coperta 1:coperta 1.qxd.qxd - Primaria Mizil

51ALMANAHcursuri pe teme date. Ele seamănă una cu alta, adică sunt derizorii şi închid,ca într-o celulă, imaginaţia, inspiraţia celui ce scrie. Cum ar fi în proză, sădeclarăm anul prozei despre ţărani, apoi despre haiduci sau intelectuali?!Paradoxal, se înghesuie mulţi la astfel de concursuri şi epigramele ies pebandă...” Cât de exact vi se pare acest „diagnostic” pus concursurilor de epigramă?E.T.: M-am pronunţat şi eu, de multe ori, contra temelor date. Iar în1977, fiind diriguitorul primului Festival Naţional de Epigramă din Chişinău,am insistat ca tradiţionalul concurs de epigramă să aibă numai temă liberă.Tema liberă dă posibilitate imaginaţiei să „zburde”, să vizeze orice ţintă.Rezultatul acelui concurs chişinăuan: zeci de epigrame valoroase, care, timp depeste un deceniu, se tot includ în diverse antologii „netematice”!L.M.: Să vorbim despre cele două valoroase antologii, pe care le-aţieditat în 2005, la Ed. Stadiform, Zalău („Cu poante pre moarte călcând...Epigrame clasice” şi „Epigrama daco-romană contemporană”. Ele pun ladispoziţia cititorului câteva noutăţi de abordare în materie. Glumind puţin, sepoate spune că aţi aplicat principiul: „Morţii cu morţii şi vii cu... viile!”. Nudespre asta este însă vorba, ci despre un mod serios de abordare a orizontuluiepigramatic: prezentarea, făcută în ordine cronologică, a dat şi criteriul(important) al localizării autorilor şi scrierilor lor în „epocă”; este apoi deapreciat minuţiozitatea criteriilor de selecţie, care au urmărit nu „celebritatea”numelor ci validitatea operei. Puteau lucrurile să meargă şi maideparte, până la o antologie a epigramei... antologice?E.T.: Cu toate că de la apariţia acestor „valoroase” antologii au trecutdeja trei ani, eşti primul confrate care-şi exprimă opinia despre ele tocmai... încâteva fraze! Am subliniat tocmai, pentru că nici revista „Epigrama”, nici altereviste de gen din România n-au scos un cuvânt despre ele. Cum s-a tăcut şi setace mâlc despre „Marea antologie a epigramei româneşti”, cu o prefaţă de academicianMihai Cimpoi (Ed. Prut Internaţional, Chişinău, 2005) şi nu se suflănici o vorbă despre „Antologia de epigramă românească şi străină” (ED.Stadiform, 2007). Ambele aceste selecţii pot fi numite, la modul cel mai serios,„antologii ale epigramei... antologice”. Şi dacă nici dumneata, scriitor liricsatiric şi epigramist, colaborator la presa satirică şi literară, încă n-ai aflat deexistenţa lor , ce să mai spunem de simplul „consumator” de epigramă?...L.M.: Odinioară publicaţiile umoristice se vindeau „ca pâinea caldă”.Azi „nişa” lor în presa românească este tot mai restrânsă. Să fie de vinădoar greutăţile de difuzare sau, pur şi simplu, românii şi-au pierdut simţulumorului?E.T.: Cu acest „odinioară” te referi, probabil, la „epocile de aur” alerevistelor „Urzica” (Bucureşti), „Chipăruş” (Chişinău), Krokodil (Moscova) şialtele, apărute în perioada socialism-comunismului. Şi aici, ca mai în toatedomeniile, „capitalismul sălbatic” de după 1989 a distrus, cu mâna ex-nomenclaturiştilor„democratizaţi” peste noapte, fără să dureze-fondeze altceva mai