IPOSTAZELE SOCIALE ALE KITSCH-ULUI

Silvia PINTILIEIPOSTAZELE SOCIALE ALE KITSCH-ULUIKitsch-ul este un raport stabilit între om ºi lucruri,un fel de a fi, mai mult decît un stil, o stare despirit care se cristalizeazã în obiecte. Kitsch-ul,dupã cum spune Abraham Moles, este „negarea autenticuluiºi opusul simplitãþii” 1 . Pentru a defini astfel de cazuri, specialiºtiiartei ºi persoanele cu o culturã serioasã folosesc termenulde kitsch. Acest cuvînt german vine din verbulkitschen, foarte obiºnuit în sudul Germaniei, în Bavaria, undeaparþinea limbajului familiar ºi avea sensul de „a face ceva demîntuialã” sau „a fuºeri”, cum se mai spune azi. Pe aproapese aflã ºi verbul verkitschen, cu înþelesul de „a substitui, amãslui”, adicã a da cuiva altceva decît crede el cã primeºte,„a-l trage-n piept”, a-l înºela.Substantivul kitsch, spune Abraham Moles, a apãrutprima oarã, cu sensul de azi, la München, în 1860. Se spunecã turiºtii americani sosiþi în acest oraº, dorind sã cumpere untablou la preþ redus, cereau o schiþã (sketch). De aici arproveni termenul care indicã marfa de proastã calitate pentrucumpãrãtorii amatori de experienþe estetice uºoare. Cu toateacestea, în dialectul meklemburghez exista deja verbulkitschen, care însemna „a strînge glodul de pe uliþã”. Un altînþeles al aceluiaºi verb este ºi „a modifica mobilierul pentrua-l face sã parã mai vechi”.Astãzi acest termen desemneazã un produs cu intenþiiartistice, dar de prost gust, un lucru ieftin din toate punctelede vedere, fãcut sã înlocuiascã adevãrata artã ºi sã satisfacãnevoia vulgarã de frumos-derizoriu, adicã de drãgãlaº.Kitsch-ul poate fi ºi el definit ca artã, pentru cã înfrumuseþeazãviaþa de toate zilele cu o serie de rituri ornamentalecare o decoreazã. Prin asta el îndeplineºte o funcþiesocialã, de aceea existã ºi unii specialiºti care considerã cãacest fenomen nu are numai conotaþii negative: „Seobiºnuieºte sã se ridiculizeze kitsch-ul ºi el este, într-adevãr,ridicol. Totuºi el reprezintã expresia unei forme de sensibilitateesteticã, este adevãrat una mai puþin controlabilã, maigrosolanã ºi mai deformatã, dar faptul cã ea poate fi întîlnitãfrecvent e greu de pus la îndoialã” 2 .Pãtruns în vocabularul cotidian, kitsch-ul desemneazã ºiimpostura esteticã, surogatul ieftin ce sfideazã valorile culturalemajore. El nu se face simþit doar la nivelul formelor, alobiectelor, ci ºi la nivelul atitudinii celor ce contemplã saufolosesc respectivele forme caracterizate prin sentimentalism,dulcegãrie, vulgaritate, mediocritate.În funcþie de artele pe care le simuleazã producþia desurogate, putem vorbi de un kitsch literar, un kitsch pictural,un kitsch teatral, muzical, cinematografic etc.Kitsch-ul, denumit ºi „artã de prost gust”, se defineºteastfel prin opoziþie faþã de valorile autentice ale artei (sauconsiderate aºa) create de fiecare comunitate umanã în parte.Cînd comportamentul estetic al unei persoane se afirmã prinsfidarea valorilor artistice general acceptate la nivelul uneisocietãþi, al comunitãþii umane din care acesta face parte, elpoate fi etichetat drept kitsch sau poate fi considerat de prostgust, nu numai pentru cã încalcã regulile estetice universalacceptate, ci ºi pentru cã este în contrast cu valorile culturiimajoritare.În fine, kitsch-ul se defineºte, în mod indubitabil, ºi înopoziþie cu arta a cãrei valoare a fost consacratã de trecereatimpului, gãzduitã în muzee, expusã în locuri publice ºi apreciatãîn mod unanim de specialiºti.Kitsch-ul este un fenomen social ce se bazeazã pe unanumit cadru economic. Pentru a-l aprecia în mod corect, trebuiesã þinem seama atît de factorii sociologici, cît ºi de ceipsihologici, care îi determinã apariþia ºi manifestarea lanivelul societãþii.Din punct de vedere social, kitsch-ul este produsul succesuluiincontestabil, pe plan universal, al civilizaþiei burgheze,dar ºi un concept universal ºi permanent, întîlnit în toate culturilecaracterizate prin instinctul de proprietate. El se asociazãcu triumful clasei de mijloc: este modul estetic al vieþiide zi cu zi, care