coperta 1:coperta 1.qxd.qxd - Primaria Mizil

Drumul oaselorDupă ultima glaciaţie, populaţiileindo-europene, venite în arealulbătrânului continent, nu au găsit antricoatelede mamut care trebuiau să leasigure hrana, ci doar scheletele acestora,astfel încât, în locul traiului liniştitla care se aşteptau, au fost nevoiţisă muncească, pentru a dobândistrictul necesar traiului de azi pe mâine.În acele vremuri, străbunii noştrirătăceau fără viză pe continent, în căutareaplaiurilor mioritice. Spre ghinionullor, în Germania atmosfera li s-apărut cam rece şi nu s-au aşezat acolo,să devină nemţi. Au mers mai departe,zi şi noapte, fără odihnă, ratând, perând, şi şansa de a deveni austrieci saumăcar cehi. Despre unguri e clar că nuputea fi vorba!După lungi peregrinări, auajuns în România, pe care au recunoscut-oimediat, după Munţii Carpaţi,după Dunăre şi după alte elemente şiobiceiuri inconfundabile.S-au aşezat aici, unii devenindvânători şi alţii pescari, activităţice le asigurau hrană din belşug. Înplus rămânea şi o cantitate apreciabilăde oase, materie primă de loc de ignoratîn ocupaţiile meşterilor locali,pentru care osul va reprezenta simbolulprosperităţii. Ştiinţa de a transformaosul în unealtă a devenit, astfel, oîndeletnicire mitologică (practicanţiiei dădeau mită), permisă numai nobililor,numiţi în limba dacă tarabostes(baroni locali) sau pileati (cei cu pile).69ALMANAHHaz de necazRestul populaţiei o formau capillati(aceasta însemnând: „Care trăiesc decapul lor”), ei fiind mai ales culegătorişi alegători. Se pare că, după câtevasecole, mulţi capillati s-au săturatde ales, şi au început să se ocupe numaicu cules (căpşuni în Spania).Proto-românii vor simţi şi eisimbolistica ancestrală a osificării,mai ales că, prin zestrea genetică romană,îşi însuşiseră tehnica aruncăriioaselor, folosită de Caesar la trecereaRubiconului.Odată cu înfiinţarea statelormedievale lucrurile au intrat pe un făgaşnou, principiul aleatoriu: „Cinepoate oase roade!” fiind înlocuit deprerogativele osului domnesc. La începutulepocii moderne a existat, pentruo scurtă perioadă, iluzia că româniivor pune osul la treabă, daraceasta s-a spulberat repede.Nu putem încheia scurtulnostru eseu, fără a arăta felul în carefolclorul a nuanţat realităţile femuraleale existenţei. Astfel, o străvechedoină maramureşeană, după admirativanuanţare „Fluieraş de os / Multzice duios” se încheie cu chemareasoţiei către soţul său, plecat în Bizanţ:„Trimite euroi, Tase / Că ne-am săturatde oase”. Motivul oaselor transpareşi într-o baladă, transcrisă de unobservator FIFA, în Giuleşti: „Pe ei!Pe ei, cu mama lor!”. Pe lângă invocareaatât de caldă a mamei, aici putemvedea şi ospitalitatea noastrătradiţională, subliniată de îndemnul,adăugat de suporterul folclorului ano-