coperta 1:coperta 1.qxd.qxd - Primaria Mizil

ALMANAHprânz m-am liniştit.– Ei, cum merge, Nae? m-aîntrebat cu prefăcută veselie doctorul.– Cum să meargă, am zis.Dacă am ajuns viu pe mâinile tale.– Eşti norocos, măi Nae.– Asta numeşti tu noroc?Priveşte într-o parte. Sesizezcă a revenit el însuşi.– Ai fost găsit leşinat înşanţul plin cu apă. Din fericire capulîţi era pe mal. Ai fi murit înecatdupă ce ai scăpat dintr-un accidentstupid şi groaznic. Dar, de fapt,cum s-a întâmplat? Îţi aminteşti?– L-a un moment dat amsimţit o lumină puternică în ochi.Am văzut cum femeia a strâns copilulla piept şi... atât. Lovitura parcănici n-am primit-o. Nu-mi amintescnimic.– Aveaţi viteză?– N-am depăşit niciodatădouăzeci-treizeci de kilometri peoră. Dar şoferul ce face?– Este în rezerva de alături.Şi-mi arată cu mâna spre parteastângă.– Îl vom salva. Mai exact,l-am salvat.În clipa aceea a intrat sora.O rugasem să-mi aducă ziarele. Mile-a dat. Am deschis maşinal ziarullocal Drumul. La rubrica „Poliţiane informează“ am citit: „Ieri laorele 20,00, pe şoseaua Roşiori -Peretu a avut loc un grav accidentde circulaţie în care şi-a pierdutviaţa Ioana Ionescu şi copilulMircea în vârstă de cinci luni. Altedouă persoane au fost grav rănite.Profitând de ploaie, vinovatul a părăsitlocul accidentului. Organelede poliţie fac cercetări".– L-ai întrebat, a văzut numărulmaşinii?– Lau întrebat cei de la poliţie.– L-a văzut, întradevăr. Accidentuls-a produs la o curbă în coborâre.Un camion a venit cu vitezăşi cu fază mare aprinsă. În faţavoastră a virat brusc, dar v-a lovitcu remorca. Atunci i-a văzut şoferultău numărul. Mai bine nu i-l vedea.– De ce?– Pentru că la volanul camionuluiera fratele lui. Dar el nu ştie.Înţelegi?Ce era să mai înţeleg? Maiputeam înţelege ceva? L-am rugatpe doctor să dispună mutarea meala un loc cu şoferul. M-a mutat. Adoua zi era duminică. Zi de vizite.În camera noastră a intrat o bătrânică.Pe faţa brăzdată de riduri, lacrimilecurgeau sacadate, ca penişte trepte. M-am prefăcut cădorm, dar am urmărit-o printre gene.S-a apropiat sfioasă de Vasilică,dar nu îndrăznea să-l mângâie, nicisă-i vorbească. De fapt nu avea nicice să mângâie în afara pansamentuluicare-i acoperea şi capul şi pieptulşi braţele. A şoptit sfioasă:„Vasilică!“– Mamă! Mamă! Eşti aici?– Sunt maică, n-aş mai fi pepământ.Vasilică putea mişca o singurămână. L-am văzut cum căutacu ea prin aer. I-a găsit faţa, a simţitlacrimi.– Nu mai plânge mamă, că85