ADMINISTRATIE ROMANEASCA ARADEANA-vol 3 - Consiliul ...

omâneşti cu case şi pământ să se ţină servicii religioase şi predici în limbaromână timp de 8 săptămâni la rând, iar a noua săptămână slujbele să se facăîn sârbeşte pentru cele 48 de case ale sârbilor. De asemenea ortodocşii cer calăcaşul de cult, ridicat între anii 1822-1829, să fie sfinţit de episcop fără nicio taxă şi să se reducă cuantumul birului episcopesc 10 . La data de 15 iulie1847 ortodocşii români din Nădlac adresează o scrisoare episcopului dinArad în care precizează că tulburările legate de limba liturgică continuă,sârbii nefiind de acord cu cererile românilor. Consecinţa acestor proteste afost, într-un final, adoptarea limbii române ca limbă liturgică timp de 8săptămâni, iar a noua se slujea în limba sârbă. Această situaţie a durat pânăîn anul 1872, când cele două comunităţi se despart în mod oficial.În Transilvania lupta pentru o mitropolie ortodoxă română a luatsfârşit la data de 25 decembrie 1864, când împăratul Franz Iosif a sancţionatşi promulgat actul de despărţire a ortodocşilor români de cei sârbi, numindulpe Andrei Baron de Şaguna drept primul mitropolit ortodox român alArdealului 11 . La Nădlac, dar şi în alte localităţi unde exista o comunitateortodoxă mixtă, românii şi sârbii au continuat să se roage împreună înacelaşi lăcaş încă câţiva ani. Convieţuirea îndelungată împreună şi strânselelegături familiale au determinat ca ruptura dintre cele două comunităţi să sefacă paşnic şi abia după opt ani de la despărţirea oficială.Mitropolia sârbească de la Karlowitz, în colaborare cu delegaţiaromânilor din Mitropolia Ardealului, au purtat negocieri privind despărţireacelor două comunităţi ortodoxe din zona Banatului şi din celelalte regiunisupuse Vienei. Protocolul a fost comunicat tuturor celor interesaţi la data de19 iunie/1 iulie 1871 12 . Aici sunt stipulate principiile despărţirii ierarhicedintre comunităţile româneşti şi sârbeşti în „comunele mestecate”. Dinrândul „comunelor mestecate” fac parte acelea în care numărul locuitorilorsârbi sau români trece de 100. În ceea ce priveşte cărţile de cult, comisiilestabilesc ca cele scrise în limba slavonă să revină sârbilor, iar cele în limbaromână să fie folosite în continuare de români. Celelalte obiecte de cult seîmpart în mod egal sau în funcţie de proporţia credincioşilor. Unde nu se vaputea da „în natură” obiectele, se va plăti o despăgubire. La finaluldiscuţiilor se va face protocol de despărţire în două exemplare: unul înlimba sârbă şi unul în limba română, ambele fiind considerate drept10 Ibidem, p. 28.11 Pentru detalii vezi Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. III, (sec.XIX-XX), ediţia a II-a, Edit. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii OrtodoxeRomâne, Bucureşti, 1994, pp. 88-109.12 Arhiva Parohiei Ortodoxe Române din Nădlac, fondul Oficiul Parohial Ortodox Român,dosarul nr. 1/1856-1885, f. 17 (în continuare: A. P. O. R. Nădlac).85