imaginea republicii moldova în străinătate - Biblioteca Naţională a ...

Grigore vieru – martir al neamului românescde cultură, întâlniri cu colegii debreaslă, la fel, imagini ale cărţilorsale, chiar şi unele poezii sau fragmenteautografe.Lecturarea cărţii e foarte plăcută,utilă şi lesne de efectuat. Prezentămcâteva fragmente din lucrare.„A fost o conştiinţă răspicat-constructivă.Şi-a luat în serios misiuneade poet al neamului. Reprezentantprestigios al campaniei derectificare a istoriei, Grigore Vierucontinua, în condiţii noi, demersulgeneraţiei lui Alexei Mateevicişi Ion Inculeţ. Voinţă neîncovoiată– în genul unor Ugo Fasculo şi SilvioPellico, luptători la vremea lorpentru unificarea Italiei, el (şi alţiconfraţi) aplică practic dezideratuleminescian vizând „răscolirea” maselor.Cuvântul trebuie să aibă forţăde predicţie, să fie apel solidarizantşi freamăt stimulator.Atât în Basarabia neliberă, cât şipe întregul tărâm al limbii române,mesajele poetului militant au avutde timpuriu funcţie tonifiantă. Uniii-au reproşat limbajul tradiţional,clasic, adecvat audienţei mulţimilor.În totul, deliberat, cântările salereflectă legăturile afective cu arhetipurile.Primează permanenţele,mitologia lui personală fiind a unuicreator exponenţial; Grigore Vieru eun tribun social, în felul unui OctavianGoga redivivus. Vibrăm esteticla lectura unui poem renascentistori romantic, simbolist ori modernist;indiferent de curente sau deşcoli, poezia se cade să fie poezie,iar aceasta – a lui Grigore Vieru – epoezie autentică.Rostirii plastice, sensibilizatoare,conotaţiilor suav-elegiace le conferăoriginalitate, un aer oracular respirândcredinţă şi eticism. Într-o ipostază,lucrurile se scaldă în fantezie,în legendă şi mit, în cea de a doua,imagistica senină, sobră, directă –lăsând jelirea în urmă – puncteazătraumatisme, crize, clipe de impas,realităţi perturbatoare frizând absurdul.Pe scurt, Grigore Vieru nu enici autoral, adamic, nici vesperal,ci poet al amiezii, un solar fără nimiccriptic ori încifrat; opera sa, întotul, se vrea sinteză a vocilor dinjuru-i în dialog cu vocea-i interioară.”(Constantin Ciopraga, P. 40)”Cu poezia română m-am întâlnitfără să ştiu că mă întâlnesc cupoezia română, prin istoria noastră,prin proverbele noastre, princântecul pe care-l cânta mama, îlcânta tata, dar mai târziu, dupădezgheţul hrusciovist, m-am întâlnitîn primul rând prin poetul neperecheEminescu, prin Alecsandri,prin anii ’57, ’58, când ajunseserăla noi, în Basarabia, într-un modselectiv. Din Eminescu, “Împărat şiproletar”, “Somnoroase păsărele”,dar eram totuşi fericiţi, înţelegi, căciauzeam limba noastră adevărată,frumoasă, muzicalitatea cuvântuluinostru, şi eram fericiţi să cunoaştemmăcar atât. Pe urmă, desigur, căau fost editaţi toţi clasicii noştri dinMoldova şi i-am studiat în ultimiiani la facultate. Apoi, sigur că amcunoscut şi poezia lui Blaga, care avenit mai târziu în Basarabia, apoişi a lui Arghezi.Dar m-am întâlnit cu poezia românăşi prin poezia generaţiei deaur a lui Labiş şi Nichita Stănescu.Prin a lui Sorescu, Ioan Alexandru,Tomozei, Păunescu, Constanţa Buzea,Gabriela Melinescu. Repet, euam răsărit ca poet din marea poezieromână. Ţara are o mare poezie, euo cunosc bine şi aş vrea să cred căpoezia română e una din cele maioriginale şi mai variate şi mai frumoasela ora actuală. Poate că numaipoezia ţărilor latino-americanese ridică la nivelul poeziei române.(Grigore Vieru, P. 372)”Întreaga mea viaţă, din copilărieşi până acum, când mă cheamă citaţiileprin tribunale, nu a fost altcevadecât un şir de cumpene. O copilărieşi o adolescenţă pândită de ghearelemorţii. O boală de care numai ominune m-a salvat. Patru accidentepericuloase dintre care două destulde dubioase – am vorbit despre ele.O carte dată la cuţit în care se găsisetricolorul românesc. Vă imaginaţice înseamnă în 1970 să găseşti aşaceva în cartea unui poet? Acoperitde numeroase denunţuri a cărorlucrare o mai simt şi astăzi. Ameninţăricu moartea, scrise şi telefonice.Păstrez un clit de scrisori (încele două limbi de stat de la sfîrşitulanilor ’80 şi începutul anilor ’90) cuacele ameninţări. Nu-mi este lăsatăîn pace nici bătrâneţea. Am reuşitsă trec prin toate ocrotit de bunulDumnezeu. Mulţi dintre acei careau făcut rău inimii mele au muritdemult. Nu mă bucur, dar să nuse bucure nici noii mei răuvoitori”.(Grigore Vieru, P. 367)20 Imaginea Republicii Moldova în străinătate