coperta 1:coperta 1.qxd.qxd - Primaria Mizil

ALMANAHcare nu se poate găsi expresie. Tăcereavorbirii este neînţelesul, nepătrunsul,nedefinitul, inefabilul. Şi cumorice vorbire este şi un cod care constrânge,limitează, o posibilitate princare omul se poate dezmărgini este tăcerea.Pentru Lucia Blaga, tăcereareprezintă modul absolut al vorbirii,revelaţie şi mod de a stăpânii misterelelumii. Limba deplină a omuluieste unică, este aceea pe care toţi oameniio vorbesc şi o înţeleg (la fel camuzica), este limba tăcerii: „Limbanu e vorba ce o faci. / Singura limbă,limba ta deplină, / Stăpână pestetaine şi lumină, / E-aceea-n care ştiisă taci” (Catren).Tăcerea este o bucurie interioarăşi permanentă, un refugiu mereusigur atunci când e impusă de propriavoinţă a individului. Tăcerea deschidecalea unei meditaţii, ordonând lucrurilenerostite.Tăcerea poate deveni o binecuvântareîn „şcoala” închisorii, ocompensaţie a libertăţii pierdute, tăcereaînlocuieşte limitarea spaţiuluicu nelimitarea spiritului uman. A ştice să taci devine mai important decâta şti să taci. Uneori, a răspunde uneiprovocări, unei ostilităţi, oferă individuluicertitudinea superiorităţii sale.E greu să vorbeşti, însă e şi mai greusă taci. Omul tace adesea în decursulvieţii sale – fie că acest lucru i seimpune, fie că tăcerea vine din interiorulfiinţei sale.Tăcerea este starea obligatoriea omului singur, iar omul care nuse plictiseşte tăcând, este omul caredescoperă mereu în profunzimea gândurilormiracolul existenţei, bucuriacunoaşterii şi a autocunoaşterii.Această capacitate a omuluide a nu se plictisi niciodată în companiasinelui denotă perseverenţa fiinţeiîn explorarea propriului univers. Frumuseţeatăcerii vine din nesfârşireacare există în fiecare dintre noi, căciomul nu se poate cunoaşte pe sineniciodată la modul total, fiinţa umanăfiind o sursă inepuizabilă de cercetareşi găsire, de întrebări şi răspunsuri.Tăcerea, ca neputinţă fiziologicăde a vorbi, ne ajută să-i înţelegemmai bine pe ceilalţi şi să privimspectacolul lumii în general, ne facesă realizăm importanţa cuvântului şine trezeşte dorinţa de a vorbi cu chibzuială.Astfel, numai după o lungă tăcereomul realizează că vorbirea esteun lucru minunat al existenţei sale. Ceva spune el atunci?Dacă tăcerea dă curs gândiriişi dacă a gândi înseamnă – conformfilozofiei carteziene – a exista, înţelegemcă omul se încredinţează şiprin tăcere că există.Tăcerea celor din jur poatecopleşi. Suferinţa, atunci când nu semanifestă, când rămâne în tăcere,poate înspăimânta mai mult decât a-tunci când este exprimată.Tăcerea acoperă totul, acoperăevenimente din istorie sau din viaţanoastră, mai importante sau mai puţinimportante. Ceea ce este trecut subtăcere rămâne o enigmă şi orice existenţăîşi are enigmele sale.Tăcerea înseamnă respectatunci când omul realizează insignifianţasa în raport cu un lucru măreţ. Şiomul tace de multe ori... tace în faţaoperei de artă, tace în faţa naturii, taceîn faţa divinităţii.77