coperta 1:coperta 1.qxd.qxd - Primaria Mizil

ALMANAHSunt peste 40 de ani de-atunci şi răsunăîncă, proaspăt şi vibrant în ecoulanilor, arcuşul amintirilor...Intram în anul 1927, anulhotărâtor. Am obţinut licenţa în litereşi filozofie cu menţiunea „Magnacum laude”. Bacovia avusese o epocăde oboseală şi melancolie. Începusedin nou să nu mai iasă, era îngrijoratde zbuciumul meu.(...) Pentru primadată începurăm să discutăm despreapropiata noastră căsătorie. Se îngrijorade pe acum dacă va găsi în Bucureştivreo ocupaţie...Era în ziua de 29 decembrie1927. L-au văzut toţi pe Bacovia dispusşi l-au convins să ne fotografiem...Înainte de a ajunge la fotograf,Bacovia mă invită la bijutier. Am fostsurprinsă. Nu înţelegeam de ce.– Să luăm nişte verighete –spuse – ca şi când ar fi fost vorba deceva obişnuit... Negustorul ne-a spuscă nu pot fi gata decât la 2 ianuarie, casă le poată grava cu numele şi data.La fotograf am făcut două poze, dintrecare una foarte reuşită. Confraţiiscriitori ne-au condus acasă. Am traversatgrădina publică spre a scurtadrumul. Era tare frig. Un amurg rece,sticlos, învăluia în culori aprinsemicul parc cu pomii îngheţaţi subzăpadă.Sosi ziua de 22 iunieîn care la orele12 trebuia să ne înfăţişămla Oficiul destare civilă, unde urmasă ne întâlnimtoţi (...) Când am intrat,ofiţerul ne atraseatenţia că suntemîn întârziere. Eram emoţionaţi. Amvăzut ca prin ceaţă salonul, martorii,florile. (...) Am stabilit să sărbătorimcăsătoria pe data de 28 iulie (...)Ştiam că nu alesesem undrum de roze. Simţeam însă în mineatâta curaj, atâta putere de rezistenţă,că piereau şi şovăielile trecătoare cemă asaltau. Aveam o mulţime de treburi,încât am alergat toată dimineaţa.(...).Am despachetat covoarele,am adus glastre cu flori, am aranjat, însfârşit, un interior demn de o modestăcununie. Se făcuse ora cinci...În timp ce mă necăjeam cugăteala, Bacovia şi Eugen (fratelepoetului – n.n.) discutau în birou şiabia l-a convins pe poet să-şi îmbracesmokingul, care-i venea destul de bine.Se stârnise o furtună din senin.Vântul sufla cu praf mult şi, când luaibraţul poetului să ieşim pe terasă, fotografulexecută instantaneul cerut.Praful ne închidea ochii; vântul spulberavoalul ca pe o coadă de rândunicăzburătăcită, dar am obţinut fotografiapentru două suflete dragi:mamaia de la Bacău şi Ştefania (soraAgathei – n.n.), din camera ei desuferinţă. Furtuna creştea cu o furiecumplită. Fulgere, trăsnete prin apropiere...O ploaie cu grindină răpăi peacoperiş cât ţinu ceremonia. Apoi sepotoli (...)Deşi pregătită cu atâta zbucium,seara aceea mă răsplătea prin bucuriapoetului. Oricum ar fi urmat viaţa,clipele erau într-adevăr rare (...)În seara aceea Bacovia fu spiritual,curtenitor, dansă. Era într-untotal climat de uitare. Din nou poeziane urca pe culmile ei. Cât de grea erasă fie coborârea, rămânea de văzut...17