2 - Akademos - Academia de Ştiinţe a Moldovei

Ştiinţă Patrimoniu şi educaţieDar şi în acest caz nu se constituie un stil unic aldecorului cărţii, ilustraţiile rămânând eterogene, cuaplicarea unor elemente stilistice diverse nu numaiîn cadrul unei cărţi, dar şi în formatul unei singurepagini. În majoritatea ediţiilor din aceste timpuri seutilizează tiparul în două culori – negru şi roşu, constituindu-seun model tipografic unic, aplicat consecvent.Dezvoltarea tiparului şi avântul pe care acesta-lluase în a doua jumătate a secolului al XVII-lea ainfluenţat profund soarta manuscrisului medieval şimai ales ilustraţia lui. Textul tipărit, cu girul domnieişi al autorităţii bisericeşti, oferă garanţia celeimai mari corectitudini, comparativ cu manuscriseletimpului, înlocuind astfel în biserică cartea scrisămanual. Aceste schimbări s-au răsfrânt negativ asupramanuscrisului cu ilustraţii policrome, cu iniţialeaurite şi ornamente ce înfrumuseţau fiecare pagină,rămânând în situaţia să imite sau să copie fidel textulşi decorul cărţii tipărite, mult mai sărăcăcios şimai raţional decât putea fi un manuscris tradiţionaldin timpurile lui Anastasie Crimca.În această ambianţă cartea tipărită se bucură deun privilegiu netăgăduit: ea este copiată, tradusă,servind drept model nu numai în ce priveşte textul,dar şi ilustraţia, şi ornamentul 3 .Se obişnuia frecvent schimbul de materiale întretipografii, precum şi folosirea clişeelor de lemn maivechi. De exemplu, ilustraţiile pentru Liturghia din1672 şi Apostolul din 1756, cu semnăturile tipografilorGrigore şi Sandu au ca suport unele şi aceleaşiclişee. Similare sunt şi ornamentele lucrate de MihailStrilbiţchi pentru Prăvălioara tipărită la Iaşi în1784, care au fost repetate în mai multe cărţi. Penticostarionultipărit la Bucureşti în 1800 de StanciulThomovici şi Penticostarionul imprimat la Blaj în1808 şi semnat de Petru Râmniceanul conţin uneleşi aceleaşi imagini, ceea ce atestă faptul că ambiigravori au avut ca model un original mai vechi. Altaspect al interferenţelor dintre cartea tipărită şi manuscrisse referă la unele încercări de a completatextul scris cu ilustraţia tipărită de pe gravura delemn (Manuscrisul nr. 1468 din 1754, BibliotecaAcademiei Române, f.1 recto), fapt semnalat anteriorîn Antologhionul tipărit la Iaşi în 1755.O fineţe deosebită a artei xilogravurii medievalemoldoveneşti este caracteristică pentru tipografii-gravoriGrigore şi Sandu, care tipăresc la Rădăuţiîn anul 1745 Ceaslovul. Două dintre gravurilece însoţesc textele – Bunavestirea şi Iisus Hristosblagoslovind cu semnăturile acestor gravori reflectăo elegantă structură compoziţională şi o măiestrieaparte a tehnicii xilografice. Pagina de titlu cu medalionulînscris în centrul gravurii îl reprezintă peIisus Hristos la masa Cinei de Taină, având pe lacolţuri alte patru medalioane mai mici cu imaginilelui Iacov, Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur şiGrigore, înscris pe fondul întunecat şi completatecu ornamente florale. Gravura atestă o măiestrie deosebităa punerii în pagină şi a fineţii desenului, înaplicarea haşurei pe fundal întunecat şi deschis.Aceleaşi particularităţi stilistice sunt caracteristicepentru Triodul tipărit la Iaşi în 1747 cu gravurace reprezintă Stema Ţării Româneşti şi a Moldovei,dar ca nivel artistic a fost executată mai laconic şifără vreo expresivitate deosebită.În Catavasierul de la Iaşi, tipărit în anul 1778,numele lui Mihail Strilbiţchi apare pe pagina verso atitlului, înscris în monograma Mitropolitului Gavriil,într-o compoziţie dreptunghiulară cu prezenţa a doiputti şi a simbolurilor ierarhice ale deţinătorului.Gravura de carte a secolului XVIII, în cea de-adoua lui jumătate, a fost marcată de personalitateacelui mai reprezentativ gravor al epocii – MihailStrilbiţchi 4 , care se stabileşte la Iaşi în 1750. Din1756, când gravorul realizează prima lucrare şi pânăîn 1807/ 08, timpul decesului, el devine cunoscut caautor a cca 200 de gravuri, care includ foile de titlu,frontispiciile, scenele biblice şi imaginile evangheliştilor,precum şi diverse viniete şi iniţiale.În perioada aflării sale la Iaşi, din 1778 şi pânăîn 1792, Mihail Strilbiţchi ilustrează cu gravuri ex-Simeon Iereu. Născătoarea de Dumnezeu,mănăstirea Neamţ, 1829nr.4(11), decembrie 2008 - 43