ALMANAHLITERATURA TÂNĂRĂm-aş ascunde în mineca un titanic scufundat în abiscoridormâinile mici adună frunze uscatefacem cuiburi pentru dimineţisă-şi odihnească răsăritul în elenoaptea e strâmtăca un coridor de liceuîn care ai plâns prea multîn care ţi-ai tocit unghiile de pereţişi te-ai plimbat dintr-un capăt în altulore în şir cu pumnii strânşicu buzele muşcateVesteOanaCALENVii şi-mi spui palid că ai muritde vreme ce nu-ţi mai simţinici ramurile nici pleoapele de fildeşnici cerul de toamnă nici visele nici…Sărutulhieroglife despre veşniciepe o placă de marmurăcrăpată de un fior viu.Când scrisorile sosescUiţi că atunci când scrisorilesosesc de departemângăierea e sorbitădoar de porii deschişiai nopţii.De la tine la plus infinitIeri eram eu şi ceilalţi câţiva eucu măştile bine lustruite.Şi ce de aplauze primeamîn lumina reflectoarelorTeatrului de comedie.Ne cântau viori şi noi păşeampe flori mici, adunate dinadinspentru bucuria noastră de a le simţidelicateţea tăcută sub tălpiîn momente de glorie.Azi suntem mult mai mulţi.Ne-am adunat aici,la final de solstiţiuşi suntem până la plus infinit de mulţicăci ai venit şi tu şi ceilalţi tucu măştile prăfuitedinadins.Sărutul acesta paresă aştearnă pe buzevălul unei orbiri sublime.Dacă buzele orbesc, atunci ochilorle rămâne doar o tăcerecărnoasă şi curatăSărutul acesta pare să scrie27
Fereastra - 2009Adrian BotezPoveste maghiarăMăgarul cosmopolit28– I-ha-i-haa-hei, ce ştiţi voi,sărmani provinciali sedentari, vai decapul vostru! - răgea măreţ un măgar,într-o seară târzie, când gospodariidintr-un sat de pe ţărmurile frumosuluilac Balaton se întorseseră de la treburilecâmpului.Auditoriul măgarului oratorera format din: o iapă oarbă, pe carestăpânul fermei, de milă, o hrănea pedegeaba, aşteptând-o, cu răbdare, sămoară de moarte bună şi doi cai, caretocmai fuseseră deshămaţi de la şaretalogofătului, ce alerga, toată ziua,de ici-colo, supraveghind munca de lacele patru ferme ale marii moşii boiereşti.– I-ha-i-haa-hei-hei, n-aţi văzut,toată viaţa voastră, decât împuţitulăsta de staul şi n-aţi mâncat decâtfânul ăsta muced, de sub boturile voastre,pe când eu, încă din tinereţele mele,i-ha-i-haa ! am văzut lumea toată!- răgi măgarul, cu dispreţ, către celetrei animale, silite să-i devină auditoriu- nu atât de spaţiul comun, cât dinrespectul faţă de un atât de umblatmăgar, care îmbătrânise pe drumurilerăzboiului mondial, şi poposise prinlocuri celebre - celebre în fel şichip…Ce-i drept, nu-i minciună: măgarulăsta umblase tare mult, şi pestetot locul - evident, fără voia lui şi mânatde tot felul de joarde, bice şi biciuşti- căci războiul fusese tare lung, şipurtat pe tot pământul.Mai întâi, măgarul peripateticianfusese mânat de un biet ţăran ungur,care ducea, cu o cotigă nenorocită,la care-nhămase măgarul ăsta (peatunci în plină tinereţe şi avânt) - sacicu pâine ori făină, pentru front. Într-oseară, doi soldaţi nemţi îi tăiaseră gâtulbietului om - şi furaseră, odată cupâinea, şi cotiga, şi măgarul.Şi nemţii, cu cotiga, îşi cărauacum morţii. Măgarul, aflat pe post decioclu, nu-şi simţi mândria lezată: cinevatrebuia să facă şi munca de salubrizare.Dar după ce nemţii terminarăde mâncat nu doar pâinea furată de laungurul ucis, ci şi tot ce putea fi socotitca bun de mâncat pe unde treceau- începură să-i facă ochi dulcimăgarului nostru… Ce mai încoloîncoace- se pregăteau să-l mănânce,fript-nefript… Tocmai când să-i facăfelul pică, din senin, un obuz, dreptpeste cei doi asasini, care-şi ascuţeaucuţitele - şi-i făcu praf şi pulbere.Scăpat teafăr - bravul măgar se simţiuşurat, din două motive: îi muriserăpotenţialii măcelari, în burţile căroraar fi trebuit să-şi găsească odihna deseară - dar, poate mai important, cotigafusese şi ea sfărâmată de obuz. Aşacă măgarul zburda acum.Numai că morţi erau tot maimulţi de cărat - şi mâncare tot mai