coperta 1:coperta 1.qxd.qxd - Primaria Mizil

Fereastra - 2009toţi voiau să-l vadă de aproape, să-l pipăie, să se convingă că e real. O bătrânăl-a apucat de mână. Radu s-a oprit şi apucând-o de umeri şi apecându-se spreea i s-a adresat cu o bândeţe în glas de parcă ar fi cunoscut-o de când e lumea:– Bine te-am găsit, mamă! Cum o mai duci?Surprinsă, bătrâna s-a pierdut cu firea şi repeta într-una, ca năucă :„Domnu’ Radu, domnu’ Radu, să-ţi dea Dumnezeu sănătate că ai venit şi pe lanoi“. Atunci Radu a sărutat-o pe obraz şi bătrânei i-au dat lacrimile. Sfioasă şile-a şters cu colţul baticului.A început să bureze mocăneşte. Radu, puţin impacientat, privind sprenori, îndemna echipa să grăbeasca pregătirile de filmare. O parte din recuzitatrebuia trecută pe puntea pietonală şi toţi cei prezenţi au sărit în ajutor. Am preluateu ARO-ul, după transbordarea aparaturii de filmare şi a grupului electrogen,iar Tata Lice a plecat cu Radu şi Busu, să le arate pensiunea şi să fixezelocurile de filmare. Ploaia s-a înteţit, iar eu am răcit cobză, fiind nevoit sărenunţ la o prezentare, pe care a făcut-o Tata Lice, disperat că nu va reuşi.Interesantă metamorfoza acestui ardelean. Din comandant de aeronavă, pecurse Tarom internaţionale, acum pensionar. Unde? În regat, taman la Chiojdu.– Cum aţi ajuns pe aceste meleaguri?– Cu maşina, răspunde zâmbind larg, bonom, adugând:– Nişte prieteni de prin părţile locului ne-au invitat să facem revelionulaici şi mi-a plăcut tare mult zona. Cum am ieşit la pensie am dat fuguţa încoa’şi am cumpărat căsuţa asta. Bineînţeles că nu arăta aşa. Am pus osul la treabă,ajutat şi de muierea mea, pensionată şi ea între timp. Am dat faţă casei şi ammobilat-o în specificul zonei. Apoi am dotat bucătaria şi am făcut ţuica asta…cu nimic mai prejos decât pălinca. Ia gustaţi! Noroc!Nu a fost nevoie să zică de două ori, parfumul de sâmbure striga încămai tare. Pe Radu l-au fermecat imediat gazdele şi priveliştea. Cu toate căploua mărunt, au decis să filmeze partea etno, de fapt, neavând încotro, căgrupul urma să plece la Festivalul Salcâmului. Busu i-a instruit rapid, când şicum să intre şi iasă din cadru, lucruri din astea. Radu îl seconda, dându-şi şi elcu părerea asupra anumitor secvenţe, fiind tot mereu în priză şi participândemoţional la fiecare scenă. A rămas emblematică filmarea cu grupul de bărbaţide la Pogoanele, care cântau şi jucau dumnezeieşte, a zis Radu şi, furat de ritm,s-a ridicat din jilţ ţinând hangul cu o vioiciune de care nu-l credeai în stare.Când Busu s-a declarat mulţumit şi artiştii s-au retras, Radu i-a invitatla taifas, ţinând neapărat să-i cunoască pe fiecare în parte. Între ei, viceprimarulcomunei şi directorul şcolii, Radu i-a copleşit cu întrebări: cum de se maipăstrează tradiţiile, că el le bănuia pierdute… şi în ce relaţii sunt rapsoziibuzoieni cu Beno (Benone Sinulescu):– Cu Beno? gest de lehamite din mână: prăpastie de netrecut. Raducredea că acolo, ca şi în multe alte zone, s-a petrecut trecerea în anonimat arapsozilor, doar în Ardeal astfel de zone fiind puţine şi limitate. De aceea a filmatatât de mult în Maramureş, unde tradiţia s-a păstrat nealterată şi kitsch-ul128