Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi Facultatea de Ştiinţe ...

10016) educaţia permanentă exercită o funcţie corectivă: remediază unele deficienţe alesistemului de educaţie actual;17) ultimul scop al educaţiei permanente este de a menţine şi de a ameliora calitateavieţii;18) există trei condiţii indispensabile pentru a realiza educaţia permanentă: ocazia,motivaţia şi educabilitatea;19) educaţia permanentă este un principiu organizator pentru toată educaţia;20) la nivel operaţional, educaţia permanentă furnizează un sistem total al întregiieducaţii (Dave, 1973).Într-o lucrare din 1988, George Văideanu sintetizează astfel, la rîndul său, caracteristicileeducaţiei permanente:a) este continuă, devenind modul de a fi, de a munci şi de a se adapta al omului; unsprijin, şi nu o povară, o obligaţie;b) este globală, integrînd într-un continuum toate nivelurile şi tipurile de educaţieconstituite sau existente în cadrul unei colectivităţi naţionale;c) este integrală, asigurînd tineretului şi adulţilor o formaţie multilaterală şi echilibrată,care să le permită abordarea cu succes a problemelor multiple, să evite rutina, plafonarea;d) afirmînd ideea continuării învăţării, se delimitează de orice enunţ care ar sugeraformula „şcolarului harnic”, fără iniţiativă şi spirit inventiv, fără autonomie socio-profesională.Ultima caracteristică ni se pare deosebit de importantă, trimiţînd la cercetarea motivaţiilorcelor ce învaţă. Dacă adultul care învaţă nu e un simplu receptor de informaţii, ci un ominteresat, e necesară atunci o anume supleţe, o adaptare la aşteptările indivizilor pentru a seasigura participarea, cooperarea beneficiarilor. Elevul-adult este un agent al propriei educaţii,motiv pentru care se recomandă organizarea conţinuturilor şi programelor cu ajutorul acestuia,combinînd „învăţarea” cu responsabilităţile civice, familiale, profesionale ale participanţilor.Pentru a obţine participarea subiecţilor, aceştia trebuie să învingă unele obstacole materiale(dificultăţi de timp, vîrstă, sănătate, sex) şi psihologice (timiditate în faţa fenomenului cultural,deprecierea de către mediul social, agresiunea mass-media) care barează drumul spre statutul de„educat” sau „cultivat”. Au fost identificate următoarele motivaţii pozitive importante carefavorizează accesul la cultură: promovarea socială, dorinţa de a înţelege lumea, dorinţa de a„străluci” social, sublimarea instinctelor creatoare, activitatea ludică, competiţia, mentalitatea de„colecţionist”. Pentru a stimula motivarea pentru efort, se recomandă utilizarea unei terminologiipozitive, insistîndu-se pe „lărgirea învăţării”, şi nu pe eradicarea ignoranţei.Metodologia a cunoscut o mare diversitate: de la metodele tradiţionale de transmitere ainformaţiilor s-a trecut treptat spre utilizarea unor metode active ca jocul de rol, experimentul ca