coperta 1:coperta 1.qxd.qxd - Primaria Mizil

49ALMANAHlari satirici: „Cum am reuşit să ies cu / Epigrame? Păi, nu-s mutul! / Le-amstrigat ca Antonescu: Treceţi Prutul!“ (Unui curios care vrea să afle cum amreuşit să ies cu epigrame în România). A fost o „revanşă” faţă de tăcerileadunate în timpul regimului comunist? Când întreb asta, mă gândesc la epigramele,devenite antologice, în care atenţionaţi asupra riscurilor pe care nile asumăm, noi românii, prin acceptarea fatalistă a meandrelor istoriei. Iatăun singur exemplu: „Ştefan strigă la supuşi: / - Nu-nchinaţi ţara la ruşi! / Şis-aude-un glas din spate: / - Da... la găgăuzi se poate?” (Ştefan Vodă înParlamentul Republicii Moldova).E.T.: Miniatura cu „Treceţi Prutul” a fost compusă prin 1989 şi, dimpreunăcu alte minisatire şi satire mai întinse, m-a învrednicit de premiul şimedalia Doctor Umoris Causa la Festivalul Internaţional de Satiră şi Umor„Constantin Tănase” din Vaslui. Îmi amintesc de acel moment nu întru a mălăuda. Motivul e altul. După festivitatea de premiere, televiziunea ne-a solicitat(mie şi lui Efim Bivol, premiant şi el) să improvizăm fulger o telegramă epigramatică„a premianţilor basarabeni” către compatrioţii noştri de la Chişinău.Într-o clipă improvizaţia a fost gata. Suna astfel: „Ce mai fac laureaţii / LaVaslui, mai sus de Huşi? / Se unesc un pic cu fraţii / Şi se odihnesc de... ruşi!”.Eram prezentaţi de camerele de filmare „în direct”. Cei prezenţi la acel „spectacol”şi chiar operatorii televiziunii au primit cu aplauze „telegrama”...Telespectatorilor însă (veste pe care am aflat-o îndată după emisiune) li s-aprezentat, în loc de imaginile şi vocile noastre, o floare... Atunci am înţeles căpentru unii oficiali din România, Basarabia, cu toate problemele ei legate deînstrăinare, este şi va rămâne... copilul din flori al patriei-mume...L.M.: În efortul de a impune genul epigramatic, ignorat în maremăsură, ştiu că pledaţi pentru traducerea epigramei româneşti în limbile delargă circulaţie. Nu cumva acest demers e prematur? Sau, altfel spus, existămijloacele necesare pentru transpunerea în practică a unui asemenea proiect?E.T.: O traducere excelentă a unui text epigramatic nu se va înscrieniciodată la capitolul „demers prematur”. Şi nici „mijloacele necesare” nu seînscriu la acest capitol. Sunt convins că, din rândul epigramiştilor contemporani,s-ar putea recruta unii în rândul traducătorilor buni. Cu regret, însă, problemaaceasta nu s-a pus în mod serios de Uniunea Epigramiştilor din România(nu arunc piatra numai în grădina preşedintelui U.E.R. Sunt atâţia care profităde roadele acestei grădini, fără a-i da o mână de ajutor „grădinarului”...)L.M.: Cum vedeţi, de la Cluj-Napoca, realitatea literaturii de pestePrut. Păstraţi legătura cu scriitorii de la Chişinău, atât de nemeritat marginalizaţiîn patria-mamă?E.T. Cu profund regret, Bucureştiul literar (alias România) de azi amoştenit metoda turco-fanariotă de numire şi înscăunare a „geniilor”... E binevăzut, încurajat şi sprijinit cel care plăteşte marele tribut exprimat în temeneli...Iar Cluj-Napoca e un Bucureşti literar mai mic. Dacă numele unui GrigoreVieru, al unui Ion Druţă şi – de ce nu? – al unui Paul Goma, basarabean şi el,