coperta 1:coperta 1.qxd.qxd - Primaria Mizil

Fereastra - 2009Pe culmile poezieiDin volumul „Bacovia –Poezie sau destin” deAgatha Grigorescu BacoviaÎn ziua de 22 iulie (1916) ieşindde la birou şi urcând la PoştaCentrală, pentru a expedia o scrisoare,auzii:– Domnişoară Grigorescu!Recunoscui, fără să întorc capul, glasullui Savela (Aurel Savela, fratelecumnatei lui Bacovia - n.n.). Voiam sănu răspund. Dar era la dreapta mea.– Iertaţi-mi îndrăzneala! Săvă prezint pe Bacovia. Lângă el seafla un bărbat mic de statură, puţinadus de spate, cu o pălărie de fetru cuboruri întoarse, pe care o scoasesalutându-mă şi întinzându-mi o mânăcatifelată. Îmi sărută mâna ce amîntins aproape maşinal... Nu avusesemtimp să mă reculeg din surprizace am încercat. O privire senină şidreaptă se fixă asupra mea. Apoi plecăochii parcă jenat de spontaneitateacu care mă privise atât de insistent.Era aproape şapte seara şi încădestul de cald. Am coborât toţi sprecheiul Dâmboviţei, cu malurile înverzite.Apusul îi trimitea raze aurii, furişateprintre castanii şi teii bătrâni,ţesând dâre de aur ce poleiau sărmanelevaluri murdare... Tăceam. Măsimţeam privită din două părţi, şi nuîmi era la îndemână scrutarea celordouă perechi de ochi: unii foarte albaştrişi mari – ai poetului, alţii negri,ca nişte măsline, puţin oblici, dinapoiaunor ochelari înrămaţi în aur. Osimţire ciudată mă făcea şi mai tăcută,deşi de fel eram comunicativă. Savelarupse tăcerea:– Ce înseamnă plimbarea astamută? Ei, Iorgule, ne-ai contaminat detăcere! Este un om foarte tăcut, domnişoarăGrigorescu!...– Aşa cum sunt poeţii... De cesă nu-i respectăm tăcerea? Poetul măprivi recunoscătorNu ştiu să mai fi spus ceva...Ne apropiam de Mitropolie. Savela sescuză că trebuie să urce la arhimandritulScriban, căruia îi ducea niştecărţi. Am urcat toţi trei dealul şi amcoborât, apucând spre parc împreunăcu poetul. Eram tăcuţi şi se simţeastingherit, ca şi mine.– Nu voiţi să intrăm să stămpuţin pe o bancă? Nu sunteţi obosită?Îmi spuse cu multă timiditate, dar şicu rugăminte în glas. Nici nu ştiu cei-am răspuns sau dacă am spus ceva.Ne-am aşezat pe o bancă în apropierealacului (...). Tăceam Parcularomea sub vraja acelei înserări de uncalm pictural. Se răcorea.Mi-am simţit mâna strânsă deo mână fierbinte şi, încet, vocea metalicăa poetului, cu inflexiuni de bas,depănă aproape de auzul meu melodioasapoemă „Amurg antic”. Supremapoezie a firii ne logodea atunciprin acea vrajă, ce mai târziu avea săse întunece, să geamă, să se convul-14