Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi Facultatea de Ştiinţe ...

101formă de învăţare, metode centrate pe grup, studiul de caz şi altele. Dar nu sînt abandonatemetodele tradiţionale: conferinţele, dezbaterile, discuţiile, colocviile, stagiile de o zi, seminariile,demonstraţiile, proiectarea de filme, reprezentările teatrale, emisiunile radiofonice cu tematică deeducaţie a adulţilor (exemplu: „Şcoala părinţilor”). Se recomandă adaptarea la ritmul deactivitate şi de învăţare al fiecărui individ, cu caracteristicile şi interesele sale. Nu sînt eficiente,s-a observat, stilurile tradiţionale de a transmite cunoaşterea, într-o manieră autoritară. Pentru ase angaja în efort, adultul are nevoie să participe, să descopere, să rezolve probleme, să-şivalorifice experienţa sa de viaţă. Psihologii recomandă îndeosebi „munca în grup” (reuniuneadiscuţie,de exemplu), care dezvoltă comportamentul de cooperare, dă satisfacţia rezolvăriiproblemei, obţine adeziunea comună pentru un mod de acţiune (Goguelin, 1970). În educaţiaadulţilor se pune accentul pe experienţele de viaţă ale subiecţilor, pe factorii sociali stimulativi,pe clarificarea în grup a situaţiilor, pe degajarea comunicării. Iar ca metode se utilizează, cudeosebire, lucrul pe grupe, învăţarea rolurilor, analiza contextelor, metoda cazurilor, discuţia. Seapelează la antrenamentul mintal, la tehnici de vizualizare, la strategii de deblocare a creativităţii.O anchetă întreprinsă de C. Schifirnet (1997), printre participanţii la un seminar privind metodeleeducaţiei adulţilor, indică următoarele preferinţe ale celor cu experienţă în domeniu: dialoguleste preferat de 90% dintre cei chestionaţi; seminariile, discuţiile libere – de 79%; prezentarea defilme documentare – de 75%; demonstraţiile la locul de muncă – de 72%; expunerea – de 67%;mesele rotunde – de 63%; prezentarea de grafice, machete – de 56%; simpozioanele – de 55%;referatele – de 47%.Tema educaţiei permanente a preocupat intens pedagogia românească contemporană. Nune propunem să inventariem aici ideile şi temele care i-au preocupat pe pedagogii români – elesînt în consens cu literatura mondială –, ci să desprindem doar cîteva atitudini care au dezvoltat oorientare valorică în acest domeniu. Categorie principală a pedagogiei sociale, educaţiapermanentă – se spune în una dintre principalele lucrări teoretice dedicate „ştiinţei educaţieipermanente a maselor de adulţi” – nu înseamnă numai o concepţie, ci şi o tehnică specifică deacţiune, conducîndu-se după cîteva principii adesea verificate:– principiul intuiţiei; cel al trezirii şi cultivării interesului;– principiul legării întregii activităţi culturale cu aspectele reale, actuale, cu cerinţelevieţii oamenilor;– principiul participării active a beneficiarilor, cel al sistematizării şi continuităţii logice adatelor de conţinut în alcătuirea programelor culturale;– principiul accesibilităţii; al activităţii educative diferenţiate în conţinut şi forme dupăcerinţele grupelor de vîrstă, înclinaţii, norme de pregătire, interese;– principiul perfecţionării şi înnoirii continue a metodelor;