coperta 1:coperta 1.qxd.qxd - Primaria Mizil

Fereastra - 2009pământ sau în cer care să se deosebească de ea prin perfecţiune şi bunătate!De ce s-ar sinchisi pustiul de un fir de nisip adus de vântul sorţii de lao oarecare depărtare? Oricât ai plânge deasupra mării ea nu va da peste mal.Cum a putut fugi de lume când are în comun cu ea aerul, apa, lumina, dar maiales firea ce nu poate fi vândută la târg, ori schimbată cu a viermelui chiardacă accepţi să trăieşti alt sublim, alt extaz, alte senzaţii şi melancolii? E drept,lumea se află câteodată la un pas în afara ta.La început a chinuit-o senzaţia de vomă fiindcă nu suporta mirosul depiele de şarpe cu care o îmbiba din plin pustiul. Vroia să bage capul în nisip,să nu mai vadă. Maria nu ştia să spere, niciodată nu a fost capabilă de aşa ceva.Ea ridica ochii la cer doar să se mire, nicidecum pentru a se ruga; rugaimpune ştiinţa mântuirii cuvântului. Privită de departe nu poate fi deosebită deun animal oarecare. Apropiindu-te de pustnic păcătuieşti fiindcă vei ridicaochii la cer şi vei întreba: „De ce aşa, Doamne?”Mai la tot pasul pietrele sunt aşezate astfel încât par colţii unui monstrugata să sfâşie sufletul celui aflat prin preajmă. Dar Mariei îi este foame,iarăşi foame, şi se lasă-n genunchi pentru a desena cu degetul pe nisip un peştefrumos ce poate fi prins numai în apele Mediteranei. Privirile ei îl prăjesc, nisipulîi este sos. Îşi trece degetele peste el apoi, ducând-le la gură, le suge cuo poftă copilărească. Numai că închipuirea nu ţine de foame.. Pentru Mariaverbul a fi este acum o rană deschisă. Smulge una din ierburile preferate decămilă, o şterge de rochie şi o duce la gură. Descoperă câţiva melcişori, îistriveşte în podul palmei, îi mestecă şi plânge fără a fi conştientă de importanţalacrimii aici, în pustiu. Un animal ciudat îi pândeşte de la oarecare distanţălacrima. De cum o vede picurând pe pământ bizara vietate se repede şi osoarbe.Sunt zile când o pândesc şi alte animale înfometate. Cămila sforăie şiloveşte nervos din picior, deoarece firea îi spune să fugă pentru că o paşte pericolul,dar nu o lasă inima să-şi desprindă gâtul din îmbrăţişarea disperată a femeii.Şi-atunci scoate nişte sunete ciudate, nemaiauzite de atacatori, care derutează.Maria începe să o imite, la început timid, apoi cu voce puternică, dansândtotodată, asemenea bătrânului beduin. Strigătul şi dansul alungă animalele.Seara se aşează pe spatele cămilei, ca să se încălzească. Numai că, atingând-o,gândurile animalului se întâlnesc într-un anumit punct cu ale ei. Cămileinu-i e pe plac întâlnirea cu gândurile pustnicei, aşa că-i refuză deseoriapropierea, alergând în cerc. Când e lună plină se lungeşte pe pământ şi-şi vedeumbrele propriilor gânduri – cete fantomatice de călăreţi.Într-o seară Mariei i se pare că vede la lumina lunii pânzele unei corăbii.Inima îi bate cu putere – speranţa îi brăzdează întâia oară viaţa ca un fulger.„E o corabie!” strigă bolnavă de uimire. Existenţa unei corăbii în pustiunu se poate explica decât atunci când oceanul a dat peste maluri, valurile acoperindpustiul, iar marinarii vor lăsa o barcă, vâslind către ea s-o salveze.136