Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi Facultatea de Ştiinţe ...

10cursurilor prin corespondenţă. Educaţia populară ia un avînt deosebit în Europa. În Franţa, în1869, se înregistrează 34.000 de cursuri pentru adulţi care sînt destinate unui număr de 800.000de persoane. Metoda utilizată: conferinţe urmate de discuţii.Între secolul al XVIII-lea şi începutul secolului XX se constată o înflorire deosebită aprogramelor de educaţie a adulţilor. După Kidd şi Titmus (1985), următorii factori au stimulat înaceastă perioadă educaţia adulţilor: revoluţia industrială, marile descoperiri geografice,revoluţiile social-politice, mişcările naţionaliste, marile migraţii, urbanizarea, cererea detehnologie superioară.Prima şcoală superioară pentru adulţi este considerată aceea organizată de Grundtvig, înDanemarca, şi care a instituit un model scandinav al educaţiei adulţilor (educaţia comunitară,centrarea pe rezolvarea problemelor social-economice ale regiunii). N.F.S. Grundtvig (1783-1872) a fost nu numai un om de înaltă cultură (poet, istoric), un înflăcărat patriot, ci şi un talentatpedagog, ştiind să descătuşeze energiile şi să le dirijeze către un ţel nobil: implantarea şirăspîndirea culturii în rîndul maselor. El a conceput şcoala superioară populară ca un instrumentde educaţie cetăţenească şi gospodărească post-elementară, menit să trezească şi să înalţedemnitatea ţărănimii, să sporească eficienţa gospodăriei ţărăneşti. Motiv pentru care „obiectele”de studiu erau istoria patriei (prin conferinţe), muzica (cîntul) – pentru a trezi simţămintesuperioare, gimnastica – pentru a asigura tineretului un corp sănătos, limba maternă şi,bineînţeles, cunoştinţe de agricultură şi economie (Stoian, 1938; Popescu, 1974). Şcoalapopulară trebuia să fie, în concepţia lui Grundtvig, o „şcoală în slujba vieţii”, o instituţie pentrueducaţie şi cultură a omului adult rural, servind idealurilor umaniste şi naţionale. Modelul şcoliipentru adulţi daneze a fost preluat apoi de toate ţările scandinave şi, poate nu întîmplător, primaŞcoală superioară populară internaţională a luat fiinţă în Danemarca, la Elsinore (1921). Dupăprimul război mondial, în 1919, Raportul A.L. Smith subliniază necesitatea de a institui oeducaţie a adulţilor într-o manieră „universală şi permanentă” (Leon, 1978), urmarea fiindnaşterea Organizaţiei Mondiale pentru Educaţia Adulţilor, în 1925.Prima Conferinţă Internaţională asupra Educaţiei Adulţilor a avut loc la Elsinore, în anul1949. Atunci, după groaznicul cataclism economic, moral, educaţional care a fost cel de-al doilearăzboi mondial, comunitatea mondială a resimţit nevoia să se aplece şi asupra „reconstrucţieimorale”, să restabilească pacea şi armonia între diferite culturi şi naţiuni, să se restaurezeîncrederea în umanitate. La Elsinore au fost definite, pentru prima oară, într-o manieră clară,însuşită de toţi participanţii, obiectivele educaţiei adulţilor în noua lume de după război:dezvoltarea spiritului de toleranţă printre naţiuni; favorizarea concepţiilor şi atitudinilordemocratice; crearea unei culturi comune a elitelor şi a maselor; redarea încrederii în rîndurilecelor tineri; dezvoltarea sensului apartenenţei la comunitatea umană; încurajarea dezvoltării unei