coperta 1:coperta 1.qxd.qxd - Primaria Mizil

sioneze cu toate amărăciunile vieţii,fără să se stingă nici prin moarte.Într-o zi de octombrie întâlniipe Calea victoriei pe Savela. Zărindu-măse opri brusc şi-mi spuse:– Mâine vă iau de la birou sămergem pe la Bacovia. E aşa de singur,de trist... (...) A doua zi la 4 mergeampe strada Berzei. Am ajuns camdupă o jumătate de oră.Ne aflam în faţa unei porţi defier. Două rânduri de case vagon, de oparte şi de alta a unei curţi înguste,pavată cu piatră cubică. Apartamentecu câte o marchiză la intrare se înşiraupe ambele părţi. Proprietarul locuia înapartamentul din faţă. Prin fereastradeschisă zării pe poet în faţa unui godinaprins cu un ibric de cafea în mână.Soba scotea fum; de aceea deschisesefereastra. Făcuse cafeaua cujurnale vechi. Părea emoţionat de vizitanoastră.– Poftiţi înăuntru, spuse timidpoetul.– Ce făceai, Iorgule?– Nişte cafea (...)Nu ştiu cum au trecut aceleceasuri. Nu-l văzusem niciodată atâtde dispus. Îl contaminase parcă veselialui Savela. Am plecat cam pe înserat.(...) poetul ne conduse până latramvai. L-am lăsat pe trotuar prinmulţimea ce forfotea pe calea Griviţei,singur, fără să mai fixăm nici orevedere... Rămăsese mâhnit... Searane ducea spre odihna pentru ziua ceîncepea mâine.Trecu multă vreme fără să nemai vedem... (...)În primăvara lui 1918, într-ozi de martie îngheţată, l-am revăzut pe15ALMANAHBacovia. Era o duminică cu ger uscat.Mă aflam în odaia mea, cu un roi demanuscrise întinse pe masa de lucru.Pe etajere – primii ghiocei cecumpărasem în ajun...– Domnişoară, vă caută undomn! Mă uitai prin dantela perdeleişi-l văzui pe Bacovia...– I-ai spus că sunt acasă?– Da!– Pofteşte-lAbia avui timp să strâng manuscrisele-ndezordine... Fata deschiseşi poetul apăru în prag palid şi oarecumîncurcat. L-am invitat pe aldoilea scaun ce aveam în cameră. Nuştiam ce să ne spunem... O tăcere apăsătoarese lăsă câteva secunde. (...)– Pe Savela l-aţi mai văzut– Nu e prin Bucureşti– Vă plictisiţi fără el?Da, îmi lipseşte; îmi lipsiţi şidumneavoastră... Când eşti singur şitaci prea mult, trebuie să mai comunicicu cineva. M-a impresionat foartemult simplitatea şi naturaleţea cu carevorbea... parcă eram prieteni dintotdeauna.Iarna anului 1919 era destul de grea.Refacerea ţării nu mergea uşor.Secătuirea ce lăsase nemţii nu seputea ameliora. Tramvaie puţine.Parcurgeam distanţele destul de maripe jos. Într-o zi de februarie, Bacoviamă vizită... (A citit poezia „Belşug”,adăugând:)– Şi acum, o romanţă scrisăpentru dumneavoastră... I-am adaptato melodie. Îmi pare rău că nu amvioara; v-aş fi cântat-o. Aflam pentruprima oară că scrisese ceva pentrumine. Mi-a fredonat-o: „Parfumulrozelor ude, / Tomnatec suspin, / În