refuzã caracterul transcendent ºi se instaleazãîn sfera majoritãþii, în situaþia de mediocritate.Acest fenomen este determinat de un exces de mijloaceîn raport cu necesitãþile economice. Occidentul european ºisocietatea americanã au oferit, pentru mult timp, exemplul deeconomie supradezvoltatã, o civilizaþie mecanicã de bunuriºi servicii, în care raporturile individului cu mediul eraudeterminate de obiecte ºi produse, devenite expresii tangibileale socialului ºi care înlocuiau lucrurile naturale.De aceea psihologia vieþii sociale în astfel de societãþi seva orienta spre studiul relaþiilor individului cu lucrurile, cuobiectele, pentru cã acestea sunt produse sociale mult maideterminate decît fiinþele umane care le-au realizat. În zilelenoastre, omul cunoaºte societatea mult mai puþin printr-uncontact afectiv cu o imagine concretã a acesteia, cît, din ce înce mai mult, prin intermediul produselor fabricate care iaulocul naturii. Acest fenomen, studiat de sociologi ºi psihologiîncã de la începutul secolului trecut, a fost definit prin termenica alienare sau înstrãinare socialã, considerate totforme de manifestare a alteritãþii: „În societatea actualã,semenul nostru, care ar trebui sã fie martorul social al Eu-luinostru, a suferit o mutaþie în esenþa sa. Celãlalt, fie cã este unmuncitor anonim sau reprezentant al forþei publice, a devenito fiinþã stranie, faþã de care Eu mã simt strãin. „Omul oarecare”nu mai existã pentru noi decît prin intermediulmijloacelor mass media. (...) Pe scurt, omul cunoaºte societateamult mai puþin printr-un contact afectiv cu o imagineconcretã a acesteia (semenul meu), cît, mai cu seamã, prin 22 Revista românã nr. 4 (62) / 2010

intermediul produselor fabricate care iau locul naturii, izgonitãdincolo de oraºe (...)” 3 .Dacã în secolele anterioare omul era creator de produse,cu forme ºi mesaje unice sau create în numãr foarte mic, însocietatea modernã el devine producãtor de obiecte, copiateîn mod mai mult sau mai puþin automatizat dupã un modeldeja existent, ce reproduce mereu aceleaºi forme. Omul numai este astfel decît o verigã a unui lanþ operatoriu, o fiinþã dince în ce mai alienatã în raport cu sarcina sa, care devine totmai uºoarã. Munca sa devine sterilã, deoarece el copiazã lanesfîrºit un model creat de altcineva. Eliminarea omului dinprocesul de fabricaþie prin copiere duce la dobîndirea unuitimp liber excedentar, care este destinat activitãþii de consum,ce devine, treptat, prioritarã în raport cu celelalte. Consumuldevine astfel o valoare, promovat la o semnificaþie esenþialã.Actul creator, care þine de activitatea individualã a fiinþeiumane, este de-acum rezervat unei minoritãþi, iar imensa partea maselor se regãseºte în activitatea de consum care se extindeasupra formelor mediului înconjurãtor, atît material cît ºi culturalsau spiritual: „Consumul este noul mod de manifestare amaselor, se consumã Mozart, muzee sau soare din plin, seconsumã insulele Canare, se face turul Spaniei în opt zile” 4 .Toate produsele kitsch urmãresc satisfacerea cumpãrãtorului,astfel încît volumul vînzãrilor sã fie cît mai mare.Nici un fel de considerente de ordin moral, educaþional saufilosofic nu prezintã importanþã: „Omul trebuie sã aibã posibilitateade a cumpãra ieftin ceea ce-i place – iatã principalulslogan comercial al kitsch-ului” 5 .În cadrul vieþii cotidiene, individul a trecut astfel de la orelaþie de simplã întrebuinþare a obiectelor spre o relaþie deafecþiune faþã de acestea, intrînd apoi într-o reþea complexãde relaþii, în care a ajuns sã fie coordonat ºi manipulat de sistemulde consum.Atitudinea kitsch, specificã societãþii burgheze, ce sedezvoltã într-un mediu artificial plin de obiecte, are cîte cevadin toate aceste tipuri de relaþii. Kitsch-ul poate fi ºi o formãpatologicã de artã, ºi un aspect al alienãrii contemporane, ºiun stil estetic etc. El surprinde principalele mecanisme psihologiceale alienãrii, ale condiþionãrii omului de cãtreobiectele care îl înconjoarã. Din acest punct de vedere,kitsch-ul relevã un comportament estetic