Claudiu Scarlatache

Claudiu Scarlatache Claudiu Scarlatache

12.07.2015 Views

ATRIBUŢIILEIILEPOLIŢIEI IEI DE INVESTIGARE A FRAUDELOR• - cooperează cu unităţile şi instituţiile specializate pentru elaborarea şi întocmireaproiectelor de acte normative din domeniul său de activitate;• - participă la derularea unor programe internaţionale în domeniul prevenirii şicombaterii criminalităţii economico-financiare;• - colaborează cu specialiştii din cadrul organismelor cu atribuţii de verificare şi controldin domeniul de competenţă (Garda Financiară, Oficiul de Stat pentru Invenţii şiMărci, Oficiul Român pentru Drepturi de Autor, Uniunea Producătorilor de Fonogramedin România, Protecţia Consumatorilor etc), în vederea consolidării cooperării interinstituţionale,pentru contracararea cât mai eficientă a criminalităţii economicofinanciare;• - elaborează metodologii, concepţii, proceduri, planuri de acţiune în vedereaprevenirii şi combaterii infracţionalităţii economico-financiare;• - analizează evolutia criminalitatii şi formulează propuneri pentru eficientizareacombaterii faptelor ilicite din sfera economico-financiara.

Politia de Investigare a Fraudelor• În primele 9 luni ale anului 2011:• La nivel national au fost solutionate 158 dosare penale din care:- 49 cu trimitere în judecată- 109 alte soluţiiAu fost cercetate 183 persoane care au savarsit 208 infractiuni in domeniulleasingului financiar.Prejudiciul total cauzat a fost de 28.3 mil RONInfractiuni specifice: inselaciuni, abuz in serviciu, fals material si intelectual,evaziune fiscala, spalarea banilor.• Direcţia de Investigare a Fraudelor:- grup infracţional cu conexiuni în zona bancară şi în cadrul a 3 societăţi de leasingfinanciar cât şi in 5 societăţi comerciale , fiind cercetate un număr de 8 persoanepentru un prejudiciu cauzat de 4,8 mil EURO;- instrumentează in vederea destructurării un grup infracţional cu peste 30persoane şi 26 firme cercetate.

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!