ADMINISTRATIE ROMANEASCA ARADEANA-vol 3 - Consiliul ...
ADMINISTRATIE ROMANEASCA ARADEANA-vol 3 - Consiliul ... ADMINISTRATIE ROMANEASCA ARADEANA-vol 3 - Consiliul ...
Tradiţii industriale în judeţul Arad: secolele XIX-XX.Menţiuni documentare şi evoluţiiDan DemşeaUniversitatea de Vest „Vasile Goldiş” din AradAbundenţa mărfurilor produse între râul Mureş şi Crişul Alb i-adeterminat pe nobilii locali să se declare (începând din anul 1780) înfavoarea unei industrii manufacturiere şi a unui comerţ liber (Márki, II).Preocuparea lor viza, între altele, sporirea meşteşugarilor din afarasistemului de breaslă întrucât concurenţa acestora din urmă ar contribuila scăderea preţurilor. Drept urmare, stările nobiliare au fost cele care auîncurajat imigrarea dinspre alte părţi ale Imperiului habsburgic nu numaia meşteşugarilor tradiţionali şi a comercianţilor ci şi a meşteşugarilor dinafara breslelor cât şi a celor care primiseră “privilegiul de fabrică” dinpartea împăratului. Ritmul maxim de sporire a meşteşugarilor şifabricanţilor (o triplare a acestora) poate fi constatat în intervalul anilor1828-1857: numărul lor a crescut de la 1034 la 3694 de proprietari deateliere. Un număr aproximativ de 40 de patroni erau conducători de“fabrică”. În “Vormärz” (adică înainte de martie 1848) produsele defabrică începuseră să fie etalate în zilele de tîrg alături de cele deindustrie casnică. Statisticile nu cuprindeau, deocamdată, industriacasnică (torsul şi ţesutul fibrelor vegetale şi animale, lemnăritul,prelucrarea unor resurse minerale ş.a.), după cum remarca avocatul EdviIllés László în monografia sa. La sfârşitul secolului al XIX-lea existaupeste 15.000 de familii româneşti care se ocupau cu toarcerea cânepii şiţeserea pânzei. De-asemenea, peste 1.300 de familii erau ocupate cubaterea în piuă a postavului. Ca atare, apropierea de înţelegerea structuriipotenţialităţilor industriale săteşti o fac întâia oară monografii şistatisticienii din pragul anului 1900. Apoi i-au urmat, mult mai târziu,sociologii şi etnografii.Dincolo de fenomenul de accentuare a pauperizării, de după crizaeconomică din 1857, a celor ce munceau cu braţele, am crede de cuvinţăsă ne oprim asupra varietăţii meseriilor acestui loc binecuvântat denatură, insistând asupra evoluţiei lor, veche de peste 200 de ani.Unele dintre acestea au o vechime milenară ca, de pildă,exploatarea minereurilor metalifere, topirea, turnarea şi baterea fieruluiîn zona Sebiş-Moneasa. Minereurile de fier gălbui puteau fi topite încuptoare relativ modeste, la îndemâna sătenilor de la Dezna, Moneasa,61
Prăjeşti, Răştirata, Ravna, Crocna, Rănuşa, Igneşti, Roşia ş.a. Pentrubolovanii de minereu bogat în fier (sfărâmaţi în şteampuri mânate deforţa apei) au fost construite, începând din anul 1840, cuptoarele mari.Primul asemenea furnal a apărut la Moneasa. Ultimul furnal (“Jumelţ”) afost ridicat la Zimbru în anul 1860, fiind şi astăzi într-o stare bună deconservare.Turnarea oţelului în cantităţi mari întârziase câteva deceniideoarece Consiliul Locotenenţial de la Buda interzisese metalurgia înaceastă zonă muntoasă de teama tâlharilor valahi /recte, de teama unorrăscoale de proprorţia celei din anul 1784 – n.n./. Primul laminor erainstalat la Sebiş între anii 1860-1861 sub îndrumarea lui Jahn Wilhelm.