuă a sistemului şi pe „o stare <strong>de</strong> spirit favorabilă în maselelargi populare”. Ceea ce irită sensibilitatea unui lector <strong>de</strong> astăzi este aici limbajul prea aliniatcomandamentelor propagandistice ale timpului. Sintagme ca „educaţia întregului popor” sau„mase largi” evocă un sistem <strong>de</strong> i<strong>de</strong>ologizare forţată, <strong>de</strong> îndoctrinare sistematică, diluînd şi<strong>de</strong>viind finalităţile educaţiei permanente.