coperta 1:coperta 1.qxd.qxd - Primaria Mizil

ALMANAHnegru.– Ce-i, fă, cu tine îmbrăcatăîn negru, a întrebat-o Siţa.– A venit scrisoare că a muritSile pe front.Siţa a ţipat odată şi a începutsă plângă. Sile era băiatul Gherghinei,fata ei cea mare, sora Bălaşei, care aînceput şi ea să plângă. I-au dat lacrimileşi lui Gheorghe, iar fetele plângeauşi ele cu sughiţuri scurte.Într-un târziu Gheorghe a începutsă rupă câte o bucăţică de mămăligăşi să întingă în brânză. S-auluat după el şi fetele şi Lică. El nu înţelegeace se întâmplă de plânge toatălumea. Bunica lor nu a putut mânca.S-a aşezat cu picioarele strânse, cumâinile şi cu barba rezemată de genunchi,suspina din când în când spunândîncet „Sile, maică! Sile, maică!”Avea mare nădejde în el acum la bătrâneţe.Se gândea şi la Gherghina căe necăjită.Bălaşa s-a rezemat de coadacăruţei şi se uita lung la mâncarea depe şervet, vrând parcă să numere îmbucăturilecelor ce mâncau.– Hai acasă să o ajutăm peGherghina. O să vină lumea desearăla priveghi şi să facem un pic de curăţenie,a zis Siţa şi s-a ridicat.– Eu rămân cu fetele să încarccăruţa şi vin şi eu pe urmă.Gheorghe a mai rămas jos casă nu grăbească copiii de la mâncare.Războiul se terminase. Flăcăiisatului, veneau unul câte unulacasă, bucuroşi şi că scăpaserăvii şi că li se promisese pământ.De la un timp au început săapară prin sat venind în Gazuri verziunii îmbrăcaţi parcă de acelaşi croitor,cu haine de piele şi cu şepci pe cap, cuo uitătură rece pe sub sprâncene. Duminicaoamenii se strângeau la bisericăsau în faţa porţilor; se vorbea despreliberali, despre ţărănişti dar şi desprecomunişti. Ei erau cei cu şepcilepe cap. Veneau de la Focşani, de laPanciu şi spuneau că sunt muncitori şicâte o dată câte unul de la Securitate.Trăgeau la cei mai săraci din sat, cucare, mai apoi, ieşeau prin sat să levorbească oamenilor despre poporulsovietic, despre colectivă şi chiaburi.Unii îi ascultau, alţii plecau, dar erauşi care încercau să le combată teoriile.Mai ales Vârlan. Nu avea cine ştie ceavere, dar era un om destupat laminte, ştia şi un pic de meserie.Oamenii aveau nevoie de el şi-l respectau.Evenimentele s-au desfăşuratrapid. Într-o zi a oprit o maşină Gaz laporta lui. Din ea au coborât patru inşi,au intrat în ogradă, l-au scos din casăşi l-au împins spre drum. În faţa porţiiel a încercat să riposteze, dar unul dincei patru a scos de sub haina lungă dinpiele un pistol mitralieră şi a tras în elo rafală. Vârlan a căzut în şanţ, în prafulce a supt repede sângele scurs dinpieptul lui. Ucigaşii s-au urcat în maşinăşi au plecat imediat, lăsând în urmăun nor de praf ce sa aşezat uşorpeste mort vrând parcă să-l îngroapeacolo în faţa curţii ca să nu-l ducădeparte de familie şi casă.În ultimii ani la câţi morţi avea deplâns satul se mai adăuga unul. Lamulţi dintre ei, deşi nu li se ştia loculde odihnă, se ştia măcar pentru ce aumurit. Pentru ultimul oamenii nu înţelegeaunimic.109