coperta 1:coperta 1.qxd.qxd - Primaria Mizil

Fereastra - 2009treburi acum: de cules viile, porumbul,fructele.Era întuneric beznă când căruţaa ieşit pe poartă. În ea era Gheorghe,soacră-sa şi copiii. Bălaşa a rămasacasă pentru a astruca păsările, săfacă mâncare şi să vină şi ea pe jos pânăîn prânz la cules de porumb. Erarăcoare dar Mariei şi Ilincăi le plăcea.Mai ales că tatăl lor, cu asemeneaocazii, le povestea fel de fel de întâmplăride pe front sau mai imita pe câtecineva din sat şi râdeau de se prăpădeau.Legănatul căruţei l-a adormit peLică, cuibărit în braţele bunicii Siţa,iar fetele se uitau la cerul plin de stele.– Ce bine e că am scăpat deruşi şi că nu au fost lupte pe la noi caîn ‘916! a zis Siţa.Şi lui Gheorghe îi plăcea săpovestească, iar acum pe întunericparcă şi amintirile i se derulau altfelîn faţa ochilor. De boi nu avea grijă.Ştiau drumul. Aşa că parcă aştepta unsubiect de discuţie. Şi el şi fetele, cares-au oprit din chicotit când l-au auzitcă începe să spună ceva.– Nu fii chiar aşa de sigură.În ruşi nu poţi să ai încredere niciodată.Pe frontul de la Mărăşeşti cândîn ‘917 a început revoluţia în Rusia,într-o noapte, trupele ruseşti au părăsitfrontul. Au lăsat frontul descoperitpe kilometri întregi şi noi românii atrebuit să ne întindem câte un om la10 metri până au venit alte trupe. Noroculnostru a fost că nemţii nu au maiatacat după ce i-am respins la Mărăşeşti,dar şi acum cred că dacă ar fiştiut, ar fi spart frontul. Ruşii au plecatîn dezordine. Mulţi au rămas săprădeze satele părăsite. Eu eram curierşi noaptea când plecam călare cuplicurile cu ordine de la Statul majoraveam frică mai mare nu dinspre liniilenemţilor, ci dinspre poziţiile ruşilorcare trăgeau aiurea. Am trecut prinmomente grele pentru că nici nu puteamsă ne înţelegem cu ei. Am scăpatdoar când m-a luat ordonanţă colonelul.Ce viaţă am avut atunci!…Şi relua, pentru a câta oară,povestea despre cum făcea cizmelorcolonelului şi cum aducea flori dinpădure soţiei acestuia. Cum o ajuta labucătărie pe fata din casă…Pe drum se mai salutau din cândîn când cu oameni din alte căruţe, plecaţişi ei cu treabă. Încă mai era întunericcând au ajuns în marginea porumbului.– Tataie! Aici au tras ruşii cuaviaţia după tine anul trecut?– Nu Ilinco! Eram la vie.Dacă eram aici sigur mă omorau, căîn porumb nu prea ai unde să te ascunzişi te vede de sus aviatorul. Lavie m-am băgat sub butuci şi m-aupierdut. Norocul meu a fost că boii îibăgasem în lizieră că mi-i mitralia şipe ei.– Bre, dar multe ai mai păţitmatale cu ruşii ăştia! la compătimitMaria.– Şi nu ştiţi totul!…Da, gatacu poveştile, hai la treabă.Când s-a urcat soarele sus auauzit-o pe Bălaşa strigându-i să vinăla margine, la masă. Lui Gheorghe is-a părut curios ca nu a intrat în porumbsă dejghioace şi ea un coş pânăsă pună masa. L-a luat pe Lică pe spateşi au ieşit cu toţii din porumb. Cândau ajuns acolo au văzut-o pe Bălaşa,care pusese mâncarea pe un ştergarîntins pe pământ, că era îmbrăcată în108