coperta 1:coperta 1.qxd.qxd - Primaria Mizil

ALMANAHadus două cântece noi, două premiere.N-ar fi exclus ca de aici, de laMizil, în această zi de octombrie aanului 2008, să înceapă cariera a douăcântece excepţionale ale TatianeiStepa.“În tăcerea sălii sunetele devinbolţi înalte, sub care sufletul îngenunchează:„Foaie verde şi uscată /Într-un mod paradoxal / Nu se ştieniciodată / Cât mai e pân’ la final //Foaie dulce şi amară / Viaţa totuşi-iunprinos, / Poate-i cea din urmă oară/ Când putem trăi frumos. / Omenireanoastră însăşi / Rătăcind peaceastăcale / Cu pământul ei de oale/ Trebuie supusă unei reparaţii capitale// Fir-ar pofta să ne fie / Ni din ceîn ce mai greu, / C-am uitat de omenie/ C-am uitat de Dumnezeu. // Numaivremuri austere, / Numai fuga dupăbani, / Numai setea de avere / Şinmulţireade duşmani // N-avemnume, n-avem rude / Am ajuns nişteroboţi, / Om pe om nu-l mai aude, /Dracul a intrat în toţi // Foaie roşie şiverde, / Tot în lupte ca pe front, /Lumea asta se va pierde / Într-obancă, într-un cont…”A doua melodie evocă recentele„plecări” dintre noi ale unor mariactori români: „Mor actorii / Ce sentâmplăseamănă teribil / unui zborcu foarte multe goluri, / În aceastăţară mor actorii / regretaţi de propriileroluri. // Tineri şi bătrâni, la garderobă/ Vin să-şi lase cea din urmăhaină. / Programaţi să intre în spitale/ Ca să poată să se stingă-n taină. //Câinii mor şi reîncep să latre / Cinici,pofticioşi, nerăbdători / Se tot stingluminile în teatre / Noapte bună, domniloractori! // Nu mai vor aplauze şivisuri, / Nu mai vor sufleori, lumini şifarduri, / Ar mai zăbovi doar ca să-şirupă / Propriile-afişe de pe garduri. //Mor actorii părăsiţi de public / teatrulînsuşi este o fantomă / Şi la catafalcle stau de gardă / Rolurile careintră-n comă. // Ne-au făcut să plângemşi să râdem / În momente bunesau mizere / Astăzi cu privirea zăvorâtă/ Ei îşi joacă ultima tăcere // Ceciudat, acum când mor actorii / Tragediace-am jucat-o moare, / Pentru aafla că fără dânşii / Tragedia noastrăe mai mare”Adrian Năstase, amintindu-şide începuturile sale literare („Am făcutparte din Cenaclul „Săgetătorul”,dar cred că nu aţi vrea să auziţi poeziape care o scriam atunci”) şi-aprezentat pe scurt volumul adus pentrulansare (Codul Zambaccian 2),luat: „direct de la tipografie, aseară…”,un jurnal săptămânal, uneoriironic, alteori grav, ce poate fi catalogat,cum spunea „cronicarul“, drept o„gâlceavă a înţeleptului cu lumea”.Pe urmă un glas baritonal s-aauzit în difuzoarele sălii: „Ca fiu deţăran, trăind în câmpie aproape 20 deani, cred că cel mai frumos lucru ce ţise poate întâmpla acolo, noaptea, esă vezi un foc în depărtare. La dumneavoastrăard strugurii, aşa că aveţilumină de jur împrejur”.Aplauzele au confirmat căspectatorii îl recunoscuseră, cu iubirealor, pe inegalabilul prinţ al metaforei,Fănuş Neagu. Pe urmă a fostlinişte, picurată de gânduri:„Când mă apuc să scriu pepatul de spital, pe care-l ocup de maibine de un an, trăiesc din plin senzaţiade irealitate. De pe tristele praguri9