coperta 1:coperta 1.qxd.qxd - Primaria Mizil

Fereastra - 2009cărţi de tot felul şi artrebui să mă simt bine,dar eu, Doamne, suntsingură şi tristă, tristăde tot! Mi-e dor de bunicul!Mult mai mare cadurerea e dorul de bunicul!Îmi este foarte greufără el, mai ales când seface seară şi mă duc laculcare, chiar dacă de multe ori simtcăldura mângâierii lui.Astăzi a nins şi bunicul îmispunea că atunci când ninge vine Crăciunulşi se naşte Iisus, Fiul Tău, trimisla noi pe pământ să ne mântuiască,adică să ne facă bine. Şi copii deaici spun că dacă ne punem o dorinţă,în noaptea de Crăciun, Tu ne-o îndeplineşti.Sunt singură şi tristă şi mi-edor de bunicul! El spunea că atuncicând mi-e greu să mă gândesc la Tineşi să te rog să mă ajuţi, de aceea Îţiscriu Doamne.Tu ştii că acum mi-e greu , deaceea Te rog să mă ajuţi! Ştiu că-mivei citi scrisoarea, chiar dacă nu o voipune la poştă. Aş vrea să Te rog sămi-l dai pe bunicul! Da, asta e singuramea dorinţă! Vezi şi tu căt de greuşi cât sufăr fără el. Avem aici jucării,un pom de iarnă, dar eu îl vreau pebunicul. El nu a îndrăznit să Te roagesă-l mai laşi să trăiască, pentru că nua vrut să Te supere şi pentru că n-acerut niciodată nimic pentru el, dar Terog eu Doamne, dă-mi-l pe bunicul!Promit că am să fac tot ce spui Tu înrugăciunile tale şi n-o să-ţi mai cerniciodată nimic.Tu eşti bun şi mare şi drept şiştii foarte bine că sufletul meu şi viaţamea au nevoie de bunicul, altfel degeabasunt zilele, zăpada, pomul de iarnăşi chiar Crăciunul.Pe fiul Tău pe care-L trimiţiacum la noi pe pământ şi pe părinţiimei şi pe îngerii Tăi şi pe toţi de lângăTine, îi rog să Te roage să mi-l dai pebunicul meu scump şi drag! Şi pentrucă ştiu eu că Tu aşa vei face, îţi mulţumescDoamne! Îţi mulţumesc! Ai săvezi ce fetiţa, harnică, cuminte şi ascultătoaream să fiu!*Pedagogul, „Domnul” cum îispuneau copiii, termină de citit scrisoareape care o găsi în mâinile Oanei,care adormise. O împături şi opuse în cartea cu poveşti de pe noptieră.O tristeţe neputincioasă îi cuprinsesufletul. Totdeauna l-au durutlacrimile ce-i însoţeau însingurărileOanei. Acum după ce i-a citit scrisoarea,şi-a dat seama cât de departeşi inutile erau poveştile pe care continuasesă i le citească.Stinse veioza, o înveli pe Oanaşi ieşi. Ajunse în biroul său plin dedosare şi cărţi de poveşti şi începu săse plimbe dintr-un colţ în altul al camerei,căutând parcă ceva. Într-untârziu se opri la fereastră. O deschise:ningea!Era moaptea Ajunului de Crăciun,noaptea când copiii primeau darurişi peste tot ar fi trebuit să fie multăbucurie şi multe zâmbete. Mulţimeade case cu ferestrele luminate, îlîndreptăţea să creadă că în fiecareera o masă întinsă, un brad împodobit,multe zâmbete …Şimţea bucuria ce-icuprindea pe toţi în noaptea astasfântă de sărbătoare, dar şi un golimens în stomac, în el şi în suflet.58