coperta 1:coperta 1.qxd.qxd - Primaria Mizil

Fereastra - 2009Aproape la fel de pasională afost şi ceva mai târziu, într-o noaptede august. După ce m-a sufocat, pur şisimplu, cu drăgălăşeniile ei, m-a întrebat,spre ziuă, dacă n-ar fi bine să-linvităm pe la noi pe vărul de-a nu ştiucâta spiţă. I-am spus că da, sigur, doare ruda ei, dar să-l invităm mai târziu,după ce ne aranjăm definitiv casa. I-apărut nespus de bine şi a început iarcu dragostele ei, de era cât pe ce să întârziila serviciu, ceea ce, ştii, la militarinu e permis.Nu mă mai întrebam care erasubstratul primei nopţi de dragostenebună tocmai pentru că avusese loco noapte aproape le fel. Mă puteamfăli că, la o vârstă nu prea înaintată, a-veam casă în Bucureşti, copii, o existenţămulţumitoare şi mai ales o soţiefrumoasă, care mă iubea mai mult caoricând. Uite cum arăta în poza asta,nu poţi să zici că nu era fermecătoare.A fost regina multor baluri pe la Caseleoştirii. Eram invidiat şi tare mândrude asta.Când mă aflam eu aşa, pe unval mai înalt al vieţii, nu acolo undeaş fi vrut să ajung, ştii că sunt ambiţios,dar, mă rog, nu era rău, ei,bine, iar se-ntâmplă ceva nefiresc.Vin într-o zi de la serviciu şi găsescdouă chiştoace în scrumieră. În casăla mine nu se fuma, de unde puteau săprovină? Ioana m-a luat repede, că săvezi, că s-a prostit şi ea, nu fumează,doar aşa… N-am zis nimic, mi-amvăzut de treabă liniştit. Aparent, căcisemnul întrebării firav din seara cândfusesem la grădina de vară deveneamare, tot creştea şi mă făcea să nu maifiu sigur de sfinţenia Ioanei.După câteva zile, am trecut,aşa, într-o doară, pe acasă. Eram militarde intendenţă, mă duceam cu treburipe la piaţă, pe la furnizori, nu erao problemă să mă abat de la traseu şisă beau o cafea la domiciliu. Asta seîntâmpla rar, fiindcă eram, vorba luinenea Iancu, „scrufulos la datorie.”Ei, să vezi întâmplare: când ajung a-casă, uşa de la antreu încuiată. Ciudat!Noi nu aveam teamă de nimeni(casele erau cam rare prin preajmă),lăsam deschis până seara, aerul făceabine construcţiei proaspete. Trece câtvatimp până când îmi deschide Ioana.E numai în furou şi speriată tare,de parcă abia se încheiase un cutremur.Nu poate să articuleze niciuncuvânt. Aşa, răvăşită cum e, se opunecând vreau să trec în camera mare. Înfrângrepede rezistenţa şi intru. Acolo,fum de ţigară, capotul ei aruncat pejos. Cercetând cu privirea, să-mi dauseama ce se întâmplă, ridic perdeauade la fereastră. Un bărbat în pantalonişi cămaşă, cu haina la subsuoară, alerga,prin grădină, spre păpuşoi, aveamcurte mare, pusesem de toate, să avemîn gospodărie, că era ceva cale până lapiaţă. A întors capul o clipă, suficientsă-i văd mustaţa. Era vărul de-a nuştiu câta spiţă… Mama lui de nemernic!Dispăruse în păpuşoi, Ioana erarăvăşită, eu, uluit, nu mă dumiream cese întâmplase. L-aş fi împuşcat, ţi-ammai spus, dacă aveam armă. Pentru cădistrugea o muncă de mulţi ani.M-am chinuit de mic să mărup din lumea în care apărusem şi sămă aflu la casa mea. Nu vedeam atuncidecât că tot, absolut tot ce clădisem,eu şi Ioana, cu dificultate dar şicu drag, se năruieşte.Nu l-am împuşcat pe vărul38