2 - Akademos - Academia de Ştiinţe a Moldovei

Akademosşi sfânt care a fost montată la Paris în 1981), înclinăsă definească pe scriitorul moldovean drept un poetdramatic autentic, al cărui nume poate fi situat în vecinătateacuvântului „geniu”. Spectacolul a devenitun eveniment remarcabil, ieşit din comun: în marileziare pariziene Le Monde, Le Figaro, L’Umaniteau apărut adnotări şi recenzii elogioase semnate deAntoin Vitez, Ewa Lewinson, Pierre Macabru,Michel Cournot ş.a. Ion Druţă e considerat de cătretoţi un mare „poet dramatic”, o celebritate. E „dramaturgulcel mai „jucat” în Rusia”. Citez un pasajdin Antoin Vitez:„E pentru prima dată când Druţă e jucat lanoi, deşi el a ajuns celebru la sine în ţară, în toatăUniunea Sovietică, precum şi în multe alte ţări. Îngenere, noi ştim prea puţin despre moldoveni şi nune prea dăm seama că idiomul lor e înfrăţit cu alnostru; ei vorbesc latina ca şi noi, iar patria lor eunul din teritoriile de limbă română. Să-l primim,deci, binevoitor pe Ion Druţă, a cărui aproape întreagaoperă mărturiseşte în favoarea pământuluinatal, precum şi a marii Istorii care l-a traversat denenumărate ori cu tulburările ei”.La spectacol a asistat şi autorul, Ion Druţă. În cadrulunei discuţii, organizată imediat după spectacol,scriitorul de la Chişinău şi Moscova a răspuns la maimulte întrebări. Cunoscutul teoretician şi istoric literardin România Adrian Marino, scriind un eseu specialdespre acest eveniment – Ion Druţă la Paris (cuun anume subtext uşor ironic din Vasile Alecsandri),a reprodus în mod magnific felul de a fi al lui Druţă ca„vedetă”, inclusiv atmosfera momentului:„Aveam în faţa mea un talent nativ, foarte apropiatde izvoarele inspiraţiei sale: Moldova, pământulnatal, etica tradiţională ţărănească, o anume religiozitatecosmică. Răspundea în fraze simple, gândite,care exprima convingeri profunde, într-o limbă moalenemaiauzită din copilărie. Nimic artificial, nimicsimulat, nimic crispat. O astfel de sinceritate cucereşte,şi sala devenise tot mai caldă, mai receptivă.Confesiunile autorului, ideile sale, programul săuliterar, social şi moral, erau – adesea – în antipodulaşteptărilor „pariziene”... Ni se comunica totuşi oexperienţă umană esenţială, faţă de care toate „estetismele”şi „formalismele” din lume pălesc”.E cazul să se ia aminte mai ales remarca dinurmă, care vizează şi pe unii postmodernişti de lanoi, gata oricând să-l atace pe înaintaş. Între altele,tot din acest eseu desprindem ideea inedită pecare Ion Druţă nicăieri altundeva n-o mărturiseşte,şi anume: finalul piesei Frumos şi sfânt – moartea(poate chiar sinuciderea) ciobanului, găsit dupădouă săptămâni înconjurat de oi, care-l vegheau nemişcate,adevărată apoteoză mioritică, i-a fost povestitde scriitorul român D. R. Popescu, în urmă cucâţiva ani, ca un fapt autentic. Deosebit de importantăşi actuală este şi concluzia formulată de cătrereputatul estetician (tocmai în 1981!): „Ion Druţămi-a lăsatnostalgia scriitorului de mare caracter,fără niciun viciu al „vieţii literare”. Deci el există, eltrebuie să existe în întreg spaţiul limbii române”(subl. n. – M. D.).Evenimentul de la Paris a fost relatat în mod elogiosşi de către publicaţia moscovită За рубежом(1981, nr.18, p.23) prin articolul «Обращение –путь к дружбе» (piesa Frumos şi sfânt de I. Druţăpe scena Teatrului parizian d’Ivry).Cutremurătoare şi emoţionantă, prin explicaţiilesale sincere şi omeneşti, este scrisoarea prozatoruluispaniol contemporan Antonio Herrera cătreDruţă în legătură cu piesa acestuia Păsările tinereţiinoastre. Nevoit să-şi părăsească Patria din cauza căsătorieicu o rusoaică, Antonio Herrera găseşte înopera lui Ion Druţă, în însăşi personalitatea lui, închiar ţara lui de baştină – atât de apropiate şi dragisufletului – o alinare, o ieşire din situaţie, o tămăduirea singurătăţii friguroase, o patrie asemănătoarechiar. Căci opera lui Ion Druţă are marele dar şi harde a da omului ceea ce jinduieşte mai mult. Iată unfragment din această scrisoare datată cu 9 februarie1977 – o sfâşiere a sufletului măcinat de înstrăinareşi singurătate:„Popoarele noastre, spaniol şi moldovenesc, seînrudesc nu numai prin limbă, foarte multe lucruricomune stau la baza spiritului nostru naţional [...].Este oare cazul să vă mai spun că în eroina principalăa dramei Dumneavoastră „Păsările tinereţiinoastre”, de fi ecare dată când se întâmplă să o citescsau să o ascult la radio, eu am văzut pe mamamea, pe femeile noastre! Vă mulţumesc! [...] Odată,toamna trecută, după ce am ascultat la radio „Păsăriletinereţii noastre”, mi-a venit deodată dorulsă plec imediat în Moldova, unde doream să rătăcescprin sate, să ascult şi să respir în tăcere – mi sepărea că astfel voi deveni mai puternic! [...] Îndatăce voi avea posibilitatea, voi pleca spre pământulDumneavoastră şi îi voi ruga pe oameni să-mi permităsă încep acolo sfârşitul vieţii mele”.Mi s-au umezit ochii când am citit pentru primadată aceste rânduri.Ce înseamnă când se întâlnesc două spirite superioare,care sunt foarte naţionale şi care, în acelaşitimp, ştiu a se ridica deasupra a tot ce e strict / îngustnaţional! Pe de altă parte, ce minune, ce miracolpoate săvârşi slova artistică de mare umanism şicreştinătate a lui Ion Druţă! Ea poate dărui şi Patriecelora care n-o au temporar, suplinind-o. Influenţeazăîn felul acesta ca un vraci, ca o bună vrăjitoare.34 - nr. 4(11), decembrie 2008