coperta 1:coperta 1.qxd.qxd - Primaria Mizil

Dumitru ISTRATE RUŞEŢEANU135ALMANAHMaria EgipteancaPustiul e un privilegiu imens‚ întrucât dăposibilitatea unui nou început de destin. Are douăconstante: prăbuşirea şi înălţarea; iar logica-i esteuna singură – a pustiului. Unii au convingerea căaici eşti mai aproape de cer, chiar dacă fâşia luminoasăde deasupra nu se ştie precis dacă nu e aburulcare acoperă un gol.Câte întrebări în lume tot atâtea primejdii!Ele vin din toate direcţiile dar, cea mai temută, esteindiferenţa care ţi se arată de Sus, pe care eşti nevoits-o suporţi cu un efort supraomenesc şi nu înţelegide ce tocmai tu eşti renegatul. Nimeni nu ştiedacă soarele care răsare aici este unul şi acelaşi cuastrul ce bucură cu căldura sa pământurile bogateîn ape şi vegetaţie, sau e vorba de un frate geamăn, puţin nebun, care nu ştie,ori uită să răcorească într-o lacrimă razele, înainte de a le lăsa să pice pestepustiu. Aici şi existenţa timpului e de neînţeles. Nu-i necesar, te poţi lipsi cuuşurinţă de el; excepţie fac doar cei care vor să aibă o măsură a suferinţei lor.Apoi… mai există teama de a rămâne fără timp! Din această pricină aruncicâte-o pietricică într-o scobitură făcută în pământ, de câte ori începe o nouă zi,ori un nou an… La un moment dat te aşezi în genunchi şi faci numărătoareapietrelor şi constaţi că e tot ceea ce a mai rămas din ce ai trăit până atunci. Şise porneşte în tine revolta, şi loveşti cu pumnii în pământ să simtă cerul durere,şi… strigi! – e strigarea celui din deşert! Pe moment te întrebi dacă maipoţi rămâne, ori faci cale-ntoarsă. Dar… unde să pleci? Drumul pe care aivenit a dispărut, iar rana locului din care te-ai rupt s-a cicatrizat.Pustiul e lipsit de vegetaţie. În adânc are apă cât au ochii unui om lacrimi.În schimb are o bogăţie inestimabilă ce nu se găseşte-n adâncuri sau întulpina firavă a firelor de iarbă. Este o înţelepciune pe care mintea omeneascănu o poate cuprinde, nici explica. Această înţelepciune, adunată ca roua de peflori, cu inima şi cu gândul neprihănite, devine comoară. Cine-şi munceşteviaţa pentru a o aduna poate călca pe apă, se poate lepăda de trup fără agoniaşi durerile morţii. Din pustiu până în rai e doar un pas. Asemenea performanţăse numeşte mântuire.Pentru Maria Egipteanca cine să ştie dacă pustiul este cu adevărat, întrucâtnu realizează despre Dumnezeu decât că există. Trebuie să fie cineva pe