coperta 1:coperta 1.qxd.qxd - Primaria Mizil

Fereastra - 2009mari, cei mai frumoşi din sat, dupăcum vorbea lumea. Maria l-a aşteptatîn mijlocul curţii. A luat boii de lanţ, atras căruţa la locul ei şi i-a dejugat.Gheorghe era şi paracliser la biserică.A doua zi era duminică şi trebuia să sepregătească de slujbă. Clopotele letrăsese deja.– Ai terminat, l-a întrebat Bălaşaîn timp ce-l ajuta să dea jos iarbadin căruţă.– Da... Măi femeie eu zic caluni să ducem două căruţe cu gunoi pelocul de la căsoaie.– Bine. Du-te şi te spală cătermin eu cu Maria şi Ilinca. Ilinca!Lasă nu mai băga pe foc că s-a încălzitapa. Lasă-l pe taică-tu să se spele.Vezi că ţi-am pus în balie şi frunze desalcie şi de nuc.Pe drum, duminica dimineaţa, deobicei, nu prea e multă lume darazi parcă s-au vorbit să nu iasănici unul. Mai mult zgomot a fostnoaptea. S-au auzit trecând pe şoseamaşini în mai multe valuri. Erau coloaneale armatei sovietice.A descuiat uşa bisericii, şi-afăcut cruce şi a intrat. De atâţia ani decând face această muncă ştie ce are defăcut pentru a pregăti slujba de duminică.Câte un pic, câte un pic, bisericas-a umplut. Fiecare s-a îndreptat acolounde, după rang, sex, vârstă ştiacă-i e locul. Bărbaţii familiilor avuteîn strana din stânga. Bărbaţii în vârstă,în faţă în jumătatea din stângacum intri în biserică, iar în spatele lorceilalţi bărbaţi. În strana din dreaptadascălul şi corul format din bărbaţi şifemei cu harul de a cânta frumos...Mai spre sfârşitul slujbei s-aprodus odată o rumoare în biserică şipărintele Tudor a simţit că nu e cevaobişnuit ca atunci când, câte o babămai surdă vorbeşte prea tare şi a întreruptceremonialul religios întrebândce s-a întâmplat. S-a auzit o voce puternicăde bărbat:– Părinte, ruşii l-au împuşcatpe Nicolae Buzdrug!Toţi au încremenit. Preotul a fostprimul care şi-a dat seama că se poateproduce o nenorocire dacă lumea seagită. Mulţi dintre cei din biserică făcuserăfrontul în Primul război, alţiiabia se întorseseră de pe frontul dinrăsărit, unii aveau chiar arme ascunsepe acasă aşa că a zis aşa ca pentru el,dar să-l audă toată biserica: „Ce ovrea Dumnezeu cu noi...” şi a continuatslujba. Dascălul s-a dezmeticit şii-a ţinut imediat isonul, urmat apoi detot corul. Nimeni nu a mai scos nici ovorbă, rămânând fiecare cu gândurilelui sub privirile pline de înţelegere alesfinţilor atât de frumos pictaţi pe pereţiigroşi de aproape un metru.Bărbaţii s-au miruit, au luatanafură şi aghiazmă, s-au închinat şiunu câte unul au părăsit biserica. Pentrucă, la miruit, femeile stau la urmăbărbaţii le aşteptau în faţa bisericii casă meargă spre casă. Aici, mulţi dintreei abia aşteptau să aprindă o ţigară,dar, mai ales, schimbau şi ei câte ovorbă despre ce mai e nou prin sat.Acum însă, deşi femeile apăreau înuşa bisericii şi se uitau de sus de pescări să-şi caute cu privirea bărbatulprimeau doar câte un semn prin careerau îndemnate să meargă singurespre casă. Nu îndrăznea nici una să seamestece printre ei. Bărbaţii eraucalmi. Cuvântarea părintelui de la104