coperta 1:coperta 1.qxd.qxd - Primaria Mizil

Fereastra - 2009lingea ca un lichid incolor printrepersoanele care o rosteau fără întrerupere.Ba chiar una dintre a-ceste persoane o scrisese cu vopsearoşie pe un zid înverzit de mucegai.Cândva acel zid era alb. În aceavreme a albului, în acel loc al inevitabilului,trăiau o mie de copii.Dintre ei doar cinci rămăseseră săîmbătrânească în acele locuriuitate chiar şi de geografi.De pe dealul acoperit denegura nopţii coborau patru luminiţepâlpâind. Nu răzbătea nici unsunet. Nimic înfricoşător. Doar ocucuvea cânta în vale, la poaleledealului, lângă o luminiţă care pâlpâia.După o vreme se stinse.Cele patru luminiţe se o-priră. Mâini ascunse în neguranopţi le ridicară încet, luminândnişte chipuri de bătrâni. Feţele leerau brăzdate de ridurile vârstei,adâncite de umbrele aruncate delumina lumânărilor ce în întunericpăreau luminiţe călătoare.Simultan scoaseră un oftatgreu şi prelung ca un şuierat decutremur în oraş. Inevitabilul seprodusese. Vechiul sat, care pânănu demult avea şi şcoală, şi primărie,şi chiar bordel, pierduse pecel care-i dusese faima în lume. Deacum ultimii patru locuitori, olaribătrâni, cu bărbi albe neuniforme,urmau să frământe lutul argilossperând ca una din statuile lor săprindă din nou viaţă şi să le ducăseminţia mai departe”.Acesta este singurul fragmentlizibil dintr-un ghid turistic pecare un cerşetor îl descoperise întrostaţie de metrou abandonată. Numeleţării era imposibil de descifrat.În schimb descrierea aduceacu povestea satului unde crescusenoul stăpân al ghidului.Florin SĂVOIUNu plânge, mamă!De multă vreme n-am maivăzut o asemenea ploaie! Încercamsă privesc afară, dar zadarnic. Opânză de apă se scurgea continuupe parbriz. Ştergătoarele deveniserăneputincioase. Vasilică, şoferul,a glumit cât a glumit pe seama„Jaguar“-ului nostru, dar de la ovreme s-a potolit.Deodată simt că mă duc cufruntea spre parbriz de parcă mătrăgea ploaia afară. Furat de gânduri,n-am observat când Vasilică afrânat.– O femeie, domnule director.Are ceva-n braţe. Parcă un copil.– Unde ai plecat, bre, pevremea asta? A întrebat-o Vasilică.– Vai de capul meu! Amprimit veste de frate-meu că moaremama, dar nu ştiu dac-o mai găsescîn viaţă. Vai de capul meu! zise iarăşi.Şi cu asta micu' în braţe!– Şi eu am un băiat! a continuatel! Face mâine zece zile.– Să vă trăiască - a zis abiaşoptit femeia - şi deodată am simţitca un fier înroşit o lumină puternicăbrăzdându-mi ochii şi o dată cu eaam auzit un ţipăt. Atât. Când m-amtrezit eram la spital. Nu puteam săţin ochii deschişi Mă durea capul.Grozav mă mai durea capul. Către84