aberant, pentru cãmase impresionante de indivizi, de formaþie intelectualãfoarte diversã, refuzã ori evitã produsul artistic autentic,preferînd surogatul acestuia. Aceºti indivizi se complac încompania efectului vizual facil, preferînd compoziþia incoerentã,eterogenã, produsele realizate industrial, din materialenecostisitoare, prezentînd doar unele asemãnãri vagi cu produselecostisitoare, de calitate superioarã, pe care sunt chematesã le înlocuiascã.Fenomen universal, stil ºi manierã de a fi, tendinþã permanentãlegatã de pãtrunderea în viaþa de toate zilele a unuianumit numãr de valori de tip burghez, kitsch-ul va deveni,în acelaºi timp, ºi un tip de proces de producþie, o anumitãatitudine a artistului ce se înclinã în faþa consumatoruluirege.Kitsch-ul este pe mãsura omului mediocru, el respingeorice fel de exces, este pe mãsura „tuturor pungilor, a tuturorminþilor, a tuturor conºtiinþelor” 6 .Revista românã nr. 4 (62) / 2010Din punct de vedere sociologic, fenomenul kitsch estelegat fie de vechile nuclee de viaþã urbanã (de tipul burgurilordin Occident), fie de noile cartiere, situate de obiceila periferia marilor oraºe, locuite de o populaþie eterogenã,aflatã într-o situaþie de „derutã esteticã” 7 . Accesul la arta autenticã,în general dificil pentru persoanele insuficient instruite,explicã în mare parte confuzia dintre valorile adevãrate ºisurogatele acestora. Producãtorii industriali le propuncumpãrãtorilor forme care epateazã prin coloritul strident,prin anecdotica facilã a subiectelor, prin implicaþiilelicenþioase ale gesturilor etc. Prin procedeele industrialemoderne se preiau motive decorative specifice formelor textileºi se aplicã pe forme de metal emailat, se preiau motivespecifice decoraþiunilor populare în lemn ºi se aplicã produselorde ceramicã, se pot obþine bijuterii din imitaþii demetale nobile ºi pietre preþioase, confecþionîndu-se strass-urisau gablonz-uri mult mai ieftine etc. Toate aceste produseindustriale amplificã confuzia dintre arta popularã autenticã,artele decorative, design ºi kitsch. Produsul este conceputdoar ca sã placã ºi ca sã se vîndã, nu intereseazã implicaþiilede ordin moral sau cultural; esteticul este subordonat în acestcaz trãsãturilor principale ale surogatului: narativismul facil,dulcegãria, eventuala anecdoticã vulgarã sau licenþioasã.Mentalitatea kitsch este strîns legatã de comportamentulsubcultural, de lipsa de educaþie esteticã, ce duc la alterareagustului unor mase uneori impresionante de oameni, care secomplac în compania unor forme lipsite de orice valoareartisticã. Pe lîngã lipsa de educaþie ºi influenþele dezumanizanteale societãþii de consum, prezenþa kitsch-ului în viaþamodernã poate fi explicatã ºi prin accederea prea rapidã aunor oameni nepregãtiþi din punct de vedere cultural la poziþiisociale înalte: „E vorba de o societate mobilã; largi straturiale populaþiei pot urca scara posibilitãþilor de confortaccedînd la un statut social superior ºi în acelaºi timp la ocerere culturalã ce constituie expresia dorinþei de a facecunoscut acest statut social prin semne. La toate nivelele,generaþiile de parveniþi vor sã aibã panoplia lor” 8 .Acest fenomen face parte din amplul proces de alienare aomului în condiþiile unei societãþi ce întreþine iluzia cã fericireapoate fi obþinutã prin evadarea imaginarã din real ºi princonvertirea criteriului comercial în criteriu estetic.Note:1. Abraham Moles, Psihologia kitsch-ului, Ed. Meridiane,col. „Curente ºi Sinteze”, Bucureºti, 1980, p. 8.2. Gheorghe Achiþei, Frumosul dincolo de artã, Ed.Meridiane, Bucureºti, 1988, p. 249.3. Abraham Moles, Psihologia kitsch-ului, Ed. Meridiane,col. „Curente ºi Sinteze”, Bucureºti, 1980, p. 9.4. Edgar Morin, L’esprit du temps, in Abrahan Moles,Psihologia kitsch-ului, Ed. Meridiane, Bucureºti, 1980, p. 165. Gheorghe Achiþei, Frumosul dincolo de artã, Ed.Meridiane, Bucureºti, 1988, p. 2446. Abrahan Moles, op. cit, p. 220.7. Gheorghe Achiþei, op. cit., p. 241.8. Jean Baudrillard, La société de consommation, Ed.S.G.P.P., Paris, 1970, p. 17. 23