Începând din anul 1891 noul proprietar, contele Wenckheim a dat “tonul”pentru sistarea prelucrării acestor minereuri metalifere pe plan local. Aşas-a întâmplat şi cu minereul de mangan extras la Buceava-Şoimuş şiSebiş. Ele au luat drumul topitoriilor hunedorene. Nici oţelăria de laSântana, înfiinţată în anul 1863 nu a rezistat mult timp. Folosirea din ceîn ce mai intensă a căilor ferate a contribuit la concentrarea producţiei şirentabilizarea ei în cadrul întreprinderilor din marile centre urbane.Aradul a constituit un asemenea exemplu. Una dintre străzi se numise a“Fabricii” (actualmente “Hunedoarei”) până după cel de-al doilea războimondial. Acolo funcţionase între anii 1946-1966 Centrul Mecanic(servind, în principal, reparaţiilor şi întreţinerii motoarelor Diesel). Înprimul deceniu de stat totalitar elevii de la şcolile medii au fost obligaţisă facă practică acolo în vacanţa de vară până câns s-a trecut laamenajarea unor ateliere mecanice în incinta şcolilor.Minele de cupru de la Milova au funcţionat între anii 1786-1816.Acolo a existat un baraj de apă pentru topitorie, numit “Zidurile de laTău”. La Roşia (de lângă Petriş) cât şi la Şoimoş continua extracţiaminereurilor metalifere.Dintre cei 24 de lăcătuşi, Heinrich Heinz din Arad,transformându-şi atelierul în manufactură, aştepta aprobarea de a fi numitfabricant în 1857.Turnătoria de feronerie şi clopote a lui Friedrich Hönig,întemeiată în anul 1840, pe vechea stradă a “Fabricii”, avea săsupravieţuiască până la etatizarea ei în anul 1948. A fost considerată lavremea ei cea mai mare din această parte a Europei. La începutul celeide-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea pe porţile ei ieşeau pompelepentru stingerea incendiilor. Mai apoi a început să fabrice şi motoare, laconcurenţă cu Fabrica de motoare Jantó şi Fabrica de maşini şi roţidinţate Hendl. Aceasta din urmă ajunsese să producă utilaj minier pentruSocietatea “Mica” Brad şi componente pentru fabricile textile locale.62
- Page 14 and 15: (1866-1910). Acesta se remarcă-în
- Page 17 and 18: „Începuturile vieţii romane la
- Page 19 and 20: C. S. Nicolăescu-Plopşor (1900-19
- Page 21 and 22: de ştiinţă a format o şcoală i
- Page 23 and 24: În hotarul de nord-vest al oraşul
- Page 25 and 26: pământ, dar din lipsa unor cercet
- Page 28 and 29: abrupte pe laturile de sud, vest ş
- Page 30 and 31: Contribuţia lui Samuil Vulcan la a
- Page 32 and 33: măsură prin care împăratul a ur
- Page 34 and 35: ierarhică pentru că numai prin nu
- Page 36 and 37: condiţiile din cele trei săli˝.
- Page 38 and 39: introducerea alfabetului latin. În
- Page 40 and 41: Beiuş a fost frecventat de numero
- Page 42 and 43: dimpreună cu unii protopopi nişte
- Page 44 and 45: Protocol al Preparandiei Arad din a
- Page 46 and 47: Începuturile turismului montan în
- Page 48 and 49: Comunitatea maghiară a înfiinţat
- Page 50 and 51: existenţei sale” 11 . S.K.V. şi
- Page 52 and 53: Climatul de altitudine a putut să-
- Page 54 and 55: Reclamă pe o legitimaţie de membr
- Page 56 and 57: Capitolul „Excursiuni la munte”
- Page 58 and 59: să fie puse în deplină cunoştin
- Page 60 and 61: Donaţiile particulare au fost îns
- Page 62 and 63: şi le pot asuma activităţile tur
- Page 66 and 67: Firma “Fatma” a inginerului A.D
- Page 68 and 69: abia, prin înfiinţarea la 1 noiem
- Page 70 and 71: Minier S.A.R.”, preluată în var
- Page 72 and 73: opt patroni. Între aceştia se rem
- Page 74 and 75: Extensia numerică a fabricilor de
- Page 76 and 77: automate). Îndrăzneala fabricantu
- Page 78 and 79: perioada interbelică existau cinci
- Page 80 and 81: (incluzând şi plasa Aradul Nou) t
- Page 82 and 83: pigmenţi minerali, firnisuri şi l
- Page 84 and 85: - Eperjessy Géza, Mezővárosi és
- Page 86 and 87: [1]841, în săptămâna nainte de
- Page 88 and 89: omâneşti cu case şi pământ să
- Page 90 and 91: Eparhiei sârbeşti timişorene, pe
- Page 92 and 93: necuprinzând nici o dispoziţiune
- Page 94 and 95: comunei bisericeşti greco-oriental
- Page 96 and 97: Demian Gheorghe şi Elena, născut
- Page 98 and 99: jumătăţi a secolului al XIX-lea.
