imaginea republicii moldova în străinătate - Biblioteca Naţională a ...

literatura artisticăobyvatele Západu”.(P. 116) (”Acolo,în trecutul sovietic, a rămas primaşi cea mai importantă ”secvenţă” avieţii mele – copilăria. Dacă n-aş fifost copil sovietic, aş fi scris, poate,numai despre tranziţie sau aş fi inventatlumi narative. ”Scormonesc”în trecutul sovietic fiindcă prezentulmeu conţine ”urma” adâncă a acestuitrecut. Dacă facem abstracţie demormanele de literatură proletcultistăşi prosovietică, putem constatacu uşurinţă că realitatea sovieticărămâne încă un ”teren nedefrişat”,o lume cvasinecunoscută. Soljeniţînşi alţii au scris mai mult despre orealitate sovietică terifiantă, orwelliană,cea a deportărilor şi a GU-LAG-urilor. Mai puţin se ştie desprecotidianul aparentei prosperităţişi linişti, despre ”faţada” absurdă,grotescă, uneori amuzantă, a tragicului,acea faţadă care - lustruită cuacribie de proletcultişti – deveniseîmbietoare chiar şi pentru unii occidentaliîmbuibaţi”). Iată cea maibună descriere a romanului. Carteatrebuie să onoreze, aşadar, o sarcinăterapeutică şi, în acelaşi timp, săelimine un gol.Romanul nu are ambiţia de adepune mărturie despre realitateacruntă experimentată în anii ‘80, cidoar tentează să prezinte, cu subiectivitateasumată, adevărul martorului.Cele zece capitole, cu statut independentaproape, fiecare aducând înprim-plan alte şi alte destine, aruncălumini diverse asupra aceleiaşi realităţi,fără a o deforma însă.Fiecare capitol valorifică un cazîntru totul plauzibil. Fie că estevorba despre viaţa lipsită de indulgenţăa unei familii nevoite să sebucure de “Confortul” unei garsonierede 15 m2 sau de cea tihnităa unui nacealnic (activist, altfelspus), hărţuit de păcatele tinereţei,de dezamăgirile unui veteran derăzboi care resimte primele fisuri înlumea sovietică, totul mărturiseşteo apăsătoare lipsă de perspectivă,un univers închis.Iulian Ciocan reuşeşte să obţinăun efect de autenticitate, mobilândintimitatea celor pe care îi portretizeazănu ca un autor care vrea săimpună din start o anumită opinie,ci lăsându-i pe cititori să aleagă, săjudece, să aşeze pe o scală afectivăchipuri umane şi întâmplări. Indiferentde condiţia lor socială, personajelelui Ciocan îşi scot la ivealăumanitatea traumatizată, vulnerabilităţilejenante, reversul umbros,conştiinţa încărcată.Fiecare erou al lui Iulian Ciocaneste un agent al realităţii din epocastagnării brejneviste, având o poziţiespecifică din care contribuie lamenţinerea stabilităţii sistemului,sau din contra, la crearea unor situaţiide criză. Personajele se mişcă şitrăiesc firesc, au dramele lor personaleşi, de regulă, nu se supun uneietichete rigide. Ele au o disponibilitateaproape dostoievskiană de asuferi, de a privi realitatea interioarădrept în faţă. Ne vom opri asupracâtorva astfel de cazuri, pentrua ilustra modul de viaţă şi de gândirea personajelor.Iulian, protagonistul, locuieştecu părinţii săi într-un apartamentde numai 41 de metri pătraţi. Spaţiulstrâmt îi obligă să facă tot felulde ajustări şi permutări de mobilă,apoi când vine să trăiască la eio mătuşă de la ţară, baba Sanea,lucrurile se complică şi mai tare.Certurile şi exploziile de nervi numai contenesc. În aceste condiţii,decizia mamei de a-şi face un avort,impusă de nevoile materiale ale familiei,îl răneşte profund pe Iulian:„S tatínkem jsme to zvážili...bylo bypro nás tĕžké, kdybys mĕl teď bratříčka,budeš ho mít „za nĕjaké dvatři roky“..., řekla mu matka a mnulasi přitom ruce rozčilením.Ta slova se mu zaťala do srdce.Způsob, jakým je matka vyslovila,ho přesvĕdčil, že nebude mít bráškuani ségru nikdy, že bude celý životsám. Jedné bezesné noci mu vzklíčilav hlavĕ ještĕ dĕsivĕjší myšlenka:vyplývalo z toho, že nenarodítse před bratříčkem odsouzeným kzáhubĕ, nebyl by ani on. Žije jemproto, že byl první. A to, že přišel nasvĕt jako první, bylo dílem náhody,kterou nemohl naplánovat ani generálnítajemník KSSS. Existuje tudízurčitá skutečnost, nezávislá nanaší vůli, která citelnĕ o třásá víruv zářnou a předvídatelnou budoucnost“.(P. 12) („Am cântărit împreunăcu taică-tău… ne-ar fi greudacă ai avea acum un frăţior, dar îlvei avea peste vreo doi-trei ani…”, îispuse mama, frământându-şi mâinile.Cuvintele acelea l-au fript lainimă. Felul în care mama le pronunţaseîl convinsese că nu va aveaun frate sau o soră niciodată, că vafi singur toată viaţa. Într-o noaptealbă îi încolţi în minte un gând şimai înspăimântător: reieşea că n-arfi existat nici el dacă nu se năşea înainteafrăţiorului său sortit pieirii.Era viu doar pentru că era primul.Iar faptul că era primul ţinea dehazard şi nu putuse fi plănuit nicichiar de secretarul general al PCUS.Exista, prin urmare, o realitate independentăde voinţa noastră, cezdruncina simţitor încrederea întrunviitor luminos-previzibil.”Erou al patriei, adevărat simbol alvictoriei comunismului asupra hitlerismului,Polikarp Feofanovici,veteranul din Shnilée rajče (“O roşiestricată”), bunăoară, este una dininstanţele moralizatoare ale epocii.Faptul de a fi luptat la Stalingradsau Berlin îi oferă o poziţie privilegiatăîn sistemul discursiv sovietic:de a fi purtător al adevărului istoricşi moral, de a fi instanţa legitimatoarea regimului, de a fi trecutul“adevărat” din care, în mod necesar,se naşte prezentul… Dar, dupăce primeşte o roşie în chelie şi sesimte lezat în calitatea sa de erou,se trezeşte la realitate şi încearcă săsuporte povara vinovăţiei: uciseseîn război un prizonier german, iaracum pricepe că starea de fapt estemult mai nuanţată decât o prezintăpropaganda: a murit un om, nu unhitlerist. Este un mod de a afirmacă valorile umane sunt mult maiimportante decât orice false utopii.„Shnilé rajče, vržené z pátéhoposchodí panelového domu sezručností příznačnou pro dobréhozamĕřovače, se rozpláclo přímo naholé, blýskavé lebce Polikarpa Feofanoviče.Čerstvĕ penzionovanéhoveterána na okamžik přepadl ukrutnýstrach, který se vzápĕtí promĕnil100 Imaginea Republicii Moldova în străinătate