imaginea republicii moldova în străinătate - Biblioteca Naţională a ...

Ştiinţa literaturiirepede morală decât metafizică, a marelui poet românar trebui învăţată de către cei care încearcă să se caţerepublic pe vârful de piramidă a acestor vremi. Fiindcănici o civilizaţie sau cultură de pe acest pământ nu poatefi veşnică. Şi nu se poate bălăci veşnic într-un hambarde...stele şi comedii.” (P. 21).Dar nu doar cum să scrie a învaţat Andrei Vartic dela Eminescu, ci şi cum se face jurnalism în România,sau măcar cum ar trebui să se facă. Temele publicisticiieminesciene se regăsesc în textele lui Andrei Vartic,pe primul loc situindu-se naţionalismul. Prin felul încare a gândit problemele timpului său, Eminescu ne dărăspuns la problemele timpului nostru, el este contemporanulnostru, este contemporanul etern al României.Timpul lui Eminescu, titlul volumului, vrea să spună căEminescu este contemporan cu noi, deoarece el există“in illo tempore”.”Aşa anticomunismul românilor din Basarabia a rămasşi în democraţie naţionalism. Iar vechii activişti departid, mulţi din ei călăi nepocăiţi de pe mâinile căroramai curge încă sângele nevinovat al victimelor (de-ar ştiEuropa câte zeci de mii de femei am ucis noi în Basarabiadoar cu pesticidele şi erbicidele! îi spunea autoruluiacestui studiu un fost preşedinte de colhoz), au devenitmari luptători pentru drepturile multiculturale ale cetăţenilorRepublicii Moldova. Lupta contra naţionalismuluiromânesc din Basarabia se dă, aţi ghicit, în limbarusă şi urmăreşte ca mai ales românii să vorbească înrusă. Iar ruşii să nu vorbească în limba română. Ca româniidin Basarabia să părăsească în masă patria lor(aproape un milion din cei 3,5 milioane au şi plecat), iaretnicii ruşi să fie asiguraţi cu locuri de muncă bine plătite(”primim la lucru vorbitori de limbă rusă”, iată unanunţ des întâlnit în mass-media rusă de la Chişinău).Ca românii din Basarabia să nu-şi mai amintească decrimele urmaşilor lui Lenin, Troţki şi Stalin (aproapeun milion de oameni dispăruţi din Basarabia între 28iunie 1940 şi martie 1952), şi mai ales de executorii acelorcrime. Iar ruşii să trâmbiţeze zi şi noapte de Crimelelui Ion Antonescu (impunând o opinie publică prin caresă uităm cu desăvârşire că Ion Antonescu, în acele circumstanţeale pierderii unor mari teritorii din RomâniaMare, a ordonat un război împotriva şi unui ocupantcinic, şi împotriva ideologiei comuniste a acelui ocupant,cea care a trimis în neant zeci de milioane de inocenţi).Sau, mai recent, de aşa zisele păcate ale Bisericii OrtodoxeRomâne. Sau, şi mai recent, de antisemitismulscriitorului român Paul Goma, originar din satul Mana,judeţul Orhei, Basarabia.” (P. 41-42).Autorul vorbeste despre lupta anticomunistă din RepublicaMoldova, stat condus, paradoxal, de comunişti,ca şi cum Germania ar fi condusă de un partid nazist!Faptul că anticomunismul a fost asemănat de guvernanţicu naţionalismul, caruia i s-a dat o nuanţă şovină,a făcut că patrioţii care ţin la calitatea lor de români săfie vazuţi ca nişte infractori. Naţionalismul adevărat afost cultivat de paşoptişti, de Eminescu, el înseamnă defapt patriotism şi paginile în care este descrisă prigoanala care sunt supuşi românii sunt sublime şi tragice, eledepăşesc jurnalismul obişnuit, după modelul lui Eminescu,despre care autorul scrie: “Fraza lui nu conţineanumai informaţie sau atac la partid, sau persoană, ci,fiind construită în mod poetic, adică mai ales cu har,era răsunet şi a problemelor de moment ale oamenilor,dar şi a celor izvorâte din aspiraţia lor spre mântuire.Ea armoniza istoria şi tradiţia cu prezentul şi cu ziuade mâine. Ea rezona tocmai de aceea cu stările cele maiprofunde ale oamenilor.Nu era numaidecât să-şi semneze articolele, să punăîn fiecare propoziţie câte doi de ”eu” (aşa cum face majoritateaabsolută a formatorilor de opinie actuali – înpublicistica lui Eminescu nu există ”eu”). Era de ajunssă apară editat în ziar textul scris de el ca să fie imediatcitit şi pus de motorul de fiinţare al cititorului în planulacţiunilor de fiinţare activă, curajoasă, binefăcătoare şiomului, şi ţării. Rezultatul acţiunii textelor lui era aşade puternic încât toată societatea cititoare de ziare (şivirusul acesta tocmai infectase lumea) vorbea în acea zi,ba şi a doua zi, şi multe zile după asta, despre ideile propuseîn acel text al lui Eminescu, de multe ori nesemnat,anonim”. (P. 25).Eseul despre Nichita Stănescu este exemplar pentrufelul în care autorul “rezonează” la marea poezie, pentrucapacitatea lui de a face poezie despre poezie. El nudistonează cu restul volumului, deoarece poezia faceparte din viaţa noastră la fel de mult ca limba română,sau patriotismul.”Şi nu e vorba de o comparaţie doar cu poezia scrisă înlimba română. Misterul poeziei lui Stănescu stă tocmaiîn libertatea pe care poetul o lasă cititorului /traducătoruluipentru a se crea şi în alte limbi (chiar şi ale aceleaşilimbi) versuri cu parfum spiritual românesc din a douajumătate a sec XX. Tocmai această libertate a logosuluiromânesc a asigurat succesul internaţional al poetuluinăscut în ţara petrolului, la Ploieşti, în anul 1933 (mamalor de nomazi, nu am zidit palate mari în Evul Mediuşi ei ne-au ocupat ba pentru Brânzeni şi Ripiceni-Izvor,ba pentru Cucuteni, ba penru daci, ba pentru miere, bapentru cai, ba pentru grâu, ba pentru petrol, ba pentruuraniu, ba pentru Eminescu). Tocmai această sfântă libertatea Viitorului de a fi, atât de strălucitoare în poezialui Nichita Stănescu, a demonstrat că în România senaşte poezie tocmai acolo unde e sălaşul cel mai jinduitde poezie – la limita celor mai crâncene experienţe (ontologice)ale omului”. (P. 50).Replicile date doamnei Sabina Fati şi doamnei profesoareZoe Petre fac, o discordanţă, nu prin stil, la felde, ci prin felul în care sunt formulate. Este foarte importantădiscuţia despre pactul Molotov-Ribbentrop,dar cel viclean nu a abordat problema ca să o rezolve,Imaginea Republicii Moldova în străinătate 97