- Page 100 and 101: Schimbarea la faţă a Mântuitorul
- Page 102 and 103: după moartea sa multe minuni şi u
- Page 104 and 105: În perioada anilor 1922-1925 la N
- Page 106 and 107: cariera publicistică este cu totul
- Page 108 and 109: La Biblioteca Academiei Române de
- Page 110 and 111: întâmpina dificultăţi cu atât
- Page 112 and 113: oameni bolnavi, cari, după ce m-au
Prăjeşti, Răştirata, Ravna, Crocna, Rănuşa, Igneşti, Roşia ş.a. Pentrubolovanii de minereu bogat în fier (sfărâmaţi în şteampuri mânate deforţa apei) au fost construite, începând din anul 1840, cuptoarele mari.Primul asemenea furnal a apărut la Moneasa. Ultimul furnal (“Jumelţ”) afost ridicat la Zimbru în anul 1860, fiind şi astăzi într-o stare bună deconservare.Turnarea oţelului în cantităţi mari întârziase câteva deceniideoarece <strong>Consiliul</strong> Locotenenţial de la Buda interzisese metalurgia înaceastă zonă muntoasă de teama tâlharilor valahi /recte, de teama unorrăscoale de proprorţia celei din anul 1784 – n.n./. Primul laminor erainstalat la Sebiş între anii 1860-1861 sub îndrumarea lui Jahn Wilhelm.Începând din anul 1891 noul proprietar, contele Wenckheim a dat “tonul”pentru sistarea prelucrării acestor minereuri metalifere pe plan local. Aşas-a întâmplat şi cu minereul de mangan extras la Buceava-Şoimuş şiSebiş. Ele au luat drumul topitoriilor hunedorene. Nici oţelăria de laSântana, înfiinţată în anul 1863 nu a rezistat mult timp. Folosirea din ceîn ce mai intensă a căilor ferate a contribuit la concentrarea producţiei şirentabilizarea ei în cadrul întreprinderilor din marile centre urbane.Aradul a constituit un asemenea exemplu. Una dintre străzi se numise a“Fabricii” (actualmente “Hunedoarei”) până după cel de-al doilea războimondial. Acolo funcţionase între anii 1946-1966 Centrul Mecanic(servind, în principal, reparaţiilor şi întreţinerii motoarelor Diesel). Înprimul deceniu de stat totalitar elevii de la şcolile medii au fost obligaţisă facă practică acolo în vacanţa de vară până câns s-a trecut laamenajarea unor ateliere mecanice în incinta şcolilor.Minele de cupru de la Milova au funcţionat între anii 1786-1816.Acolo a existat un baraj de apă pentru topitorie, numit “Zidurile de laTău”. La Roşia (de lângă Petriş) cât şi la Şoimoş continua extracţiaminereurilor metalifere.Dintre cei 24 de lăcătuşi, Heinrich Heinz din Arad,transformându-şi atelierul în manufactură, aştepta aprobarea de a fi numitfabricant în 1857.Turnătoria de feronerie şi clopote a lui Friedrich Hönig,întemeiată în anul 1840, pe vechea stradă a “Fabricii”, avea săsupravieţuiască până la etatizarea ei în anul 1948. A fost considerată lavremea ei cea mai mare din această parte a Europei. La începutul celeide-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea pe porţile ei ieşeau pompelepentru stingerea incendiilor. Mai apoi a început să fabrice şi motoare, laconcurenţă cu Fabrica de motoare Jantó şi Fabrica de maşini şi roţidinţate Hendl. Aceasta din urmă ajunsese să producă utilaj minier pentruSocietatea “Mica” Brad şi componente pentru fabricile textile